Melbourne – locul tuturor sperantelor

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Imi plac inceputurile. Sa o iei de la capat, sa-ti imaginezi ca poti sa faci totul altfel, mai bine, fara sa te apese amintirea esecurilor anterioare. Sa speri ca pe fundalul virginal al (re)debutului sansa iti va surâde si tie – si ca vei da lovitura. Ce poate fi mai frumos si mai sanatos de-atât?

Primul turneu de Mare Slem al anului este Australian Open, desfasurat la Melbourne. Mult timp, prin anii ’70-’80 ai veacului trecut, desconsiderat, decazut din calitatea lui de Grand Slam ori pur si simplu ignorat de marii jucatori, Aussie Open a renascut pe la inceputul anilor ’90. Iar oamenii de la Antipozi, cunoscuti pentru imensa lor pasiune fata de sportul alb, au facut tot ce a depins de ei ca marele turneu sa-si primeasca toata stralucirea de altadata. Astfel, Melbourne-ul este primul din seria de Grand Slam care a beneficiat de acoperis retractabil, pentru ca ploaia sa nu mai fie un impediment bunei desfasurari a competitiei. Melbourne Park este foarte intins, peste Roland Garros si Wimbledon, fiind un parc cochet, bine utilat, un lucru bine facut la dimensiune anglo-saxona tipica. Calitatea publicului din megalopolisul australian este egalata eventual doar de cea a publicului londonez. La Australian Open nu se vorbeste sau striga in timpul punctului, nu se aplauda pe greseala adversarului – in ciuda faptului ca au si cangurii hooligans-ii lor, constituiti mai cu seama din grupurile de emigranti sârbi, croati, greci si italieni. Dar pâna si acestia se comporta altfel pe Rod Laver Arena.
Una peste alta, organizarea este una desavârsita, iar interesul australienilor si al turistilor straini este imens, caci acest Mare Slem vine foarte rapid in cronologia anului tenisistic: 18-31 ianuarie. Pâna la el se disputa cinci turnee mici, din gama International Gold Series, de 250 de puncte, cu premii variabile: Doha, Brisbane, Chennai, Sidney si Auckland, plus vreo câteva demonstrative (Dubai, Kooyong).
Dar mai este un motiv pentru care iubesc acest prim turneu de Grand Slam. Acum, la jumatatea lunii ianuarie, totul se joaca, e deschis oricarui rezultat. Totul e proaspat, neintinat, lucrurile nu sunt deloc asezate, veleitatile sunt aprinse, sperantele nu sunt afectate de realitate, iar valoarea si pozitia – tocmai bune sa fie asezate sub semnul indoielii si al contestarii acerbe. Marii jucatori inca nu s-au rodat pe deplin, inca nu au in picioare competitii care sa le stimuleze capacitatea de a „rade“, de a face tabula rasa din adversari. Dimpotriva, ei, ceilalti, „amarâtii“, cei lipsiti de noroc, tenismanii care se târâie dincolo de primii douazeci ai clasamentului ATP, cei care tot spera intr-un Damasc, intr-o alta asezare a lucrurilor, au tot dreptul sa viseze. Fantasma este imparatia lor. Desi e doar prima luna a anului, pentru toti acestia la Melbourne este de-a dreptul primavara. Primavara sperantei lor.
Ei viseaza sa dea lovitura, sa „prinda“ un cap „incoronat“, un favorit, un Super Top Ten Guy, un campion, cu care sa mature pe joc, pe care-l sa-l domine, sa-l umileasca, sa-l elimine, pentru a-si face loc spre straturile superioare ale atmosferei tenisistice. Ori macar sa-l chinuiasca, sa-l faca sa „sângereze“, sa-l intinda, sa-l oboseasca, sa-l oblige la lupta pe moarte si pe viata. E ceasul revansei, e vremea reconsiderarii, a venit clipa razbunarii pentru toate neputintele, ratarile, umilintele si esecurile acumulate mai an sau in ultimul deceniu. Ce-i drept, si timpul, unul calduros si umed, si fusul orar, dificil de integrat in doar câteva zile, si suprafata, una care-i favorizeaza deopotriva atât pe defensivi, mari iubitori de zgura, cât si pe atacatori, fascinati de venirea la plasa, contribuie la acest Götterdammerung, la acest „carnagiu“ ritual, coincident cu o ante-celebrare a Pastelui, repet, in plina iarna australa. Necunoscutii si frustratii vor sânge – si, ca de obicei in ultimul deceniu, chiar ajung sa aiba parte de mult doritul festin.
Statistica e de partea lor. Australian Open este turneul de Mare Slem cu cele mai mari surprize la activ. Daca e sa survolam cu ochi atent cifrele si datele competitiei, vom observa ca este Grand Slam-ul cu cei mai numerosi outsider-i catarati in finala dintre toate turneele gemene si, la fel, competitia cu laureati surprinzatori. Astfel, in 2001, asistam la finala intre André Agassi si galicul Arnaud Clément, scor 6-4, 6-2, 6-2; in 2002, runda ultima ii dezvaluie pe suedezul Thomas Johansson si pe rusul Marat Safin, invingator fiind scandinavul cu 3-6, 6-4, 6-4, 7-6 (4); in 2003, din nou Agassi, dar contra neamtului Rainer Schuettler, scor 6-2, 6-2, 6-1; in 2006, finala ii opune pe Roger Federer si pe surprinzatorul cipriot Marcos Baghdatis, scor 5-7, 7-5, 6-0, 6-2 in favoarea liderului mondial; in 2007, Federer se dueleaza cu talentatul chilian Fernando Gonzalez, de care trece aparent facil cu 7-6 (2), 6-4, 6-4; in 2008, prima mare sincopa in materie de Mare Slem a elvetianului, daca exceptam Roland Garros-ul, pâna atunci monopolizat de Nadal: sârbul Novak Djokovici il infrânge dupa un meci foarte aspru pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (2); in fine, in 2009, o mult asteptata finala, intre primii doi jucatori ai lumii, de asta data de pe pozitii inversate, spaniolul fiind pe unu si elvetianul pe doi: Nadal câstiga dupa cea mai indelungata finala a Aussie Open cu 7-5, 3-6, 7-6, 3-6, 6-2.
Ce va fi acum? La ora când scriu aceste rânduri turul intâi inca nu si-a consumat intâlnirile. Surprize au fost, unele chiar extrem de interesante. Antipaticul suedez Robin Söderling, cap de serie numarul opt, a fost eliminat in cinci seturi de mediocrul spaniol Marcel Granollers-Pujol, un tipic jucator de zgura. Capul de serie numarul treisprezece, cehul Radek Štepanek, a fost scos dupa un bombardament de cinci seturi si patru ore de nesfârsitul croat Ivo Karlovici, cel mai inalt jucator din circuit, masurând 2,08 m. Spaniolul Tommy Robredo, al saisprezecelea favorit si destul de in forma la inceput de an, a fost eliminat de arhinecunoscutul columbian Santiago Giraldo in trei seturi seci, fara istoric, iar americanul Sam Querrey, cap de serie numarul douazeci si cinci, a pierdut la veteranul german Rainer Schuettler, fost finalist aici contra lui Agassi. Si nu ma refer decât la primul tur. Cu siguranta ca vom asista si la alte mari surprize la Melbourne. Cei mici, cei tineri, cei batrâni si necunoscutii abia asteapta…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper