Cazuta ca o cireasa pe coliva mortilor de la Timisoara si de la Bucuresti din ‘89, pe care tocmai ii plangem dupa 20 de ani, sinistra profetie a lui Iliescu demonstreaza ca fostul presedinte si-a pierdut cu totul bunul simt politic, daca nu si pe cel moral. Iliescu vrea mai mult decat orice sa ramana in istorie. Iliescu viseaza sa fie pomenit in manuale, sa fie piatra de hotar a noii Romanii si, desigur, sa nu existe decat cuvinte de lauda la adresa sa. In obsesia asta de a nu rata istoria, Iliescu s-a gandit sa devina si profet, ba chiar sa il intreaca pe neegalatul Brucan cu al sau “20 de ani pentru romani ca sa invete democratia”.

Nu stiu ce incearca, ce spera Iliescu sa obtina prin aceasta profetie care suna mai rau decat o condamnare venita din partea sa. Cat de innebunit sa fii de istorie si posteritate, incat sa risti o asemenea afirmatie cand stii atat de bine care iti sunt principalele acuzatii. Cand toata lumea te arata cu degetul, cand vrea sa spuna din cauza cui Romania a ramas intarziata in modernizare si dezvoltare, tu vii si faci profetii ca un inger deasupra unui muribund.

Iliescu legitimizeaza astfel si isi lipeste de frunte o durata exacta a timpului de care poate fi el insusi acuzat ca a intarziat Romania in drumul spre nivelul mediu (aici a mai si rasucit cutitul in rana) de dezvoltare a Europei. Oricine ii poate spune acum ca, daca el nu ar fi existat, Romania nu ar mai fi avut acum nevoie de profetii tragice de 20 de ani ca sa ajunga din urma Europa.

Crin Antonescu reprezintă o tipologie din păcate răspândită în politica românească. E obrăznicătura cu tupeu care „te face din vorbe”. Nu rămâne niciodată fără replică şi are întotdeauna cuvintele la el. Nu-i lipseşte inteligenţa şi nu-i displac duelurile verbale. Faţă de Geoană care în faţa lui Băsescu pare un miel băgat în cuşcă cu un rotweiller, Crin Antonescu nu se pierde. Aruncă în derizoriu argumentele serioase cu o obrăznicie spumoasă care ia ochii. Confundă ironia inteligentă cu bălăcăreala ieftină, dar reuşeşte de multe ori să vrăjească publicul încântat că „ăsta le zice”.Corespondentul său se regăseşte în toate partidele – Victor Ponta e un alt reprezentant al genului.

În spatele acestui verbiaj nu regăsim nimic. Învelişul ascunde un miez găunos şi sună întotdeauna a gol. Antonescu este automatul perfect de replici şi atât. Spune că cei care-l întreabă de activitatea politică şi de activitate în general sunt de fapt furioşi pentru că nu pot să-l prindă cu nimic. Nu s-a compromis niciodată, n-a fost amestecat în scandaluri. Numai cine nu munceşte nu greşeşte, spune un vechi proverb. Din acest punct de vedere, Antonescu are perfectă dreptate: parcursul său politic şi profesional e fără greşală.

Declară senin că PNL nu va ezita să intre în opoziţie dacă situaţia o va cere, pentru că „cineva trebuie să apere şi democraţia” în faţa dictatorului Băsescu. Mi-aş permite o mică observaţie: dacă Băsescu vrea să fie într-adevăr dictator, iar democraţia română stă în oameni ca şi Crin Antonescu, ne putem depune cererile de emigrare în Canada. Dictatorul a învins.