De la legile naturii la legile naturale si inapoi

Un articol de ANA PETRACHE

O calatorie prin gândirea lui Thomas Hobbes

In secolul al XVII-lea sunt folosite din ce in ce mai des doua concepte ce isi au originea in Evul Mediu, dar care nu obtinusera un statut de referinta universala in acea perioada. Cele doua concepte sunt cel de legi ale naturii, folosit in filosofia naturala, si cel de legi naturale, folosite in jurisprudenta si in teoria politica.

O metafizica mecanicista; Dumnezeu e corp!
Dincolo de asemanarea lexicala, exista si o asemanare in profunzime? Exista doar o asemanare metodologica a constructiilor teoretice din acea perioada sau exista o unitate de structura si de gândire? Asemanarea nu trebuie sa ne apara ca fiind una arbitrara dintr-un motiv simplu, filosofia naturii moderne combina elemente din ceea ce astazi numim stiinta, filosofie si teologie.
In majoritatea cazurilor unul si acelasi gânditor era si om de stiinta si metafizician si epistemolog si moralist. Thomas Hobbes, ramas in memoria colectiva ca filosof al politicului, realiza experimente stiintifice si avea o opinie metafizica despre structura materiei. Pentru o analiza coerenta a lui Hobbes putem pleca exact de la opinia sa asupra materiei. Exista interpretari ale lui Hobbes (1) care sustin ca metafizica sa este gândita spre a fi cea care asigura pacea sociala, ca renuntarea la entitatile spirituale este motivata de dorinta sa de a asigura pacea civila. Mi se pare insa onest si elegant sa ii oferim lui Hobbes prezumptia de nevinovatie si sa asumam ca punctul de plecare al sistemului sau de gândire este ontologia, evitând sa ideologizam de la bun inceput interpretarea.
Pentru Hobbes exista doar entitati corporale si nu exista nimic in afara acestor entitati corporale. Aceste entitati se definesc ca fiind independente de minte si co-extensive in spatiu. Ele au accidente, acestea sunt corelativul proprietatilor substantelor din gândirea lui Descartes, orice atribut in afara de miscare – culoarea, temperatura, marimea – reprezinta un accident. Interesant este faptul ca accidentele sunt cele ce joaca un rol cauzal, si nu corpurile. Orice explicatie in ceea ce priveste lumea fizica, corporala, singura care exista, este redusa la miscarea materiei (2).
Daca acceptam aceasta viziune asupra lumii avem câteva probleme, caci Hobbes nu elucideaza ceea se intâmpla intr-un corp astfel incât sa poata produce miscare in celalalt. In plus, aceasta conceptie nu este compatibila cu creatia lumii de catre Dumnezeu ex nihilo, afirmatie cu care Hobbes este de accord, data fiind conceptia sa asupra autoputerniciei divine. E interesant de subliniat ca Dumnezeu insusi este corp, pentru ca nu exista entitati spirituale, dar in acelasi timp Dumnezeu este incognoscibil, caci oamenii nu poseda o facultate ce poate concepe infinitul (cum poseda in filosofia lui Descartes).
Omul ca suveran de nevoie
Consecintele acestei reduceri ontologice sunt impresionante. In mod direct, dat fiindca nu exista decât materie corporala si toate schimbarile sunt definite prin miscarea materiei, singurul model pentru orice tip de cunoastere este fizica. Metoda geometrica a fizicii trebuie generalizata pentru toata cunoasterea. Hobbes insusi declara in Prefata de la „De Cive“ ca filosofia sa a fost posibila doar prin aplicarea noii metode folosite de Galilei in fizica.
In plus, daca filosofia morala medievala era bazata pe metafizica, in modernitate locul metafizicii a fost luat de filosofia naturala, asa ca Hobbes incearca sa isi bazeze filosofia politica pe acesta noua stiinta a naturii. Mecanica devine model universal, de la teoria politica la medicina, vointele individuale sunt privite ca putând fi compuse, la fel cum fortele sunt compuse la Galilei, pentru a obtine vointa colectiva. Monismul materialist si determinismul sunt elementele distinctive al acestui mecanicism generalizat ce se prezinta ca un sistem inchis, aproape autarhic si in echilibru (3).
Dar cum si legile mecanicii reprezinta rezumate si sinteze ale fenomenelor, si nu fenomenele insele, la fel si viziunea asupra societatii se prezinta ca fiind artificiala. Geometria este un model pentru fizica, dar este o „insula“ ideala a certitudinii si coerentei, creata de mintea umana si nu de natura. Pentru Hobbes, adevarata cunoastere este doar cea a propriilor creatii, este o cunoastere a ceea ce e artefact. Dat fiindca atotputernicia divina este de neinteles, nu exista o armonie prestabilita intre mintea umana si univers, ca la Galilei. Or, daca nu poate cunoaste decât ceea ce creeaza, omul este obligat sa organizeze universul, fiind absolut strain universului, este obligat, ca sa supravietuiasca, sa joce rolul de suveran (4).
Nu putem cunoaste prin cauze finale, orice explicatie de tip teleologic este izgonita din filosofia naturala, dar putem sa stim care sunt scopurile omului, stiinta politica obtinând in acest fel statut de stiinta. Pentru ca vizeaza constructiile umane, stiinta asupra politicului poate fi precisa. La fel ca in aritmetica si in geometrie – alte constructii umane -, arta de a face si de a mentine republicile presupune anumite reguli, ne spune Hobbes (5).
Forta si puterea
Acest model al fizicii sociale ce ar caracteriza gândirea lui Hobbes, dupa propriile sale spuse, a fost contestat din mai multe perspective: negarea lui in favoarea psihologiei si a antropologiei, inlocuirea lui cu o teorie semiotica a puterii, negarea lui in favoarea unei teologii politice, interpretarea opusa potrivit careia Hobbes pleaca de la scopul politic. Sa le luam pe rând.
1. Nu fizica, ci elemente de psihologie si antropologie ar sta la baza teoriei politice a lui Hobbes. Pentru Leo Strauss conceptia politica a lui Hobbes nu e bazata pe stiintele naturii, ci pe elemente de observatie empirica asupra comportamentului uman, un fel de psihologism, prezent inca din scrierile de tinerete ale lui Hobbes, moment in care filosoful englez nu era interesat de filosofia naturala. Teoria pasiunilor si teoria actiunii, atât de importante pentru descrierea starii de natura si pentru argumentarea necesitatii de a renunta la aceasta stare, utilizeaza observatii despre comportamentul uman, constante in opera lui Hobbes si prezente inca din tineretea sa (6).
2. Analogiile cu lumea fizica, pe care Hobbes le face, ar fi dus la o interpretare gresita ca sistem mecanicist a gândirii sale. Teoria pasiunilor si dinamica relationala ce duce la razboi nu pot fi explicitate, pur si simplu, in termeni de fizica. Nu avem de a face cu o fizica sociala, ci cu o semiotica etico-politica, pentru ca puterea nu produce efecte decât prin intermediul semnelor. In fizica, la fel ca in societate, forta este semn al puterii, avem de a face cu un sistem de relatii simbolice si nu cu o folosire directa a violentei, puterea este de natura potentiala si nu este totdeauna in act. Universalitatea insasi a statului este un produs al limbajului (7). In aceasta interpretare accentul este pus pe teoria cunoasterii si pe nominalismul lui Hobbes.

Biserica – o corporatie politica autorizata de suveran
3. Teologia politica ce s-ar vrea ultima justificare a teoriei socio-politice a lui Hobbes pleacând de la puterea nemarginita a lui Dumnezeu. Nu functia sa de creator este cea care conteaza, ci aceea de suveran absolut si atotputernic. Omul i se supune pentru ca nu poate face alfel, omul asculta de legea naturala, data de Dumnezeu, pentru ca are obligatia de a asculta. Legea divina insasi nu merita numele de lege decât in masura in care relatia dintre om si Dumnezeu e comparabila cu relatia ce ii uneste pe suveran cu supusii sai (8).
Atotputernicia divina este fundament atât al ordinii necesare a naturii, cât si al ordinii morale a naturii. Modelul fizico-mecanist se fundamenteaza ca si modelul social pe necesitatea absoluta a vointei lui Dumnezeu si pe faptul ca nu exista un posibil neactualizat al vointei divine. In ceea ce priveste individul, conservarea de sine este impusa de atotputernicia divina, care duce la legile naturale, care la rândul lor duc la constructia societatii. Obligatia morala provine din calitatea lui Dumnezeu de suveran si din cea a omului de supus (9). Slabiciunea umana pusa in paralel cu atotputernicia divina creeaza obligativitatea de a se supune legilor naturale si apoi de a se supune corpului politic.
Dreptul natural este astfel derivat din puterea irezistibila a lui Dumnezeu ca suveran si nu din faptul ca acesta este creatorul universului. Interesant este insa faptul ca Dumnezeu, dincolo de revelatie, e incognoscibil, nu exista teologie naturala posibila, noi putem sti despre Dumnezeu doar ca este, si nu ce este. In aceste conditii esenta crestinismului este redusa la minim si, in ultima instanta, la latura sa politica. Esenta crestinismului este aceea ca Hristos este Mesia, dar Mesia este regele imparatiei lui Dumnezeu, iar aceasta imparatie nu poate fi decât temporala si materiala.
Pâna la a doua venire a lui Hristos, crestinul este deci obligat sa asculte de suveran, unic reprezentant al lui Dumnezeu pe pamânt. In mod paradoxal, ascultatrea de puterea temporala este justificata prin transcendenta si puterea lui Dumnezeu. Cum papa si papalistii folosisera teoria celor doua sabii pentru a justifica superioritatea puterii spirituale asupra celei materiale, Hobbes foloseste monismul ontologic pentru a reduce puterea spirituala la cea materiala si pentru a face din Biserica o corporatie politica autorizata de suveran.
Impotriva clericilor
4. Interpretarea mai radicala presupune ca filosofia lui Hobbes ar pleca in mod invers fata de cazurile descrise pâna acum, materialismul monist este ontologia pe care o alege deoarece aceasta ar fi cea mai recomandata pentru a duce la pacea sociala. In scopul de a asigura pacea publica, Hobbes elaboreaza o ontologie care nu lasa nici un loc pentru ceea ce nu este materie, indiferent ca e vorba de a substante spirituale sau de vacuum. Hobbes isi propune sa prezinte un sistem de gândire ce elimina elementele producatoare de haos si dezordine, pâna si faptul ca nu crede in existenta vidului este o contributie la evitarea razboiului civil (10).
Capitolul 3 al tratatului „Leviathan and the air pump“, intitulat in mod sugestiv „Seeing double“, este un atac impotriva influentei preotilor, reprezentanti ai asa-zisei puteri spirituale, ce vor sa dubleze autoritatea si prin urmare sa creeze doua loialitati paralele pentru suveran si pentru preoti. Or, divizarea autoritatii suveranului si impartirea loialitatilor cetatenilor este o crima. Pentru a contracara acest comportament ce duce la revolte, trebuie sa il distrugem de la radacina, iar radacina dublei puteri spirituale si temporale este credinta in existenta a doua tipuri de entitati ontologic ireductibile, materia si spiritul. Daca acest dualism este negat nu mai exista un motiv in virtutea caruia preotii sa pretinda autoritate si sa se prezinte drept o alternativa la deciziile suveranului.
In aceasta forma, interpretarea mi se pare prea sociologizanta, este insa de retinut lantul cauzal, in ambele sensuri. Chiar daca Hobbes a plecat de la ontologie si a ajuns la consecinte politice sau daca a plecat de la dorinta de pace si a construit un sistem ontologic pe care sa se bazeze aceasta dorinta, coerenta sistemului se pastreaza, ceea ce sunt premise in primul caz devin concluzii in cel de al doilea si viceversa.
Legile naturii si legile naturale
Chiar si daca nu ar fi construit un sistem monist putem sa intelegem dorinta lui de a prelua modelul practicat in filosofia naturala a vremii, pentru ca acesta oferea certitudine si universalitate. Legile naturii, ca si legile naturale sunt universale, nimic nu se poate sustrage de la respectara lor, spre deosebire de legile civile, pe care poti sa nu le respecti si nu doar ca poti, dar nici nu esti pasibil de pedeapsa daca nu le respecti in cazul in care supravietuirea ta depinde de incalcarea legii (11).
In plus, in secolul XVII regasim adesea dorinta de a deduce un intreg sistem conceptual dintr-o baza minima de principii–axiome–legi. Descartes pretinde ca va reusi sa deduca din primele principii ale filosofiei legile miscarii, mai in amanunt Descartes vrea sa bazeze aceste legi fizice pe atributele divine. Chiar daca modul de a il concepe pe Dumnezeu difera la cei doi contemporani in mod radical, ambii il pun pe Dumnezeu ca fundament al constructiei lor teoretice.
Poate parea ciudat sa spunem despre Hobbes, care a fost acuzat de ateism, ca isi fundamenteaza sistemul in suveranitatea absoluta a lui Dumnezeu. Nu stiu daca Hobbes a fost un credincios sau nu, dar modalitatea de a apela la Scriptura si la atotputernicia divina dovedeste ca, daca nu era un bun credincios, cel putin era un excelent retor. Chiar daca preia doar modelul paradigmatic de gândire din teologie sau daca ii da un statut epistemic de fundamentare, in ambele cazuri se poate vorbi despre o teologie politica a lui Hobbes.
In concluzie, relatia dintre legile naturii propuse de filosofia naturala si legile naturale propuse de teoria politica poate fi interpretata in doua moduri: 1. fizica este model pentru constructia politica si legile comportamentului uman sunt structurate la nivel metodologic dupa modelul fizicii sau 2. atât legile naturale, cât si legile naturii au o sursa superioara, teologia naturala sau politica, si existenta unui unic suveran ce se ingrijeste in mod asemanator de ambele.
Daca invocam insa monismul hobbesian, diferenta dintre legile naturii si legile naturale nu are cum sa fie decât una in functie de departamente lumii la care se refera. Unitatea provine din insasi ontologia sa nediferentiata.

Note:
1. Stevan Shapin and Simon Schaffer, „Leviathan and the air pump“, Princeton University Press, cap III, 1985
2. K. Clatterbaugh, „The causation debate in modern philosophy“, Routlege, 1999, p. 81
3. Idem p 86
4. Leo Strauss, „Natural Right“, Chicago Press, 1950. p 172
5. Catalin Avramescu, „De la teologia puterii absolute la fizica sociala“, All, 1998, p. 28
6. Leo Strauss, „Hobbes Political Philosophy“, Oxford, 1936, Prefata
7. Yves Zarka, „Hobbes et la pensee politique moderne“, PUF 1995, p 86 si continuarea
8. Luc Foisneau, „Hobbes et la toute puissance de Dieu“, Puf 2000, p 135
9. Idem p 236
10. Stevan Shapin and Simon Schaffer, „Leviathan and the air pump“, Princeton University Press, p. 108, 1985
11. Paulette Carrive, „La conception de la loi chez Hobbes, Bacon, Selden“, in Yves Zarka, „Thomas Hobbes philosophie premiere, theorie de la science et politique“, PUF 1990.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper