Reality horror: „Paranormal Activity“ de Oren Peli

Un articol de CATALIN OLARU

Un film cu bugetul lui „Pescuit sportiv“ si cu o tehnica asemanatoare, neconventionala si necostisitoare – toate scenele sunt înregistrate de camerele de supraveghere – a putut înregistra un succes de casa considerabil din doua motive: implica ocultism si voyeurism fara sex, dar mai ales prezinta aceasta combinatie de ocultism si voyeurism fara sex într-un mod pe care cu totii îl putem recunoaste de la primele imagini – în stil de reality show.

Ocultismul este aproape totdeauna invocat, rareori îi putem fi martori, personajele vorbesc permanent despre chestiile ciudate care se petrec la ele în casa, dar noi trebuie sa ne multumim cu sugestii, cu zgomote înfundate, cu un vuiet cvasipermanent. Voyeurismul, pe de alta parte, este total – îi urmarim pe Katie si pe Micah peste tot, în fiecare camera, minut cu minut. Sexul e întotdeauna în asteptare, pare ca se poate petrece oricând si totusi întârzie sa apara, mai exact are loc, dar noi nu îl vedem. Îi vedem pe cei doi dormind unul în bratele celuilalt, îi vedem întreaga noapte, de când pun capul în perna si pâna opresc desteptatorul, suntem martorii acestei intimitati si asta pâna la urma tot un soi de perversitate e.
Atât ocultismul, cât si acest voyeurism le primim prin intermediul unui limbaj pe care o lume întreaga îl cunoaste, acela al show-urilor TV intimist-intruzive, astfel încât nu numai ca vedem ce se întâmpla în sufrageria lui Katie si Micah, dar e ca si cum noi însine am fi nu într-o sala de cinema, ci tot într-o sufragerie: a noastra.
Dresajul blând
Filmul ridica însa probleme serioase de receptare unui public înca destul de necopt din punct de vedere mediatic – vorbim despre cel autohton si despre media libere, la care accesul sa fie cât mai nerestrictionat. Maturitatea propriu-zisa, adica puterea de a discerne (între continut util si pierdere de vreme, între valoare si impostura, între prezentare echidistanta si dezinformare etc.) e o alta chestiune. Ideea e ca pur si simplu nu a trecut destul timp pentru a recupera handicapul, înteles aici în sens pur obiectiv, ca ecart si atât. Pur si simplu nu am fost suficient expusi, ceea ce nu e în mod necesar rau, produselor caracteristice unei piete libere pentru ca, macar în parte, corpusul de stereotipuri si credinte pe care acele produse le vehiculeaza sa se insinueze în viata noastra, în propriul nostru corpus de stereotipuri si credinte, cu un succes comparabil cu cel pe care îl înregistreaza, fara doar si poate, în Occident, nu pentru ca noi sa credem ca tot ce zboara se manânca, dar macar sa îl putem considera o prezenta cotidiana, nu o curiozitate.
Drept urmare, ocultistii, vazuti în „Paranormal Activity“ ca specialisti cu nimic diferiti de doctori, avocati sau ingineri nu fac parte dintr-o normalitate general acceptata, sunt buni pe ecranele televiziunilor de nisa, dar nu ni s-ar parea firesc sa-i chemam la noi acasa daca sângereaza icoana, nu îi chemi asa cum ai chema un instalator când ti-a crapat o teava. Filmul nu e nici un joc, ca „Ghostbusters“, de pilda, chiar trebuie sa acceptam conventia ca Micah si Katie se confrunta cu o problema inexplicabila si ca sunt nevoiti sa gaseasca o modalitate de a o rezolva. Asta n-ar fi cine stie ce, n-ar fi cine stie ce nici ca prima idee care îi vine lui Katie e sa cheme un spiritist, problemele de acceptare încep atunci când Micah, despre care se presupune ca ar fi scepticul familiei, propune o solutie alternativa care numai rationala nu e.
Acea solutie alternativa este nici mai mult, nici mai putin decât o placa Ouija, adica o planseta cu un cursor din cele care se folosesc în filmele de groaza pentru a comunica cu lumea de dincolo, le-am mai vazut de atâtea ori, nu le-am luat niciodata ca fiind altceva decât un pretext, nu neaparat credibil, dar necesar, pentru cele ce urmeaza (tipete, filmari neclare si sânge, de regula). Or, cei doi nu sunt pustanii în tabara cu curiozitati neîntelepte, nu sunt tinerele necoapte care fac o descoperire în podul bunicii („A, ia te uita, o placa Ouija!“) si decid sa o foloseasca împreuna cu prietenii lor, ca asa e romantic. Sunt un cuplu normal într-o casa normala (anormal de mare, cel mult).
Si da-i înainte cu placa Ouija: placa Ouija în sus, placa Ouija în jos, Micah nu mai stie altceva, o cumpara în cele din urma, în ciuda protestelor lui Katie, ceea ce declanseaza alte evenimente care se vor a fi pline de suspans, dar nu sunt (camerele de supraveghere înregistreaza o miscare suspecta a cearsafului, cu greu ar putea fi ceva într-adevar malefic în asta) si care în realitate sunt conditionate de un singur lucru: sa coste putin.
Un singur lucru a contat, si anume ca debutantul Oren Peli a vrut sa faca un film ieftin.
I-a reusit.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper