The Nation – 20 de ani de la caderea Zidului. De ce comunismul era irecuperabil

Un articol de CATALIN STURZA

Executia lui Nicolae Ceausescu, pe 25 decembrie 1989, in Târgoviste, a marcat sfârsitul prabusirii dictaturilor comuniste, in Europa de Est. Prabusirea blocului sovietic est-european a inceput pe 9 noiembrie 1989, ziua darâmarii Zidului Berlinului; si mai devreme, aceasta prabusire a inceput, poate, in septembrie 1980, odata cu infiintarea sindicatului polonez „Solidaritatea“.

Ronald Grigor Suny urmareste, intr-un articol din „The Nation“, istoria prabusirii comunismului est-european. Interesant este ca prabusirea Zidului Berlinului a pornit, se pare, de la o eroare. Suny prezinta episodul in felul urmator: „Dupa ce au conspirat pentru a-l indeparta pe Honecker din fruntea partidului la jumatatea lui octombrie, membrii biroului politic est-german au fost socati sa afle ca tara era, in esenta, falimentara. Insa, când Egon Krenz, noul sef al  partidului si clona lui Honecker, s-a dus cu palaria in mâna la Moscova, Gorbaciov l-a mustruluit: „nu ne aflam in situatia de a oferi ajutor, nu in starea actuala a URSS-ului“. Pe 9 noiembrie, 1989, un purtator de cuvânt al Partidului Comunist din RDG, raspunzând unei intrebari a reportelui NBC Tom Brokaw despre noua politica de circulatie in ceea ce-i priveste pe est-germani, a afirmat, in mod gresit, ca acum era posibil ca oamenii sa treaca, liber, granita. (Purtatorul de cuvânt intentiona sa spuna ca vechile restrictii in privinta vizelor fusesera ridicate si oamenii puteau depune cereri pentru permise care sa le permita trecerea). In câteva ore, mii de persoane s-au adunat la zid. S-au urcat pe el, au dansat in vârful lui si au inceput sa-l faca bucati. Pentru multi, in Rusia, sentimentul de securitate nationala pe care-l câstigasera odata cu inaintarea armatelor sovietice spre vest, in 1945, a fost ingropat sub moloz“.
Comunismul a fost indepartat, apoi, dupa trei modele diferite: negocierile in jurul mesei rotunde, intre comunisti si opozitie (in Polonia, Ungaria si Cehoslovacia); lovituri de stat din interiorul cercurilor comuniste (in Germaia de Est si in Bulgaria) si o revolutie pornita de dedesubt, de la nivelul maselor, ce i-a fortat, cum arata Grigor Suny, „pe membrii regimului sa-l deturneze pe conducator“. Tranzitiile care au urmat nu au fost „uniform democratice in proces“, insa cele mai multe procese de tranzitie au condus la formarea unor state „democratice in esenta lor“, in opozitie cu cele mai multe dintre statele rezultate din fostele republici sovietice.
Cât despre Mihail Gorbaciov, acesta nu a aniticpat pierderea puterii de catre partidul pe care il conducea. A intentionat, probabil, arata Suny, sa elimine sistemul comunist, dar nu si-a dorit nici sfârsitul socialismului, pe care il definea drept „politica ce se bazeaza pe si care necesita democratie“, nici pe cel al URSS-ului. Si, de asemenea, nu a aniticpat respingerea precipitata a guvernarii Partidului in Europa de Est: „In ultimii ani ai puterii sovietice, Gorbaciov nu numai ca s-a aratat reticent in a folosi forta pentru a mentine controlul in statele est-europene, dar s-a aratat si extrem de sovaitor in a folosi constrângerea fata de cetatenii sovietici recalcitranti si rebeli, pentru a-i sili sa respecte legile existente si pentru a preintâmpina separatismul. Lenin a indemnat, fara nici o ezitare, la razboi civil atunci când se lupta pentru putere si a folosit teroarea ca un instrument de constructie a statului. Spre deosebire de un alt aparator al statului, Abraham Lincoln, Gorbaciov a fost refractar in a folosi instrumentele politice si militare pe care le avea la indemâna pentru a-si mentine Uniunea intacta“.
Grigor Suny citeaza conceptul de „uncivil society“, „societatea necetateneasca“, in opozitie cu „civil society“, societatea civila, pentru a explica prabusirea comunismului est-european. „Societatea necetateneasca“ a construit o lume de o incompetenta structurala. Sistemul sovietic insusi, practicile sale de tainuire si constrângere, cultura si supsiciunile acestuia, au dus la promovarea celor loiali, mai degraba decât a celor capabili, a celor supusi, mai degraba decât a celor inventivi, a celor care se tem de riscuri, mai degraba decât a oamenilor creativi. Regimurile comuniste din Europa de Est au cazut din cauza ca elitele au fost incapabile sa-si schimbe obiceiurile; Gorbaciov a refuzat sa le sprijine si le-a cerut sa se reformeze. Când «societatea necetateneasca» a unui stat neliberal nu a mai fost in stare sa manipuleze si nici macar sa masoare starea de spirit a propriului popor, s-a trezit lipsita pâna si de cele mai primare instrumente de guvernare“.

Comunismul era, asadar, irecuperabil. „Exceutia, in ziua de Craciun, a singurului dictator care mai ramânea in Estul Europei“, scrie Ronald Grigor Suny, a fost pentru est-europeni salutul ce a marcat nu numai prabusirea establishmentului comunist, dar si triumful capitalismului si esecul socialismului. Despuiati de sperantele si iluziile anilor anteriori, in decursul lui 1989 multi dintre cei iesiti in strada au fost de acord cu membrul opozitiei poloneze,  Adam Michnik: „Nu exista un socialism cu o fata umana, exista doar totalitarismul cu dintii scosi cu ciocanul“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper