Amos Oz, Rime despre viata si moarte

Un articol de Catalin Sturza

Editura Humanitas Fiction, 2009,
traducere de Ioana Petrideanu

Un scriitor celebru, aflat la o întâlnire literara unde se discuta propriile sale carti, îsi construieste din figurile prezente în sala personaje. Un tânar imberb devine Poetul nefericit; un domn cu mutra sobra devine Educatorul conservator; actrita recitatoare care citeste din cartile Scriitorului devine Veverita, o aventura de o noapte s.a. Între personaje se stabilesc relatii ad-hoc, de tipul sot-amant-fiu-vecin. Întregul joc are loc în mintea Scriitorului, obsedat de câteva întrebari de categorie grea: „Ce rol au povestile tale? Cui folosesc? Cine are nevoie, daca îmi permiti sa întreb, de fanteziile tale?“.
Pe planul naratiunii, romanul este un joc de oglinzi care nu duce nicaieri. În buna traditie postmoderna, povestile ajung în câte o fundatura, se reiau din alt punct, alcatuind o tesatura fara intriga si fara consecinte. Ramân în memorie, din acest „carnetel de încercari“, câteva scene erotice à la Amos Oz (romanul a fost nominalizat la un premiu pentru „descrieri sexuale redundante“, însa gusturile difera) si câteva figuri-tip din peisajul uman al Israelului contemporan. Versurile unui poet nationalist numit Tzfonia Beit-Halahmi, descris drept o figura idealista si benigna, autorul presupus al unei rubrici intitulate „Rime despre viata si moarte“, devin un leitmotiv al romanului.
Pe planul reflectiei, Scriitorul încearca sa raspunda la întrebarea aceea grea, la ce bun sa scrii „despre lucruri care exista“? Exista un raspuns complet, pentru care va trebui sa cititi întreaga carte, si unul partial si mai putin satisfacator: pentru ca scriitorii nu se pot abtine de la asta, chiar daca uneori risca sa fie luati pentru aceasta îndeletnicire peste picior.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper