Nou pe blogul revistei:
- Cartea anului 2010: PRIVILIGHENTIA de Ioana Macrea-Toma
- Campanii de lectura la sate (din Scanteia, 1955)
- Apropo de Jünger si Heidegger
- Alberta Cross, Broken Side Of Time: ATX
- Black Rebel Motorcycle Club, Beat The Devils Tattoo: AYA
- The Hurt Locker
- Despre violenta in cetate: Étienne Balibar, Violence et civilité
- Matei Florian, Si Hams Si Regretel/ review de Adriana Stan
- Capitalismul, critica marxista si subiectul istoric astazi
- Invictus (Clint Eastwood)
- Broken Bells, The High Road
- Efectul Portocala mecanica: muzica pe post de arma
- Despre blogosfera, trolli si hiperbalkanizare la Radio Romania Cultural
- Sorin Lavric redescopera superioritatea rassei ariene
- Scapat de sub control/ Edge of Darkness
- Joanna Newsom, Easy (Have One On Me)
Categories
Recent Comments
- Emil Apiştoaie on Povestiri despre Noica
- Emil Apiştoaie on Povestiri despre Noica
- Invatatura | Culturesti on Invatatura
- Christine Manta-Klemens on Simpatii românesti in Brazilia
- dinu on A trai fiecare zi ca o poveste
Tags
Rachid Mimouni, Onoarea tribului
Articol aparut mari, 16 martie 2010, in sectiunea Cultura literară . Zero comentariiCuvinte cheie: Onoarea tribului, Rachid Mimouni, realismul magic sud-american, scriitor Algerian
Editura Ibu Publishing, Bucuresti, 2009
Cel mai cunoscut scriitor Algerian este, fara îndoiala, Albert Camus, însa atunci când Camus a primit Nobelul pentru literatura, în 1957, Algeria era înca o provincie franceza. Spre deosebire de Camus, care era fiul unei familii de pieds-noirs, Rachid Mimouni s-a nascut într-o familie de tarani algerieni musulmani; poate de aici afirmatia editorilor de la Ibu Publishing, care îl considera pe Mimouni „cel mai renumit scriitor algerian“. La fel ca Albert Camus, Mimouni a militat pentru drepturile omului în Algeria.
„Onoarea tribului“, primul roman al lui Mimouni tradus în limba româna, este poate mai apropiat de realismul magic sud-american decât de traditia existentialista europeana. Cartea e plina de personaje puternice, ale caror destine sunt zdruncinate adesea de crize existentiale, provocate de confruntarea cu pasivitatea comunitatii din care provin sau cu dinamismul dezmatat al rumilor. Rezolvarea acestor crize e, la fel de adesea, una magica sau misterioasa, în timp ce destinul satului e anticipat de un jidov ratacitor cu viziuni profetice. Povestile satului Zitouna se împletesc una în jurul celeilalte, ocolesc, lasa anumite întâmplari pentru mai târziu, dupa mestesugul unui narator oral care stie sa-si pastreze audienta.
Spre deosebire de alte romane ale lui Mimouni, „Onoarea tribului“ insista mai putin asupra regimului totalitar si asupra fundamentalismului algerian, având mereu în prim-plan dimensiunea umana a sateanului din nord, putin sau deloc interesat de treburile politice. Fiecare povestire, fiecare fraza e încarcata de metafore, care contamineaza replicile tuturor personajelor. E usor patetic si pe alocuri iritant acest lirism, însa el se combina bine cu atmosfera mitica a cartii.
