Poti pune un pret pe visele tale? Imaginarium-ul lui Terry Gilliam

Un articol de ROZANA MIHALACHE

Imaginatie, cu pluralul „imaginatii“, este un substantiv feminin, explicat in dictionar drept „capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior“.

Fiecare dintre noi ne imaginam lucruri, in special lucruri pe care ni le dorim foarte mult si pe care stim ca ne e aproape imposibil sa le obtinem (da, suntem cam masochisti), dar simplul fapt ca indraznim sa visam reprezinta pâna la urma o speranta, speranta infaptuirii.
Problema e ca ne folosim de puterea imaginatiei din ce in ce mai rar. Ne lasam prinsi in nebunia cotidiana si nu mai avem timp. Nici macar somnul nu ne e indulcit de vise, ci bântuit de cosmaruri premergatoare unor noi zile. Azi e la fel ca ieri si identic cu mâine. Asa se intâmpla cu noi, „muritorii“, dar nu si cu Terry Gilliam, care demonstreaza nu numai ca inca mai stie sa viseze, dar ca o poate face si la Hollywood, desi Regatul Filmului (deseori) nu-i arata nicio apreciere.
Pact cu diavolul
„Imaginarium of Doctor Parnassus“ este poate cel mai bun film dintre cele lansate in ultima vreme si, in opinia mea, cel mai bun din palmaresul lui Gilliam, pentru ca se simte cât de mult din „el“ a pus in joc.
La 70 de ani, regizorul se transpune in Doctor Parnassus, un magician foaaarte batrân (Christopher Plummer), care locuieste si se plimba prin Anglia intr-un hârb de trasura (tip postalion), impreuna cu fiica sa Valentina (Lily Cole), Anton (Andrew Garfield), un tânar ucenic indragostit de Valentina, si Percy (Verne Troyer), un liliputan.
Acestia isi câstiga putinii bani dând spectacole de magie in strada, care constau in trecerea doritorilor printr-o oglinda din lumea reala in imaginatia Doctorului. Aceasta era de fapt reprezentarea a ceea ce isi doreau ei, a propriilor lor imaginatii si vise.
Afacerea mergea insa prost, iar batrânul Parnassus avea si alte probleme pe cap, cea mai mare dintre ele fiind aceea ca diavolul urma sa vina sa ia ce-i apartine.
Da, ati inteles bine.
Cu ani si ani si ani in urma, intr-o mânastire budista, Parnassus, impreuna cu alti calugari, se ruga pentru omenire si echilibrul ei, când un vânt puternic s-a pornit si insusi diavolul, sub infatisarea lui Mr. Nick (Tom Waits), a intrat pe usa si le-a pus sub semnul indoielii credinta, in acelasi timp provocându-l pe Parnassus la un pariu.
Doctorul a câstigat atunci pariul (sau nu?), asta insemnând ca obtinuse in sfârsit ceea ce isi dorea cel mai mult: viata vesnica. Doar ca, de atunci, Mr. Nick il viziteaza din când in când, propunându-i câte un nou pariu si luându-si prada atunci când e cazul.
Parnassus nu rezista niciodata, chiar daca acest joc periculos il poate face acum sa piarda tot ceea ce avea mai bun, pe Valentina.
Dar diavolul e milostiv si-i mai da o sansa. O ultima sansa.
Ultima sansa este jucata de Parnassus alaturi de Tony (Heath Ledger), un barbat pe care Valentina l-a vazut spânzurat de un pod si pe care l-a salvat de la moarte impreuna cu Anton.
Tony se integreaza repede in echipa si incepe sa-i ajute pe salvatorii sai, insa toate cu un scop ascuns.
Un film de Heath Ledger
si prietenii sai

Dupa cum se stie, Heath Ledger a decedat la mijlocul filmarilor, asa ca Gilliam a gasit o metoda ingenioasa de a-l inlocui pe parcurs cu Johnny Depp, Collin Farell si Jude Law, fiecare oferindu-i o nota personala lui Tony, devenit unul dintre cele mai (neintentionat) ingenioase si fermecatoare personaje din istoria cinema-ului.
Continui sa cred ca Ledger merita o a doua nominalizare post-mortem la Premiile Academiei pentru acest rol, asa cum si Gilliam si filmul in sine ar fi meritat, dar au fost trecuti cu vederea, obtinând doar doua nominalizari, pentru Cele mai bune realizari in regie artistica si pentru Costume… pff.
„The Imaginarium of Doctor Parnassus“ prezinta o alta lume, de fapt alte lumi, create de o minte sclipitoare si iubitoare de povesti.
„Avatar“ al lui James Cameron, marele câstigator de la Globurile de Aur si mai mult ca sigur si de la Oscar-uri, prezinta si el o alta lume, Pandora, o lume destul de frumoasa, filmata toata in 3D, dar care, in ciuda mizei de la care s-a pornit, nu are nimic uman in ea.
Cu toate reprosurile pe care le voi primi si pe care mi le asum, Cameron nu aduce nimic nou in peisaj, cu exceptia efectelor speciale, care nu sunt nici ele nemaivazute.
Povestea „Avatarului“ e banala, premiza e ecologista si la sfârsit aflam ca oamenii sunt cele mai rele fiinte din Univers. Big news, un fel de Breaking News demne de televiziunea locala din Cucuietii din Vale.
Ceea ce face insa Terry Gilliam in „The Imaginarium of Doctor Parnassus“, folosindu-se de mijloace clasice, este sa spuna povesti. Nu o poveste, ci povesti.
Aici gasim povestea lui, un „strain“, un exilat al lumii hollywoodiene, parasit de public, dar si povestea ta, povestea mea, povestea noastra, povestile celor care spun povesti pentru ca lumea sa continue sa existe.
„The Imaginarium of Doctor Parnassus“ este un film pe care trebuie sa-l vezi, pentru visatorul din tine, un „film de Heath Ledger si prietenii sai“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper