Ziduri

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Au trecut douazeci de ani de la caderea „zidului rusinii“ si comemorarea a fost sarbatorita cu fastul cuvenit. A fost, de asemenea, un prilej de a reaminti mizeriile reale sau imaginare ale socialismului si necesarul triumf al capitalismului. Vocabulele sacre libertate si democratie au fost întoarse pe toate partile si rostite pe toate tonurile, de la lacrimogen la emfaza si ameteala. Amintirile unuia sau altuia dintre cei care au fugit sau au încercat sa fuga din Berlinul de Est în cel de Vest au fost temeinic rascolite si împrospatate pentru ca Istoria sa nu uite ca marile evenimente au rezervat totdeauna un rol frumos poporului. Între adevar si caricatura învingatorii si trepadusii lor se pierd deseori cu firea.
N-am înteles niciodata prea bine de ce zidul Berlinului a fost un zid al rusinii într-o tara învinsa si într-un oras ocupat si împartit între Uniunea Sovietica, Statele-Unite, Marea Britanie si Franta aflate pe picior de razboi. Cu ce sunt mai putin rusinoase zidurile dintre Statele-Unite si Mexic, China si Coreea de Nord sau cele dintre Ouzbechistan si Kirghistan, Israel si Cisiordania, Spania si Gibraltar (construit în 1908!)? De la Marele Zid chinezesc la digul de la Offa în Tara Galilor sau la zidul ridicat în secolul al II-lea înainte de Christos în Scotia pentru a consolida zidul lui Hadrian si pâna azi zidurile au constituit si constituie raspunsuri la relatiile internationale dintr-o anumita perioada si conjunctura istorice. Ele sunt si au ramas marturii tangibile, demonstratii concrete ca o populatie poate fi deopotriva izolata ca într-o închisoare si în acelasi timp aparata de invazii.
Iluzia unei lumi fara ziduri a durat zece ani. Cineva a avut curiozitatea sa numere zidurile ridicate între sfârsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si sfârsitul razboiului rece: 21! Au supravietuit caderii Zidului de la Berlin 11, printre care cele dintre Mozambic si Zimbabwe, Siria si Turcia, China si Hong-Kong-Macao, cel din zona demilitarizata dintre Coreea de Sud si Coreea de Nord, cel din Nicosia si, în Cuba, zidul care înconjoara baza americana de la Guantanamo.
În perioada euforica 1991-2001 de dupa sfârsitul razboiului rece, s-au adaugat sase noi ziduri: Statele-Unite si Mexic, Koweit si Irak (construit de ONU), enclavele spaniole Ceuta si Melilla în Africa de Nord, Ouzbechistan si Kirghistan. Motivatiile au fost diverse: stabilitatea regionala, control al frontierelor si al fluxurilor migratoare. Dupa 11 septembrie 2001 s-au construit 24 de ziduri în Asia centrala, în Orientul Mijlociu, în Asia de Sud-Est si Africa subsahariana, pentru un total de 26.000 de kilometri.
Dupa cum se vede, discursul lenifiant despre o lume fara frontiere, cadou otravitor al mondializarii si-a atins limitele. Spatiul Schengen imaginat de Uniunea Europeana pentru a stavili migratia clandestina reprezinta în realitate tot un zid.
Berlinul n-a fost singurul oras unde s-a construit un zid. Armata britanica a taiat din 1969 Belfastul în doua pentru a-i separa pe catolici de protestanti. În Nicosia, zidul i-a separat pâna de curând pe greci si pe turci. Orasul Tashuorghan din Afganistan e împânzit de ziduri. Orasele Falloudja, Tel Afar si Bagdadul din Irak de asemenea. Din 1960, în Statele-Unite si din 1970 în America Latina cartierele bogate au început sa fie înconjurate de ziduri.
Pâna în urma cu câtiva ani, când a început frenezia constructiilor oriunde si oricum si dupa mintea si buzunarul fiecaruia, în România n-au existat ziduri nici la frontiere si nici în orase. Ani în sir cartierul Primaverii, cartierul zero al puterii si al bogatiei, a putut fi traversat pe jos; schizofrenia securitara a aparut mai târziu iar zidul invizibil a nascut frustrari care, raportate la dezastrul social al capitalismului românesc, par mai degraba bucolice. Celelalte cartiere mai rasarite, Cotroceni, Domenii, Aviatiei adapostesc si azi convertitii peste noapte la socialism si descendentii lor, plevusca activistilor de partid convertiti si ei peste noapte la capitalism si ramasi în viata, si ceva fripturisti culturali capatuiti în vremurile grele ale dictaturii si în cele recente ale democratiei liberale pentru servicii nepretuite aduse de buna seama patriei iubite.
Noii bogati, profitorii prabusirii României în capitalism, si-au oferit cartiere pe malul lacurilor si în padurile din apropierea Bucurestiului, le-au înconjurat cu garduri de beton si de sârma si au plantat ici si colo gardieni cu baston la centura, telefon în ureche si privirea dusmanoasa. În mijlocul orasului, acolo unde au putut demola o constructie veche si deseori marturie a unui trecut unde prostul gust era mai rar, acolo unde au gasit un teren viran au înghesuit o vila, un blocusor, le-au trântit garduri de beton sau de fier forjat captusit cu placi de plastic pentru a nu se vedea nimic din strada, au instalat camere de supraveghere si, pentru a tine la distanta curiosii, invidiosii si saracii, au cumparat si ceva câini lupi gata sa sfâsie tot ce misca.
Pretutindeni de altfel în tara noii bogati si-au înconjurat casoaiele cu ziduri. N-au facut-o din rusine, se întelege, se simt numai amenintati si dormitul cu revolverul sub perna, cum se zvoneste, îi ajuta probabil sa viseze frumos.

(9 noiembrie 2009)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper