Rusinea victoriei la un singur vot

Un articol de DANIELA CRASNARU

Cetateanul despre care vorbim a suferit, succesiv, doua condamnari , prin sentintele din 27 ianuarie si 10 martie. Capetele de acuzare sunt – printre altele, caci lista este lunga – frauda, fals în acte publice, escrocherie, însusire de bunuri necuvenite, utilizarea ilicita a banului public, cu precadere în actiuni contra statului.

Nu, nu este vorba despe vreun raport DNA sau DIICOT sau cum se mai cheama institutiile noastre care vegheaza la aplicarea legilor si împartirea dreptatii. Caci cetateanul nu este român. Iar actiunea nu se petrece în zilele noastre. Cum s-ar putea oare petrece acum si la noi aici, când în acte scrie negru pe alb ca totul se bazeaza doar pe… zvonuri ? Adica pe „se spune ca“. Povestea (adevarata, din pacate!) se petrece în anul de gratie 1302, da, chiar asa, iar cetateanul în cauza, cetatean al Florentei, se numeste Dante Alighieri. Prior al statului florentin, Dante, cunoscut în epoca mai mult ca politician (ca politica pare mai la îndemâna oamenilor decât literatura) e… în tabara gresita. Se luptau de mama focului guelfii cu ghibelinii si nu numai. Ca sa nu avem incertitudini în ceea ce priveste vechimea în practica scindarii partidelor, chiar guelfii se bateau între ei pe viata si pe moarte, caci unii îsi ziceau guelfi negri (în sprijinul Papei si gata sa accepte anexarea Florentei de catre statul papal), iar altii, guelfi albi, mai flexibili si mai putin înversunati. Cetateanul Dante, guelf alb, tocmai pleaca la Roma ca ambasador al Florentei ca sa dreaga relatiile cu Papa, ca, în lipsa, i se si intenteaza proces (la putere fiind un guelf negru), iar pedeapsa stipulata prin sentinta este crunta: 5000 de florini amenda, confiscarea bunurilor, exil perpetuu, iar în cazul reintrarii în Florenta, arderea pe rug. Condamnarea din 10 martie 1302 ar fi putut fi anulata de amnistiile din 1311 si 1315. Nici gând! Dante Alighieri moare în exil, la Ravenna, iar Florenta nu-l va reabilita sute de ani, pâna în anno domini 2009, caci de atunci si pâna anul trecut s-au scurs aproape 700 de ani. Obligat sa mearga din oras în oras, cu bunurile confiscate (iar confiscarea s-a extins si asupra fiilor Jacobo si Pietro!), Dante îsi câstiga existenta în chip de consultant politic, am zice azi, caci din literatura, ca si acum, nu se poate trai. Moare printre strainii mai primitori decât concetatenii sai care nu s-au ostenit sa-l reabiliteze atâta amar de vreme. Sute de ani în care au profitat de numele lui, de gloria lui, de scrierile lui citite si azi în toate colturile lumii. Si uite asa, dupa 700 de ani, Consiliul Primariei din Florenta, dupa lungi dezbateri (de ce atât de lungi când fusese condamnat politic, fara probe, doar pe zvonuri!) s-a întrunit în sfârsit ca sa propuna abrogarea sentintelor din 1302. Era si cazul, daca ne gândim ca Italia vrea sa nu fie înscrisa în enciclopedii doar ca tara spaghetelor si a pizzei, ci mai ales ca tara lui Dante, Michelangelo etc. etc. Numai ca n-a fost sa fie chiar asa de simplu. Azi nu mai sunt guelfi si ghibelini, dar bataliile politice au ramas. Asa ca fiind propunerea dreptei, stânga (majoritara azi în Florenta) s-a grabit sa voteze împotriva lui Dante. Dupa sedinte interminabile, cu înjuraturi de o parte si de alta, cu tratative politice la vârf, în sfârsit, s-a votat totusi, cu un singur vot în plus, „iertarea“ lui Dante. O victorie la un vot este aproape o rusine, cum titra presa peninsulara. Autorul „Divinei Comedii“ se uita precis, de acolo din înalt, cu ironie si mila la comedia zilelor noastre care n-are nimic divin în ea. Nici la Florenta si nici pe altunde…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper