O întrebare pentru Kjell Espmark

Un articol de ANGELA MARTIN
Un articol de Kjell Espmark

Kjell Espmark,  poet, eseist, prozator, dramaturg este membru al Academiei auedeze si al Comitetului Nobel pentru Literatura. Intre 1998 si 2005 – presedinte al Comitetului Nobel pentru Literatura. Din octombrie 2006, este prezent cu regularitate in paginile Culturii pentru a raspunde intrebarilor noastre in cadrul rubricii „Accent“.

 

Angela Martin: Domnule Espmark,  va propun o discutie despre statutul actual al poeziei, despre capacitatea  ei de rezistenta, despre imunitatea ei la agresiunile economiei de piata. Cât de adaptabil, de  ingenios si de inventiv trebuie sa fie astazi un poet pentru ca poezia lui sa mai poata  fi considerata ofertanta?

Kjell Espmark: Un subiect pe care l-am atins când am vorbit despre sumbra profetie a lui Orhan Pamuk, si anume ca poezia n-are niciun viitor. Atentia din ce in ce mai sporadica pe care i-o acorda marile edituri, precum si posibilitatile limitate de distributie ale celor mici, par sa-i confirme spusele. augerasem atunci ca poezia si-a gasit un adapost in cadrul speciei romanului. Dupa cum se stie, mai multe dintre romanele recente au integrat perspectiva si metodele poeziei. Hermann Broch, de exemplu, a mers pâna acolo incât si-a numit romanul despre moartea lui Virgiliu „o opera lirica“.
Care este statutul poeziei ca atare? Imi repet dubiile legate de o iminenta disparitie a ei. Exprimarea experientei umane intr-o forma concentrata si cu o turnura muzicala continua sa atraga, chiar si in economia de piata, artisti ai limbii inteligenti si sensibili, dupa cum continua sa atraga cititorii. Problema este distributia, in conditiile in care marile edituri ignora genul, iar cele mici au dificultati in gasirea canalelor eficiente de a ajunge la public.
Din acest punct de vedere, internetul ofera posibilitati cu totul noi. Poetul isi poate expune el insusi creatiile, contra unui  cost modic, in paralel cu munca pe care o face editura. Ce-i drept, câstigul este minor, dar poezia nu are pretentii la câstiguri pecuniare majore. In China, internetul a devenit principalul forum al poeziei contemporane. In plus, internetul ofera posibilitati nebanuite pentru poezia limbilor mici. Un poet sloven sau danez are prea putine sanse sa fie publicat de o editura americana, in schimb isi poate posta pe internet operele traduse in limba engleza, evitând astfel obstacolele comerciale. Comoda carte electronica, este un instrument la indemâna pentru „traficul de poezie“. Pentru cei care nu vor sa renunte la experienta cartii tiparite, noua tehnica va oferi curând posibilitatea de a printa textul respectiv intr-o librarie sau un alt centru specializat, cu timpul, probabil, chiar la domiciliu.
Dificultatea principala va fi deci sa ne orientam in diversitatea fantastica ce va rezulta de aici. Din acest punct de vedere, cred ca poetii se vor ajuta reciproc pentru a atrage atentia asupra poeziei de valoare, indrumând cititorii spre poemele lor preferate, vechi sau noi, si oferind comentarii critice asupra acestora. Veti obiecta probabil ca astfel de poeti nu vor avea un public numeros, dar am motive sa va contrazic. In orice caz, acest public va fi unul calificat. Iar daca cercul de cititori va fi intr-adevar limitat, putem vedea viitorul dialog intre poet si cititor ca pe „o cina de taina“, ceea ce la inceputul Crestinatatii simboliza „rezistenta subterana impotriva oricaror forme de autoritate“. Cuvintele ii apartin poetului Gunnar Ekelöf, care a vazut in asta singura solutie a umanitatii. Vad aceasta masa imaginara a unei „cine de taina“ ca pe un loc de intâlnire pentru poetii si cititorii din lumea intreaga. Si cred ca tainele soptite aici vor iesi treptat la iveala, atragând din ce in ce mai multi cititori. Noua poezie nici macar nu va mai incerca sa concureze cu tensiunea romanelor politiste sau cu incitatia de moment a povestilor de dragoste care se vând direct din paleti si care domina  vânzarile pe Internet. Este insa cert faptul ca ea va supravietui si ca-si va transmite formularile concise, stralucitoare si ritmice asupra existentei umane catre un cerc din ce in ce mai larg de cititori.
Acum un sfert de secol am publicat o culegere de versuri care purta chiar titlul acesta, „Cina cea de taina“. Volumul se incheia cu câteva versuri despre cum poezia incepe sa-mi apartina si sa prinda viata in ciuda uitarii, a sârmei ghimpate si a cenzurii, prin intermediul unor fragmente exponentiale:

„In gurile noastre imperfecte
ae inghesuie intrebari fara raspuns.
auntem aici cu chiu cu vai
 ai totusi in noi se vorbeste.
 Cuvintele ne ard buzele“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper