Singuratatea/singularitatea lui Adrian Marino

Un articol de CONSTANTIN TRANDAFIR

S-a raspândit vestea ca o sa apara in curând cartea lui Adrian Marino „Viata unui om singur“, dupa cinci ani de la moartea sa, cum i-a fost si dorinta testamentara. Editura a pus la dispozitie, inainte de tiparire, mici fragmente, de unde reiese ca opul „va arunca in aer lumea culturala“, ca „va pune pe jar lumea literara din România“, de vreme ce personalitati ale culturii noastre, de la Calinescu si Noica pâna la Liiceanu si Plesu, sunt atacate virulent. Ma rog, e pus in miscare tot dichisul publicitar, care ne face sa stam cu sufletul la gura, ca românului (dar numai lui?) ii place mult demistificarea, si mai mult „scandalul“. Cei vizati, care sunt inca vii, au si dat semne se neliniste sau riposte anticipate: „Il iert pentru tot ce a spus despre mine“ (Eugen Simion), „un lingusitor demn de dispret“ (Gabriel Liiceanu), „Marino era in SIE. Minte si mort (…) A fost informator in Directia a III-a“ (Mircea Dinescu) etc. Avanpremiera la care s-au bagat in seama multe persoane, pro sau contra, unele dintre ele n-au citit un rând scris de Adrian Marino, altii nici macar n-au auzit de numele lui… Va inchipuiti ce va fi dupa aparitia acestei carti mai mult decât incitante, se pare…

Cum se vede, chiar si aceste rânduri se grabesc sa apara la gazeta tot inainte de a se tipari „Viata unui om singur“. De ce? Pentru ca virtualii cumparatori neinitiati in materie sa fie cât de cât in cunostinta de cauza, eventual sa rasfoiasca vreo scriere a „singuraticului“ de la Cluj. De precizat ca niciuna nu-i literatura de fictiune, erotica, SF, aventuri, de inspiratie istorica, socio-politica si altele asemenea. Sunt de istorie si critica literara, de critica a ideilor literare, de hermeneutica, de comparatistica, de ideologie… La alegere: „Viata lui Alexandru Macedonski“, „Opera lui Alexandru Macedonski“, „Introducere in critica literara“, „Modern, Modernism, Modernitate“, „Dictionar de idei literare“, „Critica ideilor literare“, „Olé! España!“, „Carnete europene“, „Prezente românesti si realitati europene“, „Hermeneutica lui Mircea Eliade“, „Hermeneutica ideii de literatura“, „Biografia ideii de literatura“, „Clasicism, baroc, romantism“, „Pentru Europa: integrarea României. Aspecte ideologice si culturale“, „Politica si cultura. Pentru o noua cultura româna“, „Revenirea in Europa. Idei si controverse românesti (1990-1995)“, „Cenzura in România“. Se pot citi in germana, engleza si franceza carti despre Étiemble, avangarda, comparatism si teorie literara. Numirea numarului mare de carti ale lui Adrian Marino nu cata sa impresioneze cantitativ. Se stie ca non multa sed multum. E drept ca in cazul eruditului nostru si cantitatea este buna. Cunoscatorii sunt convinsi ca valoarea lor este certa, oricât de discutabila. Stiu ca avem de-a face cu un carturar in sensul superior al cuvântului si cu un literat de inalta cota. Asa ca in cele ce urmeaza, nu e vorba doar de popularizare, ci, daca se poate, de ceva in plus. Cel intelept va intelege. Nu doresc si nu pot sa ma institui in avocat prealabil al „diavolului“. Nici nu-i nevoie. Intr-o epistola ii spuneam ca intentionez sa scriu o carte despre critica literara de la origini pâna in prezentul acela. M-a asigurat de un risc absolut. Am renuntat, chiar si mai târziu când un bun amic ma sfatuia ca nu-i bine sa scriu despre criticii in viata, cum ca ei ar fi mai suparaciosi decât chiar poetii.
De ce acuza Adrian Marino „singuratatea“? Pentru ca a fost, cu adevarat, un „mare singuratic“. Sau mai degraba s-a situat totdeauna pe tarmul celalalt, uneori de-a dreptul intempestiv. Tânarul asistent al lui G. Calinescu (1944-1947) s-a aratat uimit de adaptarea maestrului la compromisurile epocii si de cabotinajul acestuia. Apoi, a fost inchis in 1957 si deportat in Baragan timp de sase ani (14 ani in total), acuzat de difuzarea de texte ale „Scolii de cadre“ a Tineretului Universitar National Taranist si de alte pacate politice. Abia in 1965 „a debutat“ cu doua volume masive consacrate lui Macedonski. La Cluj, iritabilul diac s-a retras in biblioteca sa, in lumea cartilor, dar si aici intra in discordie cu mersul culturii române in general. Polemist intratabil, s-a situat intr-un fel de „gâlceava a inteleptului cu lumea“, pe considerentul unei noi directii in cultura româna, in opozitie cu ceea ce socotea ca o domina de multa vreme. O directie care nu se rupe, totusi, de traditia noastra, dimpotriva se revendica de la pasoptism si de la alte obiective românesti, cum ar fi si ideea eliadesca de totalitate/enciclopedism, de „sinteza organica si avântul operei vaste si durabile ca forme de realizare imediata si mesianica“. „Aproape ca nu mai e timp pentru critica…“, scria Mircea Eliade. Dar, considera Adrian Marino, e nevoie de o critica, „de initiative personale, de maturizare si depasire a modelelor culturale (azi ele se numesc structuralism, semiotica etc.), de sisteme proprii de referinta si interpretare“, o critica de idei, care sa fie integratoare, de confruntare internationala. Ca si lui Maiorescu, imitatia i se arata daunatoare in toate privintele, fara a se rupe de europenism.
Pentru acest „obiectiv“, carturarul s-a despartit si rafuit cu critica impresionista, eseistica, foiletonista. N-a reusit sa faca „scoala“, cum a nazuit, in schimb s-a ales cu noi adversari. In scrisorile pe care i le-am provocat (cu necuviinta tineretii, dar mi-a scris totdeauna „cordial“) aceasta tema revine obsedant, cu o nota de vizibila dezamagire: „Ma bucur ca pot coresponda cu un tânar critic inteligent si cu vointa afirmarii personalitatii. Este, la ora actuala, cea mai grea intreprindere. Caci nu este – foarte sumar spus – vorba nici de evitarea «hagiografiei», nici de o «stiinta foarte bine pusa la punct» etc. etc., ci de dificultati si situatii mult mai grave. Iar problema «culturala» este cheia intregii situatii. Bazele ei sunt, uneori, subminate si atunci totul se prabuseste, se rastoarna, intra in confuzie. Nu este foarte sigur ca un spirit din generatia dv. vede f. limpede toate acestea. Efect de optica, de generatie, de formatie, de orizont cultural si istoric. Lumile noastre sunt diferite si – de aceea – interesante, semnificative, reciproc edificatoare.“ Nu eram si nu sunt, din varii motive, un vrednic ucenic, credeam si cred ca e de mare trebuinta initiativa enciclopedica si militanta, hermeneutica, sintetizatoare, europenista etc., fara a exclude, ca pagubitoare, impresionismul serios, libertatea si rigoarea eseistica, nici critica de intâmpinare. E drept ca aceste moduri devenisera acaparatoare, exclusiviste. Invatasem lucruri bune de la E. Lovinescu, Paul Zarifopol, de la a treia generatie postmaioresciana, de la criticii care au luptat alaturi de generatiile de dupa 1960, ca sa cad prada usoara, de altfel imposibil pentru modul meu de a fi.
Dintr-un punct de vedere, carturarul a fost un „marginal“, mai bine zis s-a automarginalizat. Insa era un prea strasnic polemist sa nu fie in centrul unor dispute. Mai mult, era admirat, replicile serioase au fost si sunt necesare. Nu a fost corecta, ba chiar maligna tinerea lui la distanta, in ordine oficiala. De la un timp, n-a mai publicat carti decât la Cluj, Iasi, Craiova si la edituri din strainatate. Cel care traia in Provincia geografica, era impotriva provincialismului valoric. De aceea iubita Europa l-a „vazut“, a participat la mari reuniuni, a fost tradus in câteva limbi, i s-a oferit premiul, „Herder“, incât s-ar putea spune ca Adrian Marino era cel mai cunoscut român, inainte de toate ca teoretician al ideilor literare. Dar si ca militant pentru „ideea europeana“ (v. textele aparute in reviste românesti si straine intre 1968 si 1994, adunate in „Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice si culturale“, 1995). Este destul de interesant, nu neaparat litera de lege, cum percepe ideologul Adrian Marino raportarea noastra la „Europa“, ocazii pentru polemici cu Emil Cioran si Noica, dar si cu ideologii postdecembristi. Asta n-a prea cazut bine mediului cultural-politic românesc. Parca totdeauna a fost in afara de mersul curent al vremii. Si din punct de vedere politic a avut o pozitie necoincidenta cu a majoritatii, o alta singuratate care contrariaza: nu socotea potrivita nici stânga, nici dreapta, ci promova ideea de centru intr-o acceptie care azi nu exista la noi, un centru care, spune el, asigura echilibrul axiologic, umanismul, rationalismul, spiritul critic, convergenta dintre valorile nationale si universale. Neincrederea in contributia diasporei la o astfel de integrare a fost inca un nou motiv de nemultumire pentru bastinasi. Ce sa mai spunem de suspectarea Occidentului de megalomanie dizgratioasa, care ar veni dintr-o patenta inferioritate intelectuala si ideologica.
Acum va aparea si aceasta inconvenabila punere la punct a unor intelectuali mai mult sau mai putin din elita. E un risc asumat, deloc „las„, cum se spune, de a da la iveala, neaparat si transant, tot ce este inconvenabil in cultura noastra, fara sa fie nevoie de a spune mai mult decât a spus in „Viata unui om singur“. Caci cartea a deschis si va inteti replici multe si dure, putine juste si foarte multe nedrepte, unele viscerale.

4 comentarii pentru “Singuratatea/singularitatea lui Adrian Marino”

  1. martie 1, 2010 la 9:42 am

    Cartea lui A. Marino e mult mai importanta decat parerile lui despre contemporani. Daca va fi citita pe sarite, cautandu-se doar pasajele despre persoane, atunci e pierdere de vreme.

  2. septembrie 28, 2010 la 3:10 pm

    Da, singurătatea lui Adrian Marino înseamnă singularitatea lui. Am cititpagini multe împreună cu dl. C. Trandafir, care a mai scris despre carte în revista Ateneu. Nu sunt de acord cu nici un chip că A.M. s-a dezis de la domeniul literaturii, el unul dintre cei mai mari literaţi români din secolul XX

  3. octombrie 1, 2010 la 9:40 am

    Comentariul de mai sus nu aparţine lui Florin Dochia, ci este o înşelătorie pusă la cale chiar de CONSTANTIN TRANDAFIR, un personaj frustrat, care habar n-am unde vrea să ajungă… acum, după ce a descoperit beneficiile şi mai ales maleficiile internetului… Nu am citit împreună cu el cartea lui Marino, ci el a citit-o pe cea împrumutată de la mine. Habar nu am că a publicat o cronică şi în Ateneu… (…) Ideile din comentariu îmi sunt indiferente, dacă vreau să-mi spun părerea despre cartea lui Marino, am la îndemână câteva reviste culturale foarte apropiate şi blogurile personale…

    http://flowerin-flashbook.blogspot.com/
    http://my.opera.com/flowerin/blog/

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper