Parlament unicameral, referendum si alte minunatii

Un articol de ANA PETRACHE

Trebuia probabil sa scriu despre aceste lucruri inainte de alegeri, acum imi fac mea culpa pentru vina de a fi mers la referendum. Potrivit ar fi fost refuzul total de a credita aceasta operatiune. Daca cei care au votat „Nu“ la referendum ar fi stat acasa, sau daca ar fi venit sa voteze doar presedintele, nu s-ar fi intrunit un numar suficient de mare de participanti pentru validarea referendumului.

Cum s-a ajuns aici;
teama de a actiona public

Evident, toata lumea ar fi vuit ca toti românii au votat pentru reducerea numarului de parlamentari si pentru un parlament unicameral, dar oricum, exista suficient material pentru supozitia aceasta – 77,78% pentru unicameral si 88,84% pentru reducerea numarului de deputati, datele facute publice la ora la care scriu articolul reprezinta o majoritate calificata-o majoritate ce poate decide in orice sistem democratic. Deci vointa poporului nu mai poate fi contestata, românii doresc reducerea numarului de parlamentari si un parlament unicameral. Intrebarile pe care le voi ridica sunt: i) cum s-a ajuns la aceasta situatie si ii) care sunt consecintele pe termen lung ale dorintei de a modifica Constitutia României.
i) Scârbiti de toata mizeria politica, de privilegiile pe care un parlamentar le detine, de afacerile in care sunt bagati parlamentarii, cetatenii români s-au saturat sa plateasca din propriile buzunare salariile a 471 de alesi. Au uitat ca acestia sunt alesii lor, cei care ii reprezinta, ca parlamentul este institutia reprezentativa dintr-o democratie si ca nici un sistem politic democratic nu poate fi incredintat unui singur om providential; chiar si presupunând ca intentiile acestuia de a reforma sunt sincere si ca puterea nu l-ar corupe, un singur om nu poate face ordine intr-o democratie, aceasta este regula de aur a unui sistem democratic. Evident, tot acest rationament pleaca de la asumptia ca democratia este cel mai putin rau dintre sistemele posibile si ca românii vor sa traiasca intr-un astfel de sistem politic.
Din pacate, cultura politica a majoritatii inclina catre un sistem de tip autoritar. Traiul in comunism ne-a obisnuit sa credem ca solutiile rapide si decise de un singur om sunt eficiente doar pentru ca se aplica imediat. Noi avem nevoie de un om activ, onest, ce nu vrea sa faca compromisuri – liderul de tip providential ce rezolva orice problema pentru ca el este bun si drept, competenta este o chestiune secundara. De ce sa platim 471 de parlamentari impartiti in comitete si comisii, in camera superioara si in camera inferioara, in conditiile in care dezbaterile tergiverseaza votul si apoi aplicarea legilor? Nu mai bine alegem unul si bun, un reprezentant ce va face ordine, va curata politica de coruptie, va scoate România din criza sub aplauzele noastre frenetice?
Ni se tot spune ca dupa 20 de ani nu trebuie sa lasam comunistii sa revina la putere, dar cu mentalitatea de tip comunist ce ne facem? (nu a comunismului din varianta marxista, ce era, cel putin in teorie, mai democrat, ci a celui din varianta stalinista sau ceausista, la noi) E adevarat, pe de alta parte, ca nu poti sa ceri oamenilor sa obtina o cultura democratica peste noapte, ca nu poti sa le pretinzi dupa 20, 30, 40 de ani de stat in comunism sa inteleaga mecanismele democratiei, rostul initiativei private, al societatii civile, al unei economii nedirijate de la centru. Chiar si disidentii sistemului comunist nu sunt automat democrati, ei poarta in gesturile lor tare ale sistemului. Si, tocmai de aceea, regimul comunist este atât de periculos, pentru ca dupa 20 de ani comportamentul nostru public este inca prins in chingile unui sistem ce nu iti lasa libertatea de a actiona public.
Consecintele reducerii
numarului de parlamentari

Sa trecem insa la analiza consecintelor dorintei majoritatii, pe care o voi respecta, asumându-mi jocul democratic chiar si in conditiile in care acesta nu ma reprezinta. Sa facem un mic exercitiu de logica, sa luam una dintre intrebarile de la referendum – „Sunteti de acord cu reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 de persoane?“. Ni se propune reducerea numarului de parlamentari si ni se da si un prag maximal, 300, dar nimeni nu vorbeste despre minim. Numarul minim de parlamentari este 1 sau 2 sau poate chiar 10 (cum bine spunea un afis tip caricatura din revista „Plai cu Boi“ cu poza electorala a lui Basescu si cu mesajul „Din 22 de milioane veti ramâne doar 10“). Fara nici un misto, un numar de 10 parlamentari nu depaseste maximul de 300 propus si votat la referendum.
Daca din 471 de reprezentanti in Parlamentul României de bine de rau apucau sa intre si oameni competenti, tehnicieni ce sunt si membri ai partidelor sau candidati independenti, reducerea numarului de parlamentari va avea drept consecinta faptul ca vor intra doar primii dintre membrii partidelor, cei mai corupti si mai urâti dintre ei, dar care detin locuri eligibile. Se poate obiecta ca nu vor fi votati, pentru ca este vot uninominal. Da, uninominal pe liste, dupa cum bine s-a putut observa la alegerile trecute.
Cum se plaseaza România dintr-o perspectiva politica in raport cu celelalte tari din UE? Tara cea mai apropiata ca populatie de noi este Olanda, cu 16,5 milioane de locuitori si cu 225 de parlamentari, impartiti insa in doua camere. Tarile ce stau in fata ca numar de populatie sunt toate bicamerale, la fel ca si multe tari cu o jumatate din populatia României: Austria cu 9 milioane de locuitori si 247 de parlamentari, Cehia cu 10,4 milioane de cetateni si 281 de reprezentanti, Belgia cu 10,5 milioane si 221 de alesi. Dupa Olanda, tara ce urmeaza in ordine crescatoare este Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, si bicamerala, cu 560 de fotolii. Abia Portugalia, la 10 milioane de locuitori, isi permite sa fie unicamerala cu 230 de reprezentanti. Dar cum analizele comparative sunt relativiste si ele nu pot sa fie un criteriu absolut de a judeca un sistem politic, mi se poate obiecta ca unele dintre tarile de mai sus, fara sa fie federale, au un sistem de organizare asemanator cu federalismul ce presupune bicameralismul.
Bicameral vs unicameral. Viitorul suna bine?
De ce ar fi preferabil insa un sistem bicameral unuia unicameral? O lege trece pe rând prin ambele Camere, deci scopul acestora este sa se echilibreze, o lege gândita si votata de mai multi oameni are sanse mai mici sa fie o lege proasta. Obiectia ridicata aici este ca procesul legislativ e unul lent, dar unde ne grabim asa de tare? De ce sa se voteze pe banda rulanta legi proaste, când am putea da un ragaz de gândire si am putea sustine un sistem de contrabalansare intre cele doua camere? Oricum, problema in România nu este ca legile sunt proaste sau ca ele se decid prea incet, ci ca puterea legislativa a fost lasata in grija Guvernului, si ca „ordinea“ este data de Ordonante de Urgenta, si nu de legi. In plus, exista câteva atributii rezervate Senatului, ca de exemplu dreptul de a chema in judecata pe seful statului si/sau de a il acuza de inalta tradare – oare ce se va intâmpla cu aceasta atributie, va disparea cu totul?
A mai existat in România un moment in care Senatul a fost desfiintat. Petru Groza, la 17 iunie 1946, printr-un decret-lege, a desfiintat Senatul, iar autoritatile comuniste au schimbat legea electorala la 15 iulie 1946 in conformitate cu decretul-lege. Viitorul suna bine, nu?
Legat de scaderea numarului parlamentarilor, aceasta prevedere da posibilitatea ca ei sa fie mult mai usor influentati de un anumit grup de interese. Cu cât avem mai multi, cu atât ei vor avea interese mai diferite si vor fi mai greu de „cumparat“ pentru un proiect sau altul. O alta intrebare pe care mi-o pun este: ce se va intâmpla cu liderii minoritatilor nationale, ce au dreptul la un loc in parlament chiar daca nu trec de pragul electoral? Vor mai avea ei acest drept? Daca da, la câte minoritati avem in România, este posibil ca acestea sa reprezinte o forta considerabila in noul Parlament unicameral. In momentul de fata este vorba de 18 grupuri minoritare care au automat un loc in parlament, in afara de grupul maghiar, ce poate sa asigure prin vot intrarea in Parlamentul României a reprezentantilor sai. 18 din 471 nu este suficient pentru a influenta decizia majoritatii, dar 18 din 200, sa zicem, vor reprezenta 9% din parlament.
Inteleg si subscriu la dorinta tuturor de a reduce cheltuielile bugetare, dar de ce sa nu se reduca membrii ministerelor, de ce sa nu se elimine ministerele inutile, de ce sa avem tot felul de agentii nationale, dintre care la unele salariile din functiile directoare sunt mai mari decât salariile parlamentarilor? De ce sa nu slabim birocratia si sa nu eliminam tot felul de comisii si comitete nationale, in loc sa slabim unica institutie reprezentativa si democratica dintr-o tara?
Oricum mai exista o sansa: pentru orice modificare oficiala adusa in constitutie, ce vizeaza tipul de regim politic dintr-o tara, cetatenii vor mai fi convocati la inca un referendum. Nu sper ca majoritatea ce a votat anul acesta „Da“ la referendum sa isi schimbe opinia, dar pot spera cel putin ca minoritatea care a votat „Nu“ sa nu se mai prezinte la referendum. Tehnic vorbind, refuzul de a vota la un referendum nu este la fel de blamabil ca refuzul de a vota la alegeri. Diferenta este ca, daca nu te prezinti la alegeri, vor decide cei ce s-au prezentat, daca la un referendum nu se intruneste jumatate plus unu din populatia cu drept de vot nu se intampla insa nimic. Democratia este un proces ce se invata si, data viitoare, vom sti ca a nu vota la un referendum este o forma de a iti exprima opinia.

3 comentarii pentru “Parlament unicameral, referendum si alte minunatii”

  1. aprilie 17, 2010 la 1:49 pm

    Am fost sa votez pe la ora 19. Bineinteles ca am votat numai pt alegerile prezidentiale, dar am insistat ca refuzul de a vota referendumul sa fie consemnat in lista electorala. Surprize, surprize! La alegerile prezidentiale se prezentasera deja circa jumatate din electoratul sectiei respective, dar pe lista de referendum erau semnate foarte putine persoane care trecusera pe acolo. Risc un maximum de 5%, ca lista era… aproape „virgina”! Concluziile? Sa le traga „cei in drept”, eu cred ca alegerile au ajuns deja in Romania la fel de libere ca pe vremea lui Ceausescu. 🙁

  2. aprilie 17, 2010 la 2:00 pm

    De altfel, sistemul de votare uninominal majoritar intr-un singur tur, era si pe vremea comunistilor. Pentru Marea adunare nationala, sau cum ii mai spunea… Nu se ducea nici naiba sa voteze, dar „prezenta la vot” era de 99,99%. Daca nu ma inseala memoria, abia in ultimii ani ceausisti aparusera, pe alocuri, 2 candidati pe acelasi loc: unul din partea PCR si altul, cica, din partea… UTC, a sindicatelor sau cam asa ceva. Dar, nesmintit, tot membru PCR! Pana atunci fusese un singur candidat pe fiecare sectie. Un fel de „democratie simplificata”, cum ni se propune… pardon… baga pe gat si acum. De la cel mai inalt nivel al partidului conducator! Asta stie „nivelu'” suprem, la asta face propaganda!

  3. aprilie 17, 2010 la 2:49 pm

    Si, pen’ca tot veni vorba de validare/invalidare… In caz ca unii au uitat, referendumul pentru suspendarea lui Basescu nu ar fi fost validat in veci, daca niste fraieri nu ar fi aprobat o ordonanta ca el sa fie validat in lipsa prezentei cf. Constitutiei! Iar referendumul lui Basescu pentru votul uninominal majoritar a fost declarat nul si neavenit de acelasi popor, prin neprezentare!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper