Nou pe blogul revistei:
- Daniel D. Marin, Poezia antiutopica. O antologie a douamiismului poetic romanesc/ review de Alex Goldis
- Diferenta dintre coruptie si sponsorizare. O explicatie pentru Ioan T Morar
- Liviu Ornea in Observator cultural: cateva intrebari pentru stanga
- Romania care nu mai stie sa spuna NU: problema romilor
- Votati Romania pe Facebook – frustratilor!
- Dan Ungureanu despre Ospitalitatea romaneasca: de ce suntem un fel de Mexic iar germanii sunt reci in timp ce Romania va fi pururi un stat clientelar
- Fluviul din centrul Pamantului: o ideologie a schimbarii
- Polonia la rascruce de vanturi. De ce nu e posibil un „Nürnberg al comunismului”. Apropierea de Rusia dupa/prin Katyn: un eseu de Bruno Drweski
- Psihologia anticomunismului
- O. Nimigean, Radacina de bucsau/ review de Alex Goldis
- Cum se corecteaza The New Yorker
- Legion, r:Scott Charles Stewart
- Incultura stiintifica a romanilor si Codul lui Oreste
- Radu Pavel Gheo, Noapte buna, copii!/ review de Adriana Stan
- Cateva remarci cu privire la comunism si anticomunism
Categories
Recent Comments
Tags
Rachid Mimouni, Onoarea tribului
Articol aparut vineri, 03 septembrie 2010, in sectiunea Cultura literară . Zero comentariiCuvinte cheie: Onoarea tribului, Rachid Mimouni, realismul magic sud-american, scriitor Algerian
Editura Ibu Publishing, Bucuresti, 2009
Cel mai cunoscut scriitor Algerian este, fara îndoiala, Albert Camus, însa atunci când Camus a primit Nobelul pentru literatura, în 1957, Algeria era înca o provincie franceza. Spre deosebire de Camus, care era fiul unei familii de pieds-noirs, Rachid Mimouni s-a nascut într-o familie de tarani algerieni musulmani; poate de aici afirmatia editorilor de la Ibu Publishing, care îl considera pe Mimouni „cel mai renumit scriitor algerian“. La fel ca Albert Camus, Mimouni a militat pentru drepturile omului în Algeria.
„Onoarea tribului“, primul roman al lui Mimouni tradus în limba româna, este poate mai apropiat de realismul magic sud-american decât de traditia existentialista europeana. Cartea e plina de personaje puternice, ale caror destine sunt zdruncinate adesea de crize existentiale, provocate de confruntarea cu pasivitatea comunitatii din care provin sau cu dinamismul dezmatat al rumilor. Rezolvarea acestor crize e, la fel de adesea, una magica sau misterioasa, în timp ce destinul satului e anticipat de un jidov ratacitor cu viziuni profetice. Povestile satului Zitouna se împletesc una în jurul celeilalte, ocolesc, lasa anumite întâmplari pentru mai târziu, dupa mestesugul unui narator oral care stie sa-si pastreze audienta.
Spre deosebire de alte romane ale lui Mimouni, „Onoarea tribului“ insista mai putin asupra regimului totalitar si asupra fundamentalismului algerian, având mereu în prim-plan dimensiunea umana a sateanului din nord, putin sau deloc interesat de treburile politice. Fiecare povestire, fiecare fraza e încarcata de metafore, care contamineaza replicile tuturor personajelor. E usor patetic si pe alocuri iritant acest lirism, însa el se combina bine cu atmosfera mitica a cartii.
