La Opera, debuturi in „Don Pasquale“

Un articol de COSTIN POPA

Atmosfera de eveniment in teatrul de pe Splai. Bine preparate mediatic, debuturile tinerilor Aurelia Florian si Bogdan Mihai in „Don Pasquale” de Donizetti, cântareti apreciati din anterioarele lor performante concertante in „Parisina d’Este” si „Gemma di Vergy”, au atras un numar mare de spectatori, invitati speciali, critici, aficionados, multi tineri. Un public eterogen care, desi a aplaudat si pe parcurs, si-a rezervat entuziasmul si chiar strigatele aprobatoare pentru final.
Admirabil pregatiti de apropiata lor indrumatoare, renumita soprana si omul de cultura Mariana Nicolesco, cei doi debutanti s-au desprins in vedete si, practic, au tras spectacolul dupa ei, intr-o productie care are nevoie de asa ceva. Mizanscena lui Rares Zaharia, cu aluzii la lumea Hollywood-ului din timpul filmului mut, este pretentioasa. Nemaiputându-se incadra in specificul original al tramei, este nevoie de joc si atitudini moderne. Asa incât, rabufnirile bufe, indeosebi ale personajului titular, au colorat destul de contradictoriu epoca imaginata, in detrimentul unei tratari potrivite zilei de ieri sau de azi. De aceea, am apreciat in mod deosebit jocul Aureliei Florian si al lui Bogdan Mihai, foarte pliat ideii dorite de regizor si devenit punctul principal de atractie.
Aurelia Florian are dezinvoltura scenica remarcabila, sarm si umor delicios, este o Norina mai mult vampa dracoasa si incisiva decât midineta de salon, este ironica, serparoasa si teatrala, cum ii sta bine unei dive de cinema. Se misca, gesticuleaza mult si cu folos. A fost motorul spectacolului. Mai static, dar profitând poetic de alura-i inalta si filiforma, Bogdan Mihai a infatisat un Ernesto placut, radiant, sincer. Definitiv romantic.
A fost nevoie de un act, pentru ca seara sa-si ia intrucâtva  zborul. Nu total. Derularea discursului muzical a fost destul de terna pe intreg parcursul, nelegata, fara antren comic, scintilatie instrumentala si urgenta in recitative. Dirijorul Tiberiu Soare, responsabilul spectacolului, putea sa-i confere mai mult spirit. In plus, orchestra a sunat nefiresc de tare si pun pe aceasta baza insonoritatea basului Mihnea Lamatic (Don Pasquale) si chiar a baritonului Vicentiu Taranu (Malatesta) la deschiderea cortinei. In urmatoarele acte, grija baghetei de a evita decalajele din primul si de a menaja cântaretii a sporit. Unul din momentele cele mai bine realizate a fost duetul Pasquale-Malatesta din ultimul act, in care umorul subtil a inlocuit sarjele bufe.
Din perspectiva vocala, Aurelia Florian s-a distins prin muzicalitate, intuitia frazarii, prin articularea pregnanta a cuvântului, prin stralucirea glasului. Are consistenta in expunerea desenului de pe portativ si de deasupra lui, departe de obisnuitele soprane leggerine. O abordare foarte valabila in actuala viziune regizorala, cu tot ineditul ei.
Calitatile lui Bogdan Mihai au aparut evidente de la prima secventa solo, „Sogno soave e casto”, ce i-a servit si pentru inerenta incalzire. Tenorul cânta cultivat, cu linie fina si frumoasa, cu adânca preocupare pentru legato. Aceeasi buna constructie a frazelor, cu accente plasate perfect cumpanit, in marea traditie donizettiana, a continuat in aria „Cercherò lontana terra” din actul secund, sectiune incheiata cu o supra-acuta ce reprezinta intotdeauna un challenge propice de a fi ingrijit negociata. Bogdan Mihai are un instrument vocal de extrema mobilitate, cu care se distreaza in voie fie in canto spianato sau fiorito, fie in canto sillabico sau vocalizzato. Momentul de culme a venit in serenada „Com’è gentil”, in care glasul sau de autentic tenore di grazia a expus atacuri rafinate, suave ca o boare, limpezime si poezie a fior di labbra. Au fost virtuti cu care a inzestrat si duetul Norina-Ernesto, alaturi de o Aurelia Florian in plina expansiune lirica de indragostita.
Aurelia Florian si Bogdan Mihai sunt inca foarte tineri in cariera lirica. Succesele nu trebuie sa-i imbete. Drumul e lung si anevoios, consolidarea si studiul sunt obligatorii, sfaturile acestui deosebit constructor de artisti care este Mariana Nicolesco trebuie urmate cu sfintenie. Cred ca vom avea mari surprize placute din partea celor doi si, poate, si ale altora care ar fi posibil si de dorit sa vina din aceeasi scoala.

Un comentariu pentru “La Opera, debuturi in „Don Pasquale“”

  1. februarie 21, 2010 la 11:05 am

    A fost o seara minunata, voi cei de la Dell’Arte sunteti exceptionali, iar protagonistii la fel. A fost o incantare sa vad un spectacol atat de bine inchegat, cu o soprana ca Aurelia Florian, dezinvolta, fermecatoare si un tenor ca Bogdan Mihai, plin de pasiune, cu o voce extraordinara si o tehnica desavarsita. Baritonul, interpretul rolului Malatesta bun si el , cu voce autentica de bariton cei drept ideal pentru repertoriul mozartian insa foarte bine lucrat si un bas buf, delicios din punct de vedere comic intruchipand rolul Don Pasquale, basul Radu Pintilie. Dirijorul tanar dar foarte atent cu ceea ce se intampla in fosa si pe scena,creand o atmosfera magica.Mi-a facut o mare bucurie sa vad sala absolut plina, erau oameni care stateau in picioare. Aplauze peste aplauze, am vazut in sala personalitati ale muzicii de opera romanesti, in loja artistilor trona suverana soprana Mariana Nicolesco venita ca deobicei sa isi sustina discipolii. Acest spectacol a fost o incantare. Bravo tuturor!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper