Nevoia de poveste. Coboare roua din senin

Un articol de ANA PETRACHE

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti… Nevoia de poveste face partre din nevoile spirituale ale omului, iar aceasta perioada a sarbatorilor se vrea mai mult ca oricând un timp de poveste. Pentru crestini e simplu, este vorba de povestea fondatoare a religiei lor. De la 11 la 19 decembrie, evreii sarbatoresc Hanuka, sarbatoarea luminilor, un alt moment în care se primesc cadouri. Pagânii serbau în jurul lui 22 decembrie solstitiul de iarna, cea mai scurta zi, urmata de reînvierea zeului soare.

Ritualuri de trecere scandaloase
Fara ca oamenii sa mai tina cont de semnificatia primara a sarbatorilor din acea perioada, aceste evenimente s-au transformat în timp si loc de socializare, colindele americane povestesc despre familie si prieteni si despre a veni acasa de Craciun. Odata înlaturata semnificatia religioasa, transformam sarbatoarea în ceva dragut, ce nu deranjeaza pe nimeni, si care pâna la urma se dovedeste a fi acceptabil pentru orice umanist ateu: promovarea generozitatii si a actului de a darui.
Omul are nevoie de ritualuri de trecere si, daca sunt eliminate cele ale religiei în care traim, putem oricând sa aderam, fara teama, la ritualurile de trecere oferite de mall-uri, decoratii speciale, ofertele speciale de sarbatori si reducerile de dupa. Nu ma întelegeti gresit, ceea ce fac mall-urile nu e neaparat rau, în încercarea de a-si creste vânzarile acestea se organizeaza ca sa îl faca pe cumparator sa se simta bine, problema reala apare în momentul în care mall-ul, ce poate fi un cadru simpatic, devine continut al dorintelor si gândurilor noastre.
Sa revenim însa la Craciun, ceea ce vrea de fapt aceasta sarbatoare este sa deschida o portita supranaturalului în vietile noastre – întruparea lui Dumnezeu într-un copil, ce poate fi mai ne-natural decât atât, sa se lase Dumnezeu atotputernicul pe mâna oamenilor, sa se lase îngrijit de ei, sa se încredinteze lor, sa le dea posibilitatea sa îl lase sa moara de foame sau de frig, în conditiile în care, odata întrupat, a acceptat regulile jocului si sufera sau poate muri de foame sau de frig ca oricare dintre noi? Spiritul sa devina materie, ce filosofie a mai vazut asta?! Nu e doar miracol, ci e si scandal, e de-a dreptul irational, nici un om rezonabil nu ar fi de acord cu asa ceva, nici un tip practic nu crede în nasterea din fecioara si nici un filosof cu mintile acasa nu ar accepta o transformare ce se opune tuturor asteptarilor sale; daca ceva material s-ar fi ridicat la spiritual, reusind sa îsi depaseasca propria conditie, ar mai fi ceva, dar asa, invers,  nici nu merita luata în considerare o astfel de posibilitate!
În seara de Ajun
Si Mos Craciun e un personaj suspect, actiunea lui e incredibila, nu are cum sa aduca un simplu batrân cadouri tuturor copiilor, pâna si presupunând ca ar exista o relativizare speciala a continuumului spatiu-timp ar fi un miracol prea exagerat ca sa fie adevarat. Si totusi, mitul asta supravietuieste, de ce perceptia colectiva vrea sa faca o exceptie de la regulile de buna comportare în societate, de ce oamenii accepta sa le fie încalcata proprietatea de un burtos cu barba? De dragul copiilor ce se bucura pentru jucariile primite? Dar copiii s-ar bucura si daca ar primi aceeasi jucarie de la parinti, de ce e nevoie de ritualul asteptarii, al zilei speciale, al bradutului decorat, al personajului fabulos si incredibil, când ei s-ar juca la fel de fericiti si cu jucariile de la parinti?
Un raspuns ar fi nevoia de poveste, a adultilor în special, caci cei mici nu au cel mai adesea capacitatea de a distinge între poveste si real. Adultii accepta o perioada în care sunt de acord sa nu asculte de regulile obisnuite pentru ca au nevoie de o portita care se deschide catre transcendent. Or, daca povestea nasterii lui Hristos poate parea una care cere prea multe eforturi, pentru ca are consecinte – trebuie sa îl urmaresti pe Hristos si dupa nastere pâna la momentul mortii si învierii sale, deci o data deschisa poarta supranaturalului de catre momentul Craciunului, esti tras prin tunelul supranaturalului si nu mai poti iesi de acolo –, acceptarea povestii lui Mos Craciun nu te obliga decât la credinta în el în seara de Ajun, si de fapt nici macar nu trebuie sa crezi, e suficient sa te comporti ca si cum ai crede în el.
Colindatul a intrat în ritualul acesta al sarbatorii; chiar daca cel mai adesea nu ma suntem atenti la mesajul crestin al cântecelor, obiceiul a fost preluat deja de traditia populara ca element specific de indentificare alaturi de costumele nationale. Si teologia este viciata de secularizare, e acceptabil sa vorbesti despre eshatologie sau despre mântuire, pentru ca sunt plasate în afara timpului nostru, întruparea ar fi fost acceptabila daca s-ar fi rezumat la a fi una simbolica si nu una reala, cu consecinte concrete.
Cheile împaratiei
Si totusi, traditia crestina, din ce în ce mai atacata de manifestarile postmoderne ale lumii, supravietuieste. Mesajul crestin al nasterii, al sperantei în înviere si al relatiei speciale cu Dumnezeu, este asumat de o parte a oamenilor si acceptat de marea majoritate a celorlalti. Fiecare dintre noi are în familie pe cineva ce accepta sa sarbatoreasca Craciunul, sa stea cu noi la masa, sa faca cadouri si sa se joace de-a sarbatoarea fara sa creada în ea. Tocmai pentru ca este atât de radicala aceasta credinta încât considera ca nici ceilalti nu o iau în serios pâna la capat. Dar despre ce este vorba în aceasta asumare radicala a crestinismului?
Rugaciunea Rorate Caeli („Coboare roua din senin“) este specifica pentru acest timp de pregatire pentru Craciun, paradoxal ea este alcatuita din fragmente din cartea lui Isaia, deci din Vechiul Testament, din rugaciunea dreptului, ce a participat la distrugerea Ierusalimului si acum cauta o mângaiere si se adreseaza lui Dumnezeu. Acesta îi spune sa nu fie trist, caci va veni cel drept, Mântuitorul si salvatorul.  Este o promisiune a venirii lui Hristos, a venirii lui Mesia. Promisiunea facuta poporului evreu este împlinita la Craciun. Dar, cum poporul evreu îsi manifesta scepticismul cu privire la instaurarea împaratiei lui Dumnezeu prin spirit si nu prin arme si puteri supranaturale, sunt invitate sa participe la aceasta împaratie toate neamurile. Craciunul nu este altceva decât momentul de început al împaratiei, prima venire a lui Hristos ce nu poate fi înteleasa decât în legatura cu cea de a doua, de la sfârsitul veacurilor: prima oara vine sa vesteasca împaratia si a doua oara sa judece.
Conceptul de împaratie a lui Dumnezeu a fost subiectul multor interpretari: care e sediu împaratiei, lumea aceasta sau cealalta, a început deja împaratia prin nasterea lui Hristos sau va începe la sfârsitul veacurilor? Este împaratia una de natura spirituala sau materiala? Este un concept teologic sau este unul politic?
Cred însa ca adevaratul sens al conceptului poate fi înteles exact de Craciun, prin prisma povestii simple a nasterii în iesle. Hristos se naste în conditii umile si va trai într-o familie israelita simpla, fara functii politice sau economice. Nimic din conditiile de suprafata nu anunta schimbari radicale. Este stiut ca venirea lui Mesia a fost înteleasa în termeni politici: de la Imperiul Roman pâna la apostoli, foarte multa lume a interpretat nasterea Mântuitorului ca un act politic, un disident ce va fi capul unui revolte împotriva imperiului. Refuzul de a satisface acesta asteptare, prin acceptarea autoritatii caesarului în cele materiale, este de neînteles pentru toti cei ce cred ca cele spirituale trebuie sa aiba autoritate asupra celor materiale. Dar respingerea autoritatii directe politice este refuzul de a instaura împaratia lui Dumnezeu prin puterea fortei si a armelor, este libertatea data oamenilor de a veni de buna voie în acest regat.
Împaratia lui Dumnezeu este subtila, nu are evidenta lumii materiale si forta puterii politice, pentru a accede la ea este necesar si suficient sa crezi, sa te deschizi catre miracol si eventual sa ramai deschis si dupa dimineata zilei de Craciun.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper