Agassi. O autobiografie (4)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Dupa marturisirea ca uraste sportul alb, al doilea motiv pentru care lumea tenisului l-a hulit pe Andre Agassi (sau poate primul, in ordinea greutatii!) s-a referit la dezvaluirea facuta de ex-campionul american cum ca s-ar fi drogat. Folosesc italicele, caci verbul este important, dupa cum vom vedea. Si asta, pentru ca este o diferenta enorma in universul tenisistic intre a te droga si a te dopa.
In sport in general si in tenis in particular dopajul se refera la utilizarea unor substante energizante prohibite in scopul, ilicit, de a spori randamentul in confruntarea atletica. Iar acest lucru presupune intentie deliberata. Ba de multe ori, pâna si inocenta/ignoranta este aspru pedepsita – vezi cazul gimnastei noastre, Andreea Raducan, careia i s-a retras titlul olimpic de campioana absoluta la individual cucerit la Sidney datorita folosirii banalului Nurofen, produs medical ce contine pseudoefedrina sau, mai recent, cazul fotbalistului român Adrian Mutu, care a ingurgitat un medicament de slabit ce contine sibutramina. In afara intentiei voluntare, dopajul mai presupune: cunoasterea beneficiilor rezultate in urma dopajului, evitarea controlului anti-doping sau negarea rezultatelor analizei, inclusiv prin minciuna – toate fiind elemente ale culpabilitatii sportivului care se dopeaza.
Dimpotriva, drogul plezirist, slab sau puternic, nu are nici un impact pozitiv, stimulator sau amplificator, asupra potentialului sportiv al atletului care recurge la acest gen de evaziune, strict privata. Curiozitatea, placerea, nevoia sau dependenta motiveaza recursul la aceasta gama de halucinogene, care insa nu amplifica deloc capacitatea de lupta si performanta a sportivului, ci dimpotriva. Dintr-un asemenea punct de vedere, intre dopajul lui Mariano Puerta, sa zicem, si ingurgitarea metamfetaminei de catre Agassi – nici o apropiere! Argentinianul a folosit etilefrina, un stimulent utilizat in mod normal de persoanele hipotensive. Victor Hanescu se mira de vâna de joc a splendidului jucator gaucho, care, in 2005, a jucat finala la Roland Garros, dupa meciuri exceptionale, in care i-a eliminat pe Guillermo Cañas si Nikolai Davidenko, opunând apoi o rezistenta eroica unui Nadal de 17 ani aflat intr-o forma divina. Puerta a negat initial, apoi a acuzat o confuzie, caci, spunea el, bause din acelasi pahar folosit si de logodnica sa, femeia fiind de fapt cea care luase substanta respectiva. Pe scurt: argentinianul a fost suspendat doi ani, iar cariera lui s-a frânt definitiv.
Dar sa revenim. Suntem in anul 1997. Andre lucra deja de trei ani sub supravegherea lui Brad Gilbert, pe vremea aceea inca jucator de top, iar rezultatele colaborarii lor se vedeau. In 1995 minunea din desert ramasese treizeci de saptamâni la rând pe primul loc ATP, câstigând in premiera Australian Open si jucând finala US Open, pierduta, fireste, in fata eternului sau „nas“ , Pete Sampras. In 1996, indragostit de actrita Brooke Shields, fostul-copil minune al tenisului yankeu aluneca incet, dar sigur din elita tenisului, pierzând surprinzator in tururile incipiente la Roland Garros si Wimbledon, in fata slab cotatilor Chris Woodruff si Ken Flach, dar ajungând totusi in penultimul act la Melbourne si Flushing Meadows. Ca o reparatie morala, el isi adjudeca titlul olimpic la Atlanta, facând fericita o tara intreaga si „razbunându-l“ pe Mike Agassi, boxeurul ghinionist care ratase medalia la doua turnee olimpice, cele de la Londra si Helsinki, sub culorile Iranului.
Insa declinul nu-si incetinea deloc alunecusul. Andre nu doar ca o iubea pe Brooke, dar dorea si sa faca parte din lumea ei. De aici vizite dese pe platoul de filmare, serate cu actori, regizori, scenaristi si producatori de la Hollywood, cine in tot felul de baruri si restaurante sic si underground din New York, Los Angeles si Las Vegas. Si totusi, ceva nu merge. La un moment dat, Agassi paraseste jignit platoul de televiziune, când Brooke trebuie sa se sarute si sa traga n-spe mii de duble in scena respectiva. Gelos si neinteles, intuind ca lucrurile nu vor merge prea bine, el o cere totusi in casatorie la Paris, pe cheiul Senei, intr-o seara când ii daruieste o bratara fina simbolizând tenisul. Romantic incapatânat, Andre sfideaza evidenta si ignora glasul demonului launtric. Insa toate astea se vad in jocul lui, in rezultate, in prabusirea in clasament. De aici, depresia. Iata ce scria comentatorul din „The Washington Post“ (16 iulie 1997): „In aceasta dupa-amiaza il vom vedea din nou in teren pe Andre Agassi… Il mai tineti minte? Acum doi ani era numarul unu mondial. Si a ramas in topul clasamentului timp de treizeci de saptamâni consecutive. Toata lumea a crezut ca rivalitatea dintre Agassi si Pete Sampras va fi asemanatoare cu cea dintre Borg si McEnroe. Dar acum Agassi este un jucator cu jumatate de norma. Suntem deja in iulie, el are abia douasprezece meciuri jucate in sapte luni si asa ceva este absurd“.
Andre pierde tot mai des in primul tur, in fata unor jucatori pe care altadata nu i-ar fi luat cu nici un pret in serios. Evita turneele importante, declara forfait din ce in ce mai des. Colac peste pupaza, fata lui Gil Reyes, preparatorul sau fizic si un adevarat al doilea tata pentru el, sufera o fractura de coloana cervicala la ski. La acea vreme, Andre asista impreuna cu Brooke la ceremonia Golden Globe Awards, când primeste vestea. Lasa totul balta, se arunca in avion si ajunge direct la spital, imbracat in smoking. Reyes este disperat, Agassi se ocupa de tot, mergând pâna la a-si aduce in parcarea spitalului rulota de lux, pentru ca incapatânatul de Reyes sa inchida o jumatate de ora ochii in conditii omenesti. Parkingul se plateste cu monede de 25 de centi, iar Andre are buzunarul greu de metal. Si tenisul? Ei bine, clasamentul ATP il plasa pe Agassi undeva, dincolo de locul 100.
Aceasta este imprejurarea in care ex-liderul mondial recurge la drog. Dar iata cum descrie Agassi episodul in cauza: „Ma gasesc acasa, in apartamentul din Vegas, privind la televizor impreuna cu Slim, asistentul meu. Nu vad prea bine. Kacey sfata lui Reyes, n.m.t are probleme dupa interventia chirurgicala, iar medicii nu pricep de ce. Gil este la capatul puterilor. Data casatoriei mele se apropie si nu incetez sa-mi spun ca ar trebui sa o amân sau chiar sa o anulez, dar habar n-am cum sa fac asta. Slim este si el stresat. Deunazi, când facuse dragoste cu prietena lui, prezervativul s-a rupt. Acum este in deruta. Intre el si iubita lui tocmai a intervenit o cearta, consumata public, la bar, urmata de o despartire dramatica. Slim nu vrea decât sa se ameteasca. Asa ca imi propune: – Vrei sa luam ceva, ca sa ne ametim?- Ce, sa ma droghez? – Mda. – Cu ce? –  Cu gack. – Ce-i aia? – Cristal sCrystal methamphetamine n.m.t. Metamfetamina. – Dar de ce se numeste asa, gack? – Asta este zgomotul pe care-l face când te ia de cap. Mintea incepe sa functioneze atât de rapid, ca nu mai poti sa spui decât gack, gack, gack. – Dar asa functioneaza mintea mea mereu. De ce m-as lua? – Te face sa te simti Superman, omule. Crede-ma. Si-atunci, ca si cum cuvintele ar fi fost rostite de cineva din spatele meu, nu de mine, ma pomenesc spunând: – Stii ceva? La naiba. De acord. Hai sa ne luam! Slim scoate putin praf, apoi il pune pe masuta. Taie o linie, o trage pe nas. Mai taie una, si trag si eu. Ma las pe divan si astept sa vad Rubiconul pe care trebuie sa-l trec. Pentru o clipa imi pare rau, apoi ma cotropeste o profunda tristete. Dupa aceea ma cuprinde un nesfârsit val de euforie, ceva enorm, care-mi alunga toate gândurile negative, pâna si pe cele pe care nu le-am avut vreodata. Totul se petrece de parca as fi primit o injectie cu cortizon in subcortex. Nu m-am simtit niciodata atât de viu, atât de plin de speranta – si, mai presus de orice, simt cum debordez de energie. O forta colosala ma impinge sa fac ordine. Ma reped in toate colturile casei, adunind si ordonând, curatând si spalând. Curat baia. Fac patul. Sterg pe jos. Când nu mai am ce sa spal, trec la lenjerie. Apoi la garderoba. Impaturesc fiecare tricou, fiecare sort, iar energia imi ramâne neschimbata. Nici vorba sa ma asez. Daca as fi avut argintarie, as fi frecat-o. Daca as fi avut incaltari din piele, le-as fi curatat… Nu am dormit atunci vreme de doua zile. Când, in cele din urma, am reusit, m-am adâncit in somn ca un mort plin de inocenta“ (op. cit., ed. fr., pp. 321-322).
Dar mai multe despre acel episod nefericit, saptamâna viitoare, când voi analiza câta vinovatie reala ascunde o asemenea intâmplare, dar si consecintele formale, ascendentul asupra formei sportive si, nu in ultimul rând, ecourile in rândul jucatorilor dupa ce autobiografia lui Agassi a vazut lumina tiparului.

Un comentariu pentru “Agassi. O autobiografie (4)”

  1. noiembrie 17, 2012 la 10:06 am

    Does anyone now relaly believe that the drug for which Agassi lied was actally crystal meth? For all we know it could have been something else. I am not so aghast at the fact that he took the drug crystal meth, what I am upset about and I think a lot of tennis professionals are upset about is the fact that he was given a pass by the sport’s governing body because of who he is and because he lied. When Roger Federer and Rafael Nadal are in agreement as to how damaging this is for the sport, then you need to sit up and take notice. What Agassi has done is now shine a spotlight on players who are clean and players who are not clean. For evermore there will be questions as to who is clean and who is not. Players will no longer want to take a 2 or 3 month break or even 18 month break to recuperate etc because of the stigma which will be attached to them. Already questions are arising as to whether Justine is coming back from a suspension or whether it was relaly a „retirement”. Serena for years has had people questioning her muscular frame and saying that it is doping. Even now Nadal’s recent bouts with injury have fans stating that it as a result of steroid use why he is so frequently injured. Now everyone and their mother is going to be pointing fingers at every single player on both Tours. He lied and got away with it. Why come and destroy the sport that made you what you are, even though you hated it. Clearly, he still hates tennis. I wish he would just crawl back under the rock from whence he came. He has absolutely destroyed tennis. Recently, the players have even been going to extreme measures where testing is concerned and I recall on this very message board arguments raised for and against players having to tell doping authorities where they were at any given point in time. Clearly, there was a need for this.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper