„New Scientist“: Glume pentru morocanosi. Mecanismele umorului

Un articol de CATALIN STURZA

De ce unele glume sunt pentru anumiti oameni extrem de amuzante in timp ce pe altii ii lasa cu totul reci?

Raspunsul pe care Daniel Elkan incearca sa-l ofere intr-un articol din revista „New Scientist“ pleaca de la conditiile care definesc o gluma. Cea mai importanta conditie este aceea a existentei unei incongruente intre doua elemente ale glumei, ce poate fi rezolvata intr-o modalitate ludica sau neasteptata. Ne prindem de poanta si rândem doar atunci când  intelegem nepotrivirea. „Umorul pare a fi produsul abilitatii umane de a face judecati rapide, intuitive, cu privire la o situatie, urmate de consideratii mai lente, ce rezolva incongruentele“, arata Karli Watson de la Duke University.
O serie de experimente descrise de Elkan au scos la iveala faptul ca regiunile activate atunci când reactionam la glume sunt cele responsabile cu intelegerea verbala si cu abilitatea de a ne concentra atentia, ceea ce corespunde „procesului de rezolvare a nepotrivirilor“ din inima unei glume reusite. Alte studii, realizate de Dean Mobbs la Universitatea Stanford, au semnalat un al doilea manunchi de activitati in sistemul limbic din creier, asociat cu eliberarea de dopamina si cu procesarea recompenselor – ceea ce explica placerea pe care o simtim atunci când „ne-am prins“ de poanta.
„Umorul e, cu toate acestea, un proces cu mult mai complex decât placerile primare, precum cea a sexului si cea a mâncatului“, de care e responsabil sistemul limbic, arata Daniel Elkan. Iar felul cum percepem umorul difera de la un individ la altul. Barbatii si femeile, de exemplu, proceseaza glumele in maniere usor diferite. Desi ambele sexe râd cam la acelasi numar de glume, femeile au nevoie, se pare, de un timp semnificativ mai indelungat decât barbatii sa decida daca ceva li se pare amuzant; pe de alta parte, femeile inregistreaza o reactie mai puternica a sistemului limbic decât barbatii, ceea ce sugereaza ca se bucura de o recompensa mai mare de pe urma unei glume reusite.
Un alt factor ce determina reactia noastra in fata umorului este personalitatea. Indivizii extroverti si stabili din punct de vedere emotional au, conform lui Dean Mobbs, o activitate sporita in zonele cerebrale responsabile cu recompensa, in timp ce nevroticii dovedesc un raspuns mai scazut al acestor zone, când sunt pusi in fata unei glume.
Andrea Samson, de la Universitatea din Fribourg, Elvetia, a demonstrat, prin intermediul unui experiment cu desene non-verbale ce reflecta diverse stiluri de umor, ca nu subiectul glumelor, ci felul in care o gluma e rezolvata conteaza cel mai mult. „Logica prin care incongruenta e rezolvata e cea mai importanta, vizavi de tipul de persoana la care o gluma are succes“, arata Samson.
Cele mai multe glume se impart in anumite „mecanisme logice“ care vor determina prin ce procese cognitive trece mintea umana inainte de a decripta umorul. „Multe caricaturi“, scrie Daniel Elkan, „se bazeaza pe intelegerea altor oameni, speculând faptul ca un personaj nu intelege ceea ce gândeste celalalt“. Pentru a prinde poanta ai nevoie de o „teorie a mintii“ care-ti va permite sa intelegi starea mentala diferita a fiecarui personaj. Analizele tomografice au aratat, de altfel, ca zonele cerebrale implicate in perceptia sociala sunt activate de astfel de caricaturi.
Unii oameni se descurca mult mai bine cu acest tip de umor decât altii. „Empaticii“, care identifica emotiile si gândurile altora si sunt capabili sa raspunda adecvat la ele, apreciaza glumele bazate pe „teoria mintii“ mult mai mult decât „sistematicii“, care prefera sa analizeze lucrurile in termeni logici si abstracti. Persoanele cu autism, cu o abilitate redusa de a empatiza cu semenii lor, se descurca cel mai prost in fata acestor glume. In acelasi timp, studiile realizate de Andrea Samson au demonstrat ca autistii reactioneaza, totusi, foarte bine la „calambururile vizuale“, in care trebuie sa intelegi ca un element vizual trimite, simultan, la doua intelesuri.
Studiile psihologului Andrea Samson arata, in sfârsit, ca glumele absurde, in ciuda faptului ca sunt considerate mai „elevate“, solicita o activitate cerebrala mai mica, in cazul celor mai multi dintre voluntari, decât „glumele directe“. Comparând, altfel spus, „Monty Python“ cu serialul „Friends“, concluzia e ca „Friends“ solicita mai mult creierul. Totusi, o anumita categorie de oameni reactioneaza mai bine la umorul suprarealist. Acestia sunt „cautatorii de experiente“, personalitati definite prin dorinta de a experimenta senzatii noi, prin arta, calatorii, muzica sau printr-un stil de viata neconventional.

Un comentariu pentru “„New Scientist“: Glume pentru morocanosi. Mecanismele umorului”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper