Curajul marturisirii

Un articol de BOGDAN DUCA

In cei aproape 2000 de ani de existenta, crestinismul a pierdut o virtute esentiala: curajul. Si, scriind aceasta, nu ma gândesc la curajul martiriului. Pâna si in zilele noastre crestinismul este (chiar si in acest moment) cea mai persecutata religie din lume, victima a fundamentalismului islamic, a terorismului de stat a unor regimuri politice precum cel din Sudan, dar si a agresivitatii crescânde a unor organisme internationale (precum Consiliul Europei). Numarul martirilor crestini din ultimii 100 de ani este sensibil mai mare decât cel al victimelor persecutiilor romane impotriva ucenicilor lui Hristos.

Religiile politice nascute din mentalitatea revolutionara (iacobinismul, comunismul, nazismul, fascismul) s-au remarcat si prin ura manifestata fata de crestinism.
Teama de confruntare
Curajul de a se sacrifica pentru propria credinta nu a lipsit si nu lipseste crestinilor. Dar ceea ce se pare ca incepe sa le lipseasca este curajul marturisirii. Cu cât vocile opresorilor devin mai puternice, cu atât scade in forta glasul marturisitorilor. In fata unei lumi din ce in ce mai vadit antihristice, Biserica pare sa fie incapabila sa isi mai articuleze propriile argumente. Din dorinta de a indeplini cu exactitate indemnul lui Hristos de a intoarce si celalalt obraz atunci când suntem loviti pe nedrept, pastorii crestini refuza sa intre in contraofensiva. Ignorând modelul aceluiasi Hristos, care nu s-a sfiit sa alunge profanatorii Templului cu biciul in mâna, care nu s-a temut sa spuna adevarul chiar daca in mod categoric i-ar fi fost mai comod sa se complaca in jumatati de adevaruri, multi crestini accepta, ba chiar incurajeaza anticrestinismul lumii acesteia.
Morala pe care crestinii o propovaduiesc acum nu mai este decât in linii mari morala crestinismului. Este, in cel mai fericit caz, o etica kantiana „botezata“ in graba. Remarcati, va rog, cum s-a trecut de la ratiune la rationalism si apoi la rezonabilitate in discursul etic modern cu privire la sexualitate, de exemplu.  Ratiunea umana ne invata sa ne controlam instinctele si sa acceptam evidenta de bun-simt a dimensiunii procreative a sexualitatii. Rational, sexualitatea nu poate sa fie rupta nici de ideea de iubire, nici de ideea de familie si mai ales nu poate fi rupta de constiinta responsabilitatii fata de fiinta umana ce poate rezulta din actul sexual.
Rationalistii au adus insa stiinta in patul conjugal. Grija fata de demografie, planificarea economica, considerentele de cariera, metodele contraceptive au dus la relaxarea nevoii de a controla instinctele, precum si la slabirea sentimentului responsabilitatii. Efectele? Instinctele au preluat controlul ratiunii, iar oamenii au ajuns sa-si omoare copiii (desi nu vor recunoaste lucrul acesta deschis), invocând argumente nu rationale, ci… rezonabile.
Crestinismul nu a incetat sa condamne avortul ca pe o crima. Dar vocea sa se face din ce in ce mai greu auzita din cauza… lipsei de curaj a crestinilor. Speriati de consecinte („credinciosi“ care nu vor mai frecventa biserica pentru ca „popii“ le arata ce sunt ei de fapt) si de confruntarea cu un Stat ce crede ca poate schimba legea morala prin modificarea Codului Penal, crestinii prefera sa se ocupe de alte „chestiuni importante“.
Intoarcerea la izvoare
Biserica, incapabila sa opreasca masacrarea copiilor nenascuti, alaturi de un anumit desfrâu cultural, moral si intelectual, se dedica unor alte misiuni nobile, precum „salvarea lumii a treia“, „eradicarea saraciei“, „schimbarile climatice“, „combaterea intolerantei“…  Teme nobile pentru etica omului modern, dar straine de valorile moralei crestine autentice. Caci orice cititor din Evanghelie stie ca saracia nu poate sa fie eradicata, asa cum stie ca cei ce poarta in ochi bârna avorturilor nu au legitimitate de a scoate din ochiul altora „paiul“ saraciei sau chiar „prajina“ razboaielor (cf. Matei, 7, 3-5). De ce? Deoarece tot Evanghelia ne spune ca, daca orb pe orb va conduce, amândoi vor cadea in groapa… (Matei, 15, 14).
Crestinii au neaparata nevoie sa revina la izvoare. Numai de acolo vor putea dobândi atât informatia, cât si energia necesara pentru a putea sa stea si sa depuna marturie pentru Adevar in fata acestei lumi. Caci ei sunt vestitori ai Evangheliei si nu ai diverselor filosofii si ideologii, mai mult sau mai putin interesante, ce umplu bibliotecile si mintile intelectualilor. Iar Evanghelia este clara pentru oricine o citeste cu mintea si cu inima deschise.
Din pacate insa, Scripturile sunt lecturi liturgice, iar Evanghelia a devenit doar o carte de cult. Pentru a se apropia de Biblie, oamenii folosesc cele mai intortocheate cai. Prefera „documentarele“ (nedocumentate) de pe posturi de televiziune cu pretentii „educationale“. Simpla ei lecturare este insa… inactuala, treaba buna pentru „sectari“.  Asa cum este de bon ton sa ai Biblia in biblioteca (eventual intr-o editie „de colectie“), la fel nu este deloc cool sa o citesti. Si asta se intâmpla mai ales intre crestini.
Rupt de izvoare, insa, crestinismul nu poate functiona bine. Caci crestinismul nu este un laptop. Nu poate functiona daca nu este conectat la Dumnezeu, unica sa energie, unica sa sursa si unica justificare a existentei sale. Si spunând aceasta ajung la un alt punct sensibil: crestinii nu mai au curajul marturisirii pentru ca nu mai vad in Biserica lucrarea lui Dumnezeu pe acest pamânt.
Ispita autosuficientei;
Marele inchizitor

Crestinismul traieste impreuna cu intreaga lume teribila ispita a autonomiei fata de Dumnezeu, ispita autosuficientei. Pentru a va imagina atmosfera, sugerez sa va raportati la arhicunoscuta legenda dostoievskiana a „marelui inchizitor“. Marele inchizitor suferea de boala necredintei in adevarul ca Biserica ar fi trupul lui Hristos. Ca urmare, il trimitea pe Hristos afara din Biserica. Dar supararea marelui inchizitor era cauzata totusi de un fapt, din nefericire imposibil in timpurile noastre: oamenii de pe strada, crestinii simpli il recunosteau inca pe Hristos. Datorita lor, celor care il recunoscusera pe Cel revenit intre oameni, intervine si Marele inchizitor….
Biserica de acum isi este autosuficienta. Dar Hristos nu mai este recunoscut nici de catre oamenii de pe strada. Asa ca Biserica este cu adevarat oarba. Autosuficientei fariseice a acesteia (pacat caruia i se mai putea gasi o rezolvare) i se adauga autosuficienta intregii lumi. Hristos revenit pe pamânt nu ar fi recunoscut mai de nimeni. Cine ce sa vada in El? Aproape toate miracolele Sale pot fi savârsite stiintific. E drept, nu putem invia mortii, dar ce nevoie e de inviere intr-o civilizatie care, cu cinism „etic“, traieste intr-o cultura a mortii?
Mesajul lui Hristos nu mai este oricum propovaduit in lume. Indemnul sau la iubire a fost transformat in indemn la actiuni caritabile. Pentru fiecare fapta buna pe care trebuie sa o savârseasca un om pentru a isi cultiva dragostea fata de celalalt, exista ca si corespondent, câte o politica internationala, câte un manunchi de ONG-uri si agentii inter- si intra-guvernamentale.
Pacea lui Hristos care, ne spune Evanghelia, nu este acelasi lucru ca pacea oamenilor (Ioan, 14, 27), a devenit un soi de surogat ideologic care impiedica razboaiele juste, de eliberare si de distrugere a raului vremelnic, in numele cine stie caror increngaturi ideologice. Pacea lui Hristos nu poate sa incapa, precum pacea celor de la ONU, nici pe Saddam Hussein, nici pe Ahmadinejad, nici pe Kim Jong Il…
In lumea noastra Hristos nu ar fi avut prilejul de a intâlni nici macar un adversar care sa il recunoasca. Pe cine sa sarute el? In locul inchizitorului ascetic, ar avea de infruntat poate mutra vesnic vesela a lui Jay Lenno sau chipul politicos-indiferent al politistului care l-ar aresta pentru tulburarea linistii publice, dupa ce Mântuitorul ar scoate biciul prin templele acestei noi lumi.
De aceea poate ca legenda Marelui inchizitor ramâne o simpla legenda. Iar venirea lui Hristos pe acest pamânt va fi, asa cum spun izvoarele autentice ale crestinismului, „infricosatoare“, „dreapta Judecata“, sfârsitul lumii. Caci atunci când crestinii vor pierde curajul marturisirii Evangheliei nu va mai ramâne altceva decât implinirea ei.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper