Frumusetea tenisistica a iernii australe

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Aussie Open nu-si dezminte faima de „secerator“ al capilor de serie. La fel, intâiul vals al anului din seria Grand Slam a prilejuit cadente infernale unor personaje foarte scrobite ale circuitului ATP. O scurta trecere in revista a primelor rezultate mai interesante, ca si a disputelor mai incinse nu e deloc de prisos.
Ma oprisem saptamâna trecuta la seria surprizelor consumate in turul I. Acum, la jumatatea celei de-a doua saptamâni australiene, la ora când se joaca sferturile de finala, pot sa afirm cu mâna pe inima ca si editia din acest an a turneului de la Melbourne a fost una extrem de reusita prin enigmistica, suspans, frumusete, tarie de caracter si eroism atletic. Sa ma explic.

Exemplara din unghiul de vedere al esteticii tenisistice si al tensiunii dramatice a fost infruntarea din prima runda dintre doua foste mari sperante, care insa in ultima vreme au confirmat doar pe jumatate: rusul Mihail Iujnii si francezul Richard Gasquet. Amândoi fosti semifinalisti in turnee de Mare Slem, amândoi in Top Ten acum câtiva ani, dar decazuti si rataciti dincolo de eleganta limita a primilor „20“ din lume. Talentul ramâne insa talent si, când este dublat de o pofta nebuna de joc, rezulta un meci de pomina. Cota de interes a confruntarii a fost sporita si de faptul ca amândoi beligerantii folosesc reverul cu o singura mâna, ceea ce confera un plus de atractivitate si eleganta partidei. In cele din urma a câstigat rusul, dar la mare lupta, cu 6-7 (9), 4-6, 7-6 (2), 7-6 (4), 6-4.
O partida de mare clasa au disputat, in turul III, germanul Tommy Haas, fost numar doi mondial si de trei ori semifinalist la Aussie Open, si francezul Jo-Wilfried Tsonga, finalistul din 2008 al marelui turneu de la Melbourne. Haas, in vârsta de 32 de ani, este unul dintre veteranii circuitului ATP. Cu „batrânii“ nu stii insa niciodata cum stai, iar daca  acesti „vârstnici“ mai poseda si o tehnica de invidiat, cum e cazul rezidentului in Florida, care loveste backhandul cu o singura mâna, ataca feroce la plasa, stie ca nimeni altul lobul liftat si scurta inselatoare ingropata, atunci e clar ca nu trebuie sa te bucuri a priori. Dar Tsonga este un copil bun, ascultator, care tine seama de ceea ce-i spune coach-ul sau, Eric Winogradski. Dupa 6-4, 3-6 si 6-1, francezul ciocolatiu nu era deloc sigur de victorie. Jocul lui Tommy incepuse sa mearga ca uns iar semifinalistul de la Wimbledon de anul trecut conducea la un moment dat cu 5-3, urmând la serviciu. Din pacate, neamtul s-a „gripat“ exact atunci când nu era cazul sa o faca, iar excelentul atlet care este Jo-Wilfried a revenit in prelungiri, câstigând ultima mansa (si meciul) cu 7-5.
Neverosimila a fost si intâlnirea din optimi dintre vedeta americana Andy Roddick, de trei ori semifinalista aici, la Melbourne, si fermecatorul tenisman chilian Fernando Gonzalez, cel care acum doi ani pierdea finala Open-ului australian in fata lui Federer. Roddick parea sa se afle intr-o zi mare la serviciu, asa ca si-a adjudecat primul set pe un break absolut fatal. Sud-americanul nu avea nici o sansa in fata serviciului diabolic practicat de iancheu (de altminteri, recordul de viteza il detine chiar Andy, 252 de km pe ora, realizat, ce-i drept, la antrenament, si cu o alta racheta, un Babolat Pur Drive Team)… cu o singura conditie: acesta sa si-l pastreze la acelasi nivel. Ceea ce Roddick n-a izbutit sa faca iar tehnica superioara a latinului a inceput incet-incet sa faca diferenta: stopuri mascate, voleuri letale, long-line-uri ce stergeau albul tuselor, incredibile lovituri de rever si, peste toate, o dreapta inversa absolut monumentala. Când e sa nu-ti iasa, chiar ca nu mai e nimic de facut. Americanul a pierdut urmatoarele doua seturi la 3 si la 4, fiind copios dominat de elegantul Fernando, a carui prietena este cel putin la fel de frumoasa ca si stilul tenisistic in care el se exprima. Setul al patrulea a ajuns in prelungiri, fiind câstigat „cu cântec“ de Andy, pe un hawk-eye legitim, valid, dar cerut cu tardivitate – prilej pentru chilian sa se certe retoric in spaniola cu arbitrul meciului, ibericul Carlos Molina „El Guapo“. Ma tem ca Gonzalez avea dreptate, ceea ce nu constituie un motiv serios si rezonabil pentru ceea ce a urmat in setul al cincilea. Sud-americanul nu a mai jucat absolut nimic, parând debusolat de faptul ca a fost atât de aproape de victorie, aceasta volatilizându-se la câtiva milimetri de mâna sa. A rupt vreo doua rachete, a batut „meci“ cu unul dintre arbitrii de tusa, a glumit cu publicul, a servit in dorul lelii, a aruncat mai multe mingi in fileu decât facuse pâna atunci in tot meciul – si fireste ca a fost ingenunchiat de Roddick, la 2. De fapt, Fernando se lasase singur in genunchi, iesind cu totul din atmosfera meciului, el ramânând fixat psihic de acel moment de la finalul setului patru. Pacat, caci l-a avut in buzunar pe celebrul player iancheu.
In fine, mai semnalez si o semisurpriza petrecuta in optimi, când junele croat Marin Cilici l-a eliminat, tot in cinci manse, pe campionul de la US Open, argentinianul Juan Martin del Potro: 7-5, 4-6, 7-5, 5-7, 6-3. Spun semisurpriza, caci cei doi sunt, de fapt, frati „siamezi“. Amândoi masoara 1, 98 m, amândoi lovesc backhandul cu doua mâini, amândoi servesc naprasnic si prefera jocul de pe fundul terenului, practicând un tenis de travaliu, extrem de rapid. Cum corect aprecia si Cristi Mându, comentatorul Eurosport al meciului, Cilici si del Potro sunt campionii de mâine ai tenisului deoarece stilul lor de joc se preteaza intr-o maniera extraordinar de pragmatica noilor conditii ale circuitului: viteza, intensitate, eficienta. Anul trecut, tot la Aussie Open, si tot in aceasta faza a competitiei, câstiga dupa cinci seturi strânse atletul gaucho. La Flushing Meadow, in sferturi, hrvatul parea ca-si va lua revansa, dupa un set si jumatate in care l-a dominat copios pe nasosul din Tandil. N-a fost asa, del Potro disputând semifinala cu Nadal si câstigând apoi finala contra lui Federer. Destul de putin „prosper“ in planul disponibilitatii fizice, venind dupa o partida „sângeroasa“ impotriva lui Blake (alt meci de o mare frumusete al editiei Melbourne 2010), argentinianul a dat de inteles ca ulciorul poate merge de mai multe ori la apa. Insa realitatea, cruda, a tinut sa-l contrazica, Cilici „razbunându-se“ printr-un joc aplicat, solid si serios. De aceea, ii prevad un drum lung pustiului din Split (la ora când scriu aceste rânduri el l-a eliminat pe Roddick in sferturi, pregatindu-se sa dispute prima lui semifinala de Mare Slem)…

Un comentariu pentru “Frumusetea tenisistica a iernii australe”

  1. februarie 7, 2010 la 7:33 pm

    Sunt absolut minunate ! Deja le citesc de cateva numere si, ciudat nu gluma, incep cu sfarsitul revistei nu cu prima pagina.
    Asa cum mi-ai placut articolele despre fotbal din „22” ale lui T.R.U. asa ma delectez in fiecare saptamana in fata paginii de o frumusete „tenisistica” rara !

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper