Reforma româneasca; munca în folosul partidului

Un articol de Aurelian GIUGAL

Alegerile au trecut. Curtea Constitutionala si-a facut treaba, Traian Basescu este presedintele României, Mircea Geoana s-a consolat cu pierderea puerila a cursei pentru prezidentiale, mai nou este puternic contestat în PSD, în consecinta lucrurile se asaza în matca simplista a politicii românesti.


Culoarea politica – cel mai
semnificativ criteriu de
competenta

Ca sa nu piarda vremea cu marunte fapte politicianiste, PDL-ul, prin reprezentantul sau Emil Boc, fost si, se pare, viitor prim-ministru (de o slugarnicie ce ar face invidios orice stapân ce-si doreste un subaltern de nadejde si devotat pâna la caricatura), a grabit procesul de „reformare“ a tarii, nu de alta, dar subiectul fusese unul dintre principalele teme de campanie, dorinta expresa a lui Traian Basescu si a celor din partidul majoritar fiind reformarea clasei politice, mai mult chiar, a întregii Românii.
S-a actionat cu repeziciune, nu putem frâna cu una, cu doua procesul de reforma. Irinel Popescu, seful Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), a fost demis de catre Emil Boc. Dar ce s-a întâmplat, ce i se reproseaza respectatului chirurg? A facut el ceva greseli, a nemultumit pe cineva? Prezent la OTV (televiziune radicala, axata si ea, bineînteles, tot pe procesul de reformare a statului român), presedintele PDL a explicat senin si fara patima ca lui Irinel Popescu nu i se poate reprosa nimic, „tot respectul pentru activitatea sa medicala, însa, din punct de vedere managerial si politic, pozitia sa a fost asumata de PSD“. Si cum o atare însailare nu putea ramâne fara urmari, s-a trecut la corectarea unei asemenea ingrate fapte petrecuta în trecutul comun de guvernare si o alta persoana cu experienta manageriala i-a luat locul.
Numele celui care l-a înlocuit pe medicul Irinel Popescu nici nu mai conteaza. Nu este important nici faptul ca acest act politic s-a produs sub atenta supraveghere a PDL-ului. Partidele nu sunt importante aici. Importante sunt gesturile. Este o evidenta faptul ca si PSD-ul, dar si PNL-ul au procedat în conformitate cu acest ideal politic românesc de nezdruncinat, acela de a-si plasa oamenii de încredere în posturi caldute, ce nu necesita competente speciale atâta vreme cât partidul te sustine si-ti este aliat fidel (totdeauna serviciile aduse partidului se rasplatesc cu generozitate, iata o regula de aur în politica de pe la noi).
Ce înseamna munca în folosul partidului
Discutia ce trebuie sa se poarte porneste de la întrebari simple, probabil puse de sute de ori în vremea din urma. Cât de în profunzime trebuie împinse atributiile unui partid ce se afla la putere? Este executivul cumva responsabil în vreun anumit fel fata de aceasta politizare excesiva a oricarei activitati bugetare? Sau acea banala rostire, cum ca noi suntem responsabili doar în fata poporului suveran, va fi placa ce ni se va pune totdeauna de catre un partid sau altul, chestionat în legatura cu dubioase numiri în posturi administrative?
În vremurile din urma, asemenea practici s-au agravat, orice functie, orice post, oricât de neînsemnat ar fi el, fiind distribuite de partide în concordanta cu fidelitatea exprimata fatis fata de o formatiune politica sau alta. S-a ajuns pe un drum al pierzaniei, migrarea oamenilor importanti de la un partid sau altul, în functie de barometrul politic al momentului, facându-se cu o repeziciune si o lipsa de scrupule de un burlesc aparte.
Asemenea practici au adus în peisajul administrativ românesc personaje de o calitate si moralitate cel putin îndoielnice. Orice aspirant la festinul neghiob al dezmatului public stie un lucru simplu, de o eficienta uluitoare: nu conteaza ce competente te recomanda, nu este important sa te remarci prin nu stiu ce fapte care sa-ti puna în evidenta calitatea umana, moralitatea, talentul, seriozitatea si alte vorbe ce sunt golite de sens în teritoriul carpato-danubiano-pontic. Nu, nu este nimic adevarat. Adevarul pentru eligibilitatea în spatiul public autohton deriva din fidelitatea si munca depusa pentru un partid sau altul.
Nu conteaza sa crezi obligatoriu si în ideile acelui partid. Nu, nici vorba, poate peste câteva luni de zile vei naviga în alta barca politica. Doar munca în folosul partidului e importanta. O nimica toata. Ce înseamna munca în folosul partidului? Înseamna ca trebuie sa-ti pui întreaga putere de munca la dispozitia partidului, sa aduci voturi, mai mult, sa contribui si cu bani la dezvoltarea armonioasa a partidului. În raport cu aceste abilitati, bani cheltuiti si voturi aduse (indiferent prin ce practici), partidul va fi recunoscator si te va rasplati cum se cuvine.
În acest punct al evolutiei politice autohtone, democratia din tara noastra devine caricaturala, singurul ei merit fiind acela ca înca, fapt curios, ea functioneaza. Jupuiti sau nu de durere (ca sa-l citam pe Horia-Roman Patapievici), românii nu contesta înca un asemenea mod de a face politica.
Reforma si numai ea
Trei exemple din concretul imediat vin sa sublinieze acest jalnic proces românesc de cretinizare politica, botezat înca de anumiti cetateni importanti cu titlul ceremonios de reforma. În primul caz, o directoare de la un liceu din Bucuresti, membra într-unul din cele doua mari partide si sustinuta puternic în functia de director al liceului respectiv, simtind vântul schimbarii dintre cele doua tururi, a luat decizia radicala de a parasi un partid si de a face campanie pentru altul. Daca a iesit cum si-a dorit nici nu prezinta interes. Importanta este aceasta stradanie a unui director de liceu de a fi mereu în tabara învingatorilor.
Scoala poate sa mai astepte (oricum profesorii si elevii sunt în vacanta fortata, România nu îsi permite luxul unui an scolar întreg mai mereu în ultima vreme, fie din cauza frecventelor greve, fie din cauza lipsei banilor necesari), treburile politice sunt mai importante. Sa ne mai întrebam cât de bine îsi fac meseria asemenea directori angrenati în politica? Sa contabilizam absentele lor nemotivate de la clasa, întrucât partidul are nevoie de tine în alt câmp al muncii? La ce bun?
Al doilea exemplu vine din lumea adolescentilor. Un bun prieten mi-a povestit câteva scene din viata nu al lui Ivan Denisovici, ci a unui nepot ajuns la visatoarea vârsta de 19 ani. Eminent elev în perioada liceului, atunc când a ajuns student a luat importanta decizie de a se înscrie într-un partid politic. Foarte bine, veti spune, sa vina tineri bine educati si pregatiti si înspre teatrul politicii! Numai ca în acest punct al realitatii, grotescul iese în relief. Tânarul respectiv nu s-a înscris într-un partid politic dintr-un excesiv demers cetatenesc. Nu, aspiratia lui catre un partid este ceva mai pragmatica. A aflat din surse credibile (alti studenti mai mari, prieteni de familie etc.) ca drumul sau viitor va fi mai lin daca urmeaza un traseu politic. Ca membru de partid, obtii gratuit o excursie la mare sau la munte în vacante, îti faci cunostinte care îti vor fi de ajutor în viata si, cine stie, la 28 de ani poate ajungi sa conduci din functia de director nu stiu ce organizatie judeteana. Se pare ca anumiti tineri sunt bine ancorati în realitatea politica de la noi.
Al treilea exemplu vine din lumea rurala. Cu doua luni înainte de alegeri, un cetatean modest, cu studii medii, a fost angajat de catre primarie în functia de muncitor la groapa de gunoi a satului. Loc bun, salariu nu mare, dar constant, carte de munca, lucruri rare în spatiul taranesc autohton. Cum nimic nu se ofera gratis, respectivul a trebuit sa-si aduca prinosul partidului care i-a oferit de munca (orice primarie are o culoare politica si la alegeri toata lumea trebuie sa lucreze). Aici lucrurile întrec puterea de imaginatie, întrucât sarcina celui angajat la groapa de gunoi a fost aceea de a aduna, cu o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidentiale, cartile de identitate ale vecinilor lui (bineînteles, ale celor care erau de acord, dar aici trebuia sa intre în joc si puterea de convingere). Cartile de identitate au fost înapoiate imediat dupa alegeri. Sa ghicim la ce au fost folosite buletinele acestor cetateni?
Se tot bate apa în piua pe nu stiu ce mecanisme complicate de reformare a statului român, dar este tragic ca, la doua decenii de la revolutie, recrutarea în corpul administrativ românesc se face pe criterii absolut politicianiste, competenta si munca bine facute sucombând în fata slugarniciei de partid. Este neîndoielnic faptul ca, daca mai exista oameni în România care mai cred în reformarea statului, în fond în bun-simt si în cinste, ei bine, ei mai trebuie sa mai astepte ceva vreme. Pâna atunci, românii se pot odihni si relaxa la munte de sarbatori, de exemplu în Poiana Brasov. Preturile sunt o nimic toata (900 €, cu mic dejun si masa de revelion incluse, ce mai, o adevarata ultra-oferta).
Vacanta placuta, România, si sarbatori fericite!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper