O turã de shopping

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

Muzicalul e un spectacol fastuos, cu povesti de dragoste sau picante (sau si mai bine un amestec din cele doua), pene, paiete, costume luxoase si unduiri lascive de balerine. Mult glamour si neaparat…
happyend. Genul revendica spatii generoase, eventual cu trepte care sa ajute coregrafia. Din capul locului, e incompatibil cu o miniproductie jucata în haine de adolescenti, culori nelucioase, dar vesele si actiune terminata în coada de peste. Asa suna împartirea clasica, nu?

Ei, bine, spectacolul „Super market“ bulverseaza definitiile de gen. Muzicalul lui Theo Herghelegiu, maestra a mixajului de conventii (amintiti-va numai de „Top Dogs“ din acelasi spatiu, podul din La Scena), abunda în libertate, distractie, plus o buna bucata de meditatie asupra modului nostru de a fi în lume azi. Daca teatrele de stat se târasc în încercari facute dupa reteta, cu succes facil, iata ca independentii („Supermarket“ e coproductie Teatrul Inexistent si Teatrul Arca) le dau din nou peste nas, culmea, chiar într-un gen care, de regula, presupune costuri, nu gluma. S-ar putea ca într-un top al  muzicalurilor noastre de acum, „Supermarket“ sa fie îndreptatit la primul loc.
De mentionat ca Theo Herghelegiu nu e la prima tenativa de acest fel si ca de fiecare data când a ales formula respectiva a facut-o cu rezultate surprinzatoare. Ce pastreaza dintr-un muzical „Supermarketul“ sau, care buluceste complet acceptia traditionala? Detonatorul de energie si, în aparenta, lipsa de complicatii. Doar în aparenta. Caci, de fapt, textul gândit milimetric de Theo Herghelegiu lipeste pe supermarket – decorul reprezentativ al lumii noastre –, eticheta junglei de zi cu zi. Orice poate fi considerata aceasta productie-entertainment, numai improvizatie usurica, nu. Dimpotriva, profesionalism cu carul. Genul light adaposteste problemele acute ale zilei: reclama care genereaza dependenti de produse, taind unul câte unul gradele de profunzime ale vietii interioare, tipurile de manipulare specifice consumismului, obsesia achizitiei, devenite forma curenta de terapie pentru neîmplinire, oboseala, depresie. Nimic  explicit, însa. Problema societatii ahtiate dupa marfuri si shopping e tratata discret, cu ironie, fara obisnuita ploaie de incriminari sau aratarea tezista cu degetul. Cum? Etalând mai ales tipurile specifice de consumator, lucrurile, culorile si formele obisnuite de manipulare în lumea în care totul e colorat si de vânzare. Reclamele, muzica, anuntul „Sa vina cineva de la raionul… la casa 525“ fac corpul sonor al spectacolului, alaturi de muzica live a lui Tiberiu Chiranus.
Spatiul e mic, dar desfasurarea de personaje e mare. Muzicalul lui Theo Herghelegiu (autoarea textului si a regiei) defileaza, curat brechtian, cu toate conventiile dramatice la vedere, punând într-un display amuzant o întreaga panoplie de genuri, scheme narative si retete dramatice din epocile teatrului. Cum altfel s-ar putea explica prologul, apoi, atentie, medilogul si epilogul? Sau infiltrarea, într-un muzical, a personajului „Masa din Cehov“? Autoarea textului se si ne distreaza cu pauze brechtiene de dez-identificare între actant-personaj sau de spulberare voita a iluziei scenice. Toate retetele pare sa le stie Theo Herghelegiu si mai ales pe aceea de a nu duce publicul de nas cu fictiunea. Realitatea de joc se confectioneaza declarat, spectatorilor li se vântura prin fata conventiile, iar ei intra repede în distractia generala. Sa nu uitam interactivitatea, nu? Actorii ba mai recruteaza la dans câte un privitor, ba mai dialogheaza cu altul. Imposibil ca dintr-un asemenea cocktail fictional sa lipseasca tocmai Corul, cu toate atributele specifice: comentator, piesa importanta în înaintarea actiunii, instrument de dans-antren. Un Cor nu tocmai clasic, însa, de vreme ce fiecare dintre cei patru coreuti (Cristina Moldoveanu, Oleg Apostol, Ioana Ciorâta, Nicolae Predica) devin tipuri distincte: office-lady, tânarul nonsalant al zilelor noastre, adolescenta plina de fundite si ciorapi colorati, barbatul de vârsta-medie. Paradoxal, fiecare îsi face partitura foarte bine iar împreuna reusesc un Cor de nota zece.
Cunoscatorii – carora retetele le suna familiar, ca si jocul cu ele –, se bucura iar publicul se distreaza.  Asa încât, cu un mix inspirat de teme, fara drame grave sau constructii stufoase, Theo Herghelegiu reuseste o compozitie destul de sofisticata chiar si în specia light a muzicalului. Problemele din sfera contemporanului se insinueaza usor iar personajele au – culmea! –, substanta, ca individul izolat în societatea de consum, caruia îi e imposibil sa se regasesca într-o lume asediata de stimuli. Între doi marginali ai supermarketului se naste rapid o poveste de dragoste. Nicidecum una romantica, de vreme ce protagonistii sunt recrutati din rândul exceptiilor de la sfântul consumism. El e un hamal cu dileme existentiale si scintilatii de profunzime, în asteptarea unei transformari. Ea – fetita-fluturas, fara vreo  tangenta cu normele si complicatiile lumii în care se învârte. Fata deprimata, însa deloc deprimanta, tine în spectacol discursul omenescului si al nevoii de comunicare si sens. Actrita e adorabila: lipicioasa-foc, voce buna, corp din cale afara de expresiv, registru divers si treceri usoare, Mihaela Popa absoarbe atentia spectatorilor în orice secunda. Ionut Burlan e delicios în hamalul onest, cu autoironie implicita si voce exceptionala, pe care si-ar dori-o oricare dintre starurile noastre pop. Prizele de profunzime, recognoscibile, etern-umane sunt bine camuflate în tonul glumet, nedogmatic al celor doi protagonisti. Nici vorba ca povestea clasica de dragoste, cu happyend, sa faca parte dintre preferintele unei autoare pline de smecherii ludice ca Theo Herghelegiu. Cu scopul explicit de a împiedica manipularea afectiva a finalurilor fericite, îl transforma pe Tutu în salam. Adaptându-se continuu la mediu, oamenii ajung, inevitabil, marfuri. Fiecare îsi ocupa locul ca produs pe raft. În cazul lui Tutu, ca salam care „va hrani tot neamul“.
Sa recunoastem, constructia celor trei personaje principale, care adauga spectacolului sare si piper cu duiumul, sunt inedite în peisajul românesc. Lor li se adauga bufonii si bufoanele grupate în perechi comice. Toapele superegoiste (Andreea Duta, cu joc fin si aparitie magnetica, Adriana Dragut, în tuse prea explicite), cu bani, si-au facut un modus vivendi  din cumparaturi. Mall-ul e centrul vietii, masura de a-si etala vanitatile si puterea de a toca timpul si banii. Oricum, leitmotivul corului le însoteste permanent: „Cumparati, cumparati, cumparati!“ De partea cealalta, se afla cuplul de metrosexuali, baieti sensibili, fini, fragili, fricosi si abulici. Sunt savurosi Eduard Jighirgiu (autorul si al muzicii) si Karl Baker. Ambii arunca în joc doze si nuante personale de ironie completându-se excelent.
Ca un facut, în lumea dependenta de shopping, aterizeaza intertextual „Masa din Cehov“: Dana Voicu, eterata si vulnerabila, actrita de forta emotionala si sigura pe mijloacele cehoviene. Coliziunea dintre cele doua lumi, una a consumismului si cealalta a reperelor culturale clasice, va pune lupa comica pe lipsa de sens, înstrainare, goliciune interioara, dezumanizare, superficialitate, egoism si perpetuul nostru trafic de imagine. Fara timp si compasiune, oamenii vazuti de Masa nu mai discuta nici macar pentru placerea de a comunica, nicidecum în vederea unei concluzii sau idei. Monologul despre cercul vicios între nostalgia rusa care atrage vodca atragand la rândul ei nostalgia e demential. Paradoxal, un asemenea breviar al temelor grave, dar cu permanenta doza de ironie, va face contrapunctul bine dozat într-un spectacol menit sa împrastie energie si buna dispozitie.
Greu de imaginat tot acest colaj de personaje, idei si chei din cabaret, opereta, telenovela, plus poveste de dragoste, într-un singur spectacol, care nu stagneaza nici o clipa. Mai mult, într-un muzical care împacheteaza o doza considerabila de substanta în folia divertismentului jucat cu chef. Caci actorii nu se cruta, cânta si danseaza tot timpul (coregrafa Silvia Calin face minuni într-un spatiu atât de mic). Placerea e de partea spectatorului!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper