Oracol la Cotroceni

Un articol de Daniel Cristea-Enache

CARTEA ROMÂNEASCA

Ioana Dragan, Mafalda, Editura ALLFA, Bucuresti, 2009, 152 p.

La zece ani de la „Povestile Monei“, volum de nuvele ce constituia a doua carte de proza a Ioanei Dragan (dupa debutul editorial cu „Vietati si femei“, 1997), autoarea revine in actualitatea editoriala cu un incitant microroman intitulat „Mafalda“.
Prozatoarea „nouazecista“ a fost de la inceput destul de stapâna pe sine, intr-un perimetru epic de mici dimensiuni, in care personajele, preponderent feminine, erau surprinse in automatismele lor psiho-existentiale. Raceala observatiei si doza de „sadism“ cu care autoarea, prin lentilele narative, asista la convulsiile lor au fost remarcate de critica. De asemenea, acuitatea auditiva datorita careia diferitele interventii si interjectii ale acelorasi personaje capatau valoare caracterizanta si deveneau fapte de limbaj artistic.
In „Mafalda“, Ioana Dragan urmeaza o alta traiectorie, renuntând la paleta limbajelor colorate si topind majoritatea intrarilor verbale in pasta unei colocvialitati de care „eroii“ se lasa vorbiti. Tanti Adina, pensionata pe caz de boala, si bietul Doru, fostul ei sot decedat intr-un regretabil si in-evitabil accident, doamna Reli, care s-a dus si ea, saraca, pe timpul unei veri infernal de calduroase, nea Tibi, vizitatorul octogenar si guraliv al vecinei de bloc ce ghiceste viitorul cunoscutilor si necunoscutilor, toate aceste personaje – si altele care mai trec prin cadru – au cam aceleasi cuvinte ce „redau“ cam aceleasi sentimente. Se exprima (la propriu si la figurat) intr-un mod batrânicios-romantios, cu o reflexivitate de frizerie sau de bodega, cu o experienta de existenta amarâta diseminata in clisee si ambalaje retorice ieftine. Si totusi, viata adevarata pulseaza sub acest supracod popular si populist ce inseriaza traseele distincte ale subiectilor nostri. Iat-o pe Mafalda de cartier, atotstiutoarea tanti Adina, la vârsta tineretii de vis: „Avea douazeci si ceva de ani, vârsta de azi a Cristinei, un serviciu la un depozit de marfa de la gara Filaret, aproape de casa, tot viitorul in fata. Pe Doru i-l prezentase un coleg, intr-un local in care aniversasera o zi onomastica de la serviciu, mititei si bere multa, flori si cadouri peste tot, ea purta o rochita noua care-i venea foarte bine si niste pantofi care o rosesera de groaza lumii, dar care se asortau de minune, era cald si daca ieseai afara te zapacea mirosul teilor infloriti si aroma gardului de iasomie, o nebunie dulce si imbietoare!“ (p. 42).  Si iat-o pe studenta la ASE Cristina, fata de care Adina are grija, intr-un moment de criza amoroasa: „Statea ca o proasta plângând in mijlocul unui Carrefour si putin ii pasa ca se uita lumea la ea, cu mila, ingrijorare si dispret, fetele de azi nu mai are, mamica, nici un fel de mândrie, auzea ca prin vis câte-o mamaita din pensionarele astea debordând de mândrie, cum sa nu, mândre ca fostul gicuta, actualmente tataita, sforaie la televizor in fiecare seara ori râgâie rântasul duhnind a mândra bautura, ori taie disciplinat cartofii cuburi cubulete sub privirea tantosa si satisfacuta a consoartei care se faleste cum i-am venit eu de hac, acu la batrânete pentru cât mi-a frecat ficatii la tinerete, da’ sa ma vada cineva plângând pe strada, asta nici in ruptul capului!“ (pp. 83-84).
Cristina este dintr-un alt film, e, cum se spune, o intelectuala, dar prozatoarea o inconjoara, semnificativ, cu acelasi cerc de (ne)simtire populara, de frustrari si bârfe cotidiene ale tipicelor gospodine postcomuniste. Mentalul colectiv, configurat intr-un mod suburban ce a devenit in ultimii ani dominant si central, este adevaratul personaj al acestei carticele prin care Ioana Dragan evolueaza pe un culoar deschis si marcat de Radu Aldulescu.
Pe lânga aceste delicioase inserturi filozofico-mahalagesti, „Mafalda“ are insa si un story; iar micile evenimente puse in pagina se articuleaza intr-o naratiune ingenios condusa. In prima instanta, interesul cititorului este de a vedea in ce masura predictiile Adinei se verifica. E un test pe care ea il da periodic, in ochii locatarilor si ai oamenilor cu care privirile sale experte se incruciseaza. Statura i se profileaza tot mai amenintator, fiindca tanti Adina vede mai degraba raul din viitorul fiecaruia, boala, moartea, iar nu binele ce va sa vina. Incercând sa-si explice propria „grila“ vizionara, Mafalda noastra reflecteaza, amar, ca „lucrurile bune sunt neimportante, detalii care doar impacheteaza frumos suferintele si fac suportabile uneori durerile vietii“ (p. 124).
Incet-incet, pensionara pe caz de boala devine pentru cei din jur o vrajitoare, de afurisit ca atare. Sentimentele din sufletelul ei nu mai conteaza. Faptul ca a avut si are grija de Cristinuta, bobocelul de fata parasita de o mama inconstienta (profesionista a croazierelor cu occidentali sensibili la farmecele moldovencelor), tinde sa fie neglijat. Judecatorii din preajma sunt tot mai revoltati de aceasta piaza-rea. Singurul care o pretuieste in continuare (excluzându-l pe nea Tibi, vecinul indatoritor) este… presedintele tarii, un fost marinar, tip de viata. La un miting, presedintele in exercitiu, in noua baie de multime, da peste vaduva muzicantului din Rahova care-i cânta lui in tinerete la acordeon – si pe amintirea comuna a bietului Doru, o relatie de amicitie cvasi-profesionala se incheaga. „Ai grija, domnu’ presedinte, ai grija“, ii sufla Adina prezidentului nadusit, „intr-o buna zi totul se termina“: si de la acest anunt datator de fiori, primul om in stat o va invita frecvent la Cotroceni, sa-i limpezeasca viitorul institutional si politic…
Pe postul, onorant, de oracol prezidential, Mafalda de bloc face tot ce poate: si autoarea tensioneaza tragicomic acest raport dintre capacitatile predictive ale personajului si incapacitatea sa de a influenta efectiv desfasurarea evenimentelor. Propria viata este un fiasco pentru tanti Adina; si drama e ca si experientele previzibile ale Cristinei, copilul ei de suflet, duc intr-acolo. Amorezata de un actor faimos de la Nottara, cam batrâior pentru ea, minunea de fata (aflata la antipodul tipologic al mamei naturale, curvistina Violeta) va fi curând parasita de catre cuceritorul de profesie si va suferi – dupa cum am vazut – in mijlocul Carrefour-ului. Dar nu numai acolo. Si chiar fara s-o merite.
Cu o turnura de exagerare, Ioana Dragan dubleaza, asa zicând, oracolul, facând si din Cristina o tânara cu puteri neobisnuite. Privindu-se una in oglinda intuitiei celeilalte, Adina si Cristina se compatimesc reciproc pentru ce urmeaza sa li se intâmple. Dar nici una, nici alta nu-si reprezinta exact propriul viitor, prestiinta lor dovedindu-se, la acest capitol, ineficace. Mai apare, comèdie!, si o tiganca ghicitoare care se ambitioneaza sa-i lamureasca tocmai titularei noastre ziua de mâine. Fictiunea s-a deplasat cu totul in acest plan al nenorocirilor aflate dupa colt, spre care toate personajele, in frunte cu cele stiutoare, se indreapta cu pas gimnastic.
Experienta prozatoarei se vede din rabdarea cu care muta piesele pe tabla de sah, intr-o directie funesta, dar si din solutia imaginata pentru a intrerupe si a schimba cursul jocului. Dupa ce se ingrozeste s-o vada pe draga ei Cristina arsa de vie, de catre o banda de extremisti, tanti Adina cade intr-un fel de letargie. Autoarea nu se grabeste s-o scoata din aceasta stare si dubleaza scenele bucurestene prin cadre venetiene cu tânara turista de ocazie indreptându-se, senina, spre coordonatele mortii sale. Daca aceasta pendulare intre cele doua planuri creste suspense-ul, cititorul e zapacit suplimentar de faptul ca, dintr-odata, previziunile Mafaldei nu mai sunt confirmate de realitate. In prim-plan apar, ca din intâmplare, personaje care ar fi trebuit sa moara. Se petrec, in schimb, evenimente care ar fi trebuit sa nu se produca. Realitatea spuselor oracolului se dezintegreaza prin avansul unei alte realitati decât cea care, in viziunea Mafaldei, ar fi urmat inexorabil.
Pentru a-si salva iubita dintr-un devastator cutremur provocat de maleficul Lex Luthor, bravul Superman zbura in jurul Pamântului in sens invers, intorcând astfel Sistemul la un moment anterior dezastrului. Mai modesta, tanti Adina ajunge la spital, confuza in urma unui accident casnic, si cu majoritatea previziunilor ei neconfirmate. Vrajitoarea pare sa-si fi pierdut puterile speciale, transformându-se intr-o biata femeie de care altii trebuie sa aiba grija. Miraculosul „stiintei“ ei dispare din acest plan local, pentru a se muta, protector, in cel al calatoriei periculoase facute de Cristina la Venetia. Tânara nu va muri stropita cu benzina si arsa de vie de niste huligani, asa cum nimic din ceea ce a „ghicit“ Mafalda in ultima vreme nu se mai intâmpla. Presedintele insusi, dupa ce va câstiga alegerile si un nou mandat, va taxa dur balmajelile pseudo-oracolului dâmbovitean: „deodata, presedintele se intunecase la fata, unde si consumase ceva, ca ce ma intereseaza pe mine astea, tu ma duci cu presul, le balmajesti, aiureli, din tot ce zici, nimic nu se potriveste, apoi, ca o injuratura de mitocan, n-a prea avut noroc cu tine barbat-tu, el era un tigan cumsecade, da’ tu esti o tiganca imputita!“ (p. 139). Un final usturator pentru Mafalda, un happy-end nescontat pentru povestea fostelor ei capacitati predictive.
Intre turul intâi, al lecturii acestui provocator microroman, si turul doi, al scrierii cronicii de fata, realitatea a venit sa mai ajute putin ezoterismele din „Mafalda“. Fostul nostru presedinte a devenit actualul nostru presedinte, câstigând alegerile impotriva tuturor asteptarilor. Hârsitul strateg al campaniei principalului sau adversar, dupa ce a numarat in paralel voturile primite si a constatat ca-s mai putine, a explicat ceea ce nimeni n-a putut sa-si explice. Data marii dezbateri televizate cazând intr-o zi de joi, presedintele jucator a iesit invingator: „in ziua de joi in general Basescu este in forma maxima pentru ca cel putin cei care se ocupa de ezoterie stiu ce inseamna Ziua Flacarii violete, si daca ati observat, cei din PD-L purtau violet si cravatele, si pulovarele, si pulovarul pe care il purta Basescu. Deci exista o filiatie aici. Eu cred in treaba asta, dar nu e cazul sa dezvoltam aici, putem sa facem o emisiune separata.“
O emisiune separata, foarte bine, dar moderatorul ei sa aiba lecturile la zi…


Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper