O miscare controversata: P.O.

Un articol de ANA PETRACHE

In vremea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in timpul ocupatiei Frantei de catre Germania, o parte din cetatenii francezi au fost trimisi la munca in fabricile din Germania, depopuluata din cauza luptelor de pe front. Aceasta actiune inceputa in 1943 este cunoscuta sub numele de STO, Service du Travail Obligatoire. Printre cei 700.000 de francezi, rupti din viata lor cotidiana si obligati sa produca pentru masina de razboi germana, se aflau trimisi in mod „clandestin“ si preoti catolici.

In prima instanta, se facuse o cerere catre guvernul german ca acesti muncitori sa poata fi insotiti de preoti francezi. Aceasta cerere a fost refuzata, insa autoritatile germane au declarat ca nu au nimic impotriva ca acesti preoti sa poata fi primiti ca muncitori, sub conditia de a nu face propaganda religioasa. Acesta este inceputul unei miscari celebre prin dezbaterile pe care le-a provacat in cadrul dialogului crestinism-comunism: cea a preotilor muncitori (voi folosi in acest articolul, pentru comoditate, prescurtarea frantuzeasca P.O. de la prêtre ouvrier). Daca in luna februarie a anului 1943 autoritatile germane sunt dispuse sa accepte prezenta preotilor, angajati ca oricare alti muncitori, in luna decembrie, seful Securitatii Reichului cere demascarea si expulzarea sau inchisoarea pentru acesti preoti.
Ideea de a introduce preoti care sa traiasca si sa lucreze dupa standardele muncitorilor este mai veche, ea este motivata de dorinta de a (re)evangheliza mediile muncitoresti si de a oferi o alternativa la marxismul promovat in acele medii. Or, care este cea mai buna cale de a te face auzit si de a prezenta mesajul Evangheliei in limbajul muncitorilor si pentru munictori? Integrarea in acel mediu. Mai tarziu, P.O. devin membri de sindicat, fiind antrenati in a tine discursuri, si ajung repede purtatori de cuvânt ai acestor sindicate. Potrivit lui Sandy Tippett-Spirtou1 nu exista motive sa credem ca ceea ce i-a determint pe preoti sa ia parte la aceasta activitate este o viziune marxista asupra lumii, ci mai repede faptul ca ei impartaseau aceeasi idee despre justitie cu muncitorii.

Participarea P.O. la diverse proteste duce la conturarea unei pozitii foarte dificile a acestora, in multe cazuri nu sunt sustinuti de episcopii lor. In 1952, in urma manifestatiilor legate de situatia din Algeria, toti preotii muncitori sunt pusi sub urmarirea politiei franceze. In 1953, nuntiul apostolic la Paris, ce tocmai il inlocuia pe Mgs. Roncalli, viitorul Papa Ioan al XXIII-lea, cerea renuntarea la acest experiment social.
La 1 martie 1954, Vaticanul interzice P.O. sa mai munceasca. Dupa Conciliul Vatican II, in 1965, o data cu deschiderea generalizata din Biserica Catolica, aceasta interdictie este anulata. Astazi, in tari precum Franta sau Belgia activeaza cateva sute de P.O, grupati in diverse „misiuni“. Aceasta este istoria P.O, dar ce faceau ei si, mai important, ce semnfica gestul lor?
Acesti oameni, hirotonisiti preoti, isi aleg un tip special de misiune, cea a ajutorarii si trairii in comunitate si a evanghelizarii mediilor muncitoresti. Iesiti pe de bancile seminariilor teologice, deci fara o pregatire tehnica speciala, se orienteaza catre mediul din fabrici si uzine, dar si catre medii mai putin obisnuite, cum ar fi cel al marinarilor.
Angajati in aceste institutii private, ei au acelasi statut ca si oricare alt muncitor, dar au o intentie speciala, aducerea mesajului crestin in acest context. Convergenta lor cu multe dintre practicile marxiste a facut Vaticanul sa fie rezervat fata de aceste miscari. Trebuie subliniat faptul ca P.O. nu se revendica din dialogul intelectual intre marxism si crestinism ce are loc in anii ’60. De fapt, corect ar fi sa spunem ca miscarile preotilor muncitori reprezinta o alternativa de un alt tip la acest dialog, ce se vrea a fi unul academic, al ideilor si nu al oamenilor concreti.
P.O nu sunt o congregatie de un tip anume si nu au o viziune specifica metafizica asupra lumii ce ii poate distinge de ceilalti catolici, ci o atitudine speciala, ce ii impinge la munci simple: muncitor in uzina Renault, magazioner, muncitor agricol, muncitor intr-o fabrica de tesaturi, dar si marinar.

Elementul ce face diferenta intre statutul unui preot si statutul unui preot muncitor nu este munca propriu-zisa, ci dedicarea pe care fiecare o are fata de cele spirituale si cele materiale ale lumii acesteia. Munca este valorizata pozitiv in crestinism: crestinii se revendica de la tâmplarul din Nazaret si de la apostolul Pavel, a carui meserie era aceea de a face corturi; Pavel spunea ca prefera sa traiasca din munca mâinilor sale si sa propovaduiasca Evanghelia in restul timpului. Munca, prin dimensiunea ei creatoare, il aseamana pe cel care munceste cu creatorul lui. De altfel, in manastiri toate lumea munceste, nu exista cineva care sa fie scutit de aceasta munca. In multe cazuri calitatea de preot este insotita de cea de profesor si nimeni nu se opune acestei munci.
Problema in cazul P.O. este de a combina calitatea de slujitor al lui Dumnezeu cu calitatetea de angajat la uzinele Renault. Munca la privat, deci pentru altcineva decât pentru Biserica, poate indeparta pe cel ce o face de prima sa datorie, aceea de a se dedica lui Dumnezeu. Ce stranie suna toate aceasta discutie in contextul românesc, in care nu porneste niciodata vreo discutie in cazul in care un preot de parohie are si mica sa afacere privata, ba chiar in conditiile in care preotul are familie de intretinut, el va fi laudat de cei din parohia sa pentru ca, având venituri din alte surse, nu va mai astepta sa traiasca din „mila“ si din donatiile comunitatii crestine.
Poate ca pe câtiva i-ar deranja implicarea directa a preotilor in politica, dar nu si implicarea in activitati de tip lucrativ. O conceptie liberala asupra pietei, ce sustine in plus si separarea Bisericii de Stat, nu are cum sa se opuna libertatii preotilor de a munci si in afara serviciului pastoral, intrucât acesta trebuie oferit tuturor, chiar si celor ce nu sunt dispusi sa plateasca pentru el. Or, daca cineva este dispus sa ofere un serviciu gratis, trebuie sa stie si sa poata sa ofere, concomitent, un alt tip de serviciu pentru care sa fie platit si din care sa traiasca. Poate ca problema se pune altfel in cazul Bisericii Catolice pentru ca aceasta deja este o institutie despartita de stat, o corporatie privata, cred ca cea mai mare corporatie din lume.

Asocierea din cauza careia a avut de suferit miscarea P.O. este cea cu marxismul, ca mediu de provenienta, caci preotii muncitori activeaza in medii ce isi pun problema drepturilor muncitorilor, dar si ca idei, intrucât ei ajung sa inteleaga lumea in termenii luptei de clasa, inlocuita azi cu exprimari mai soft cum ar fi lupta impotriva discriminarii, lupta impotriva fascismului sau lupta pentru pace. Se pastreaza insa aceeasi structura ligvistica, stranie daca stam sa o analizam, mostenitoare a mentalitatii revolutionare, lupta pentru sau impotriva a ceva, si nu o incercare de convingere sustinere a  anumitor valori. Ceea ce Biserica Catolica a condamnat vine in continuarea decretului de la 1 iulie 1949 de excomunicare a tuturor celor ce au de a face cu miscarile sau cu partidele comuniste, si nu porneste de la dorinta P.O. de a ii ajuta prin munca pe fratii in nevoie.
Cum am spus deja, astazi exista cateva sute de preoti muncitori in tarile de traditie catolica, mai ales in Franta, tara de asemenea cu traditie muncitoreasca, dar statutul P.O. se schimba pentru ca statutul muncitorilor e in prezent in schimbare. Proletarii zilelor noastre nu mai lucreaza in fabrici si uzine, ci in multinationale, in mari corporatii. Imperativul adaptarii la lumea in schimbare a pietii muncii va obliga noile generatii de P.O. sa propuna rugaciuni de dimenata inainte de inceperea programului si predica in pauza de masa de la biroul cine stie carei multinationale. Daca aceste masuri vor incuraja eficienta angajatilor, in mod clar ele vor fi sustinute, oricum P.O. intr-o societate corecta politic nu vor putea sa se plânga de discriminari datorate convingerilor lor religioase.

NOTE:
1. Sandy Tippett-Spirtou, French Catholicism, Church, State and Society in a Changing Era, Martin?s Press Inc, 2000, p 74

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper