Complot cu de toate

Un articol de CATALIN OLARU

„Män som hatar kvinnor“ de Niels Arden Oplev

Un thriller nu e nici mai bun, nici mai rau decât suma elementelor care il definesc ca atare. Daca aceste elemente sunt cât de cât performante, fiecare in parte, si in acelasi timp se inteleg bine unele cu celelalte, filmul e bun, intr-o maniera similara cu cea in care calculatoarele functioneaza sau dau rateuri.
La un thriller, cele trei elemente componente sunt intotdeauna aceleasi. E nevoie de fix trei chestii: un barbat, o femeie si o conspiratie.
Iute de tastatura
Barbatul lui „Fata cu un dragon tatuat“ e cumsecade peste masura, dar, din toate calitatile pe care simpla supravietuire le necesita intr-un thriller, poseda numai una: carnetul de conducere. Când te afli in mijlocul unui complot, omenia conteaza la fel de mult precum eruditia la un star porno. Jurnalist proaspat condamnat in urma unui proces de calomnie, Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist) nu straluceste nici prin fler deductiv, nici prin forta fizica – numai cine nu vrea nu sterge podeaua cu el; partenera sa, pe de alta parte, compenseaza din plin.
Lisbeth Salander (Noomi Rapace) e mult mai infipta, bate si tortureaza intr-o veselie; nu numai ca e de o agerime indiscutabila a mintii, ceea ce face ca ea sa se prinda de tot felul de chestii (citeste selectiv, de pe pagini intregi ea vede numai cuvintele care o intereseaza, pe acele cuvinte le vedem si noi, latite pe tot ecranul, sa nu cumva sa treaca abila inferenta pe lânga noi), dar atunci când simpla acuitate a simturilor nu ii mai ajunge, ii vine degraba in ajutor tehnologia, pe care nu se stie cum a imblânzit-o, dar care sta la piciorusele ei ca un pisoi abia fatat. Ceea ce face din „Män som hatar kvinnor“ („Fata cu dragonul vopsit“) un fel de SF mai special.
Cam cel mai tare lucru din acest film, altfel destul de incruntat, este felul cum functioneaza laptopul lui Lisbeth. Daca nu cumva o fi avansat galopant IT-ul in ultima vreme fara sa ma prind eu, comenzile pe care ea le da si pe care automatul, docil, le executa sunt la fel de veridice precum dialogul dintre Batman si diversele aparate cu luminite si butoane de la el de prin casa, sau dintre personajul interpretat de David Hasselhoff si atoatestiutorul KITT, starul pe patru roti al serialului „Knight Rider“. „Intra in calculatorul lui Mikael Blomkvist“, „Extrage toate datele despre Harriet Wagner“, cam asa suna instructiunile. Un „Enter“ si gata, nu e deloc greu sa fii hacker când ai sculele potrivite la dispozitie.
Lectii de viata
Drept urmare, avem un protagonist care nu iese in evidenta cine stie ce (se presupune ca e o legenda vie a jurnalismului de investigatie, dar nu arata mare lucru), o experta in IT iute la mânie si o idila care se aprinde si se stinge dupa vrerea celei din urma. Mai lipseste doar o conspiratie.
Cu cât e conspiratia mai mare si adevarul pe care acea conspiratie il ascunde mai grozav, cu atât mai bine, isi va fi zis Niels Arden Oplev, regizorul lui „Män som hatar kvinnor“. Asa ca a dat drumul la robinetul cu grozavii si a uitat sa-l si inchida.
Nu e doar un faptas, sunt doi – tata si fiu. Lectiile tatalui numai parintesti nu sunt – altfel spus, tatânele isi scoleste vlastarul in toate câte stie a le face, si nu stie putine: e nazist, violator, pedofil, sadic, incestuos si criminal (ca e alcoolic aproape nu mai conteaza, pare o calitate prin comparatie cu restul atributelor cu care Oplev gaseste de cuviinta sa-l harazeasca).
Numai satanist nu e, nici nu avea cum, cel putin 45% dintre suedezi sunt atei sau agnostici, asa ca trebuia sa fie rau altcumva. Acel „altcumva“ se traduce asadar prin habotnicie, a fi fanatic religios pare a merge, in „Fata cu un dragon tatuat“, mâna in mâna cu a fi nazist, ceea ce e cel putin dubios.
Cu dragonul vopsit
In esenta, „Fata cu un dragon tatuat“ al lui Niels Arden Oplev e un rape/revenge, unde violatorul are nu una, ci trei fete, daca nu patru. Cel putin un viol e explicit, iar razbunarea, macar in primul caz, e exemplara, in masura in care poate fi exemplara o echilibrare a balantei unde greutatea e un instrument taios. Oplev s-a urcat pe creasta valului stârnit de „Codul lui Da Vinci“ pentru a vinde acest rape/revenge sub un ambalaj fals.
Nu e thriller, sau daca e thriller, e un thriller prost, mai exact e genul de thriller in care traseul cognitiv a fost parcurs de-a-ndoaselea de catre autori, care si-au pus problema intr-un mod fundamental gresit: nu cum acoperi imperfect o serie de crime ii intereseaza, astfel incât progresele pe care protagonistii le fac sa para naturale, la locul lor, nu cum aceasta serie monstruoasa isi reveleaza, putin câte putin, adevarata fata, ci cum folosesti câteva gadgeturi pentru a ajunge cât mai repede la niste scene de tortura.
Nu e despre fata cu tatuaj, nici despre legatura dintre fata si baiat. E despre ce i se intâmpla fetei, e despre placerea vinovata de a vedea asta si despre cum sa arunci acea vina pe altcineva: pe nazisti.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper