N-are mama, n-are tata: „Orphan“ de Jaume Collet-Serra

Un articol de CATALIN OLARU

Horror-ul adevarat e atât de rar, incât aproape ca nu exista.

Cosmonauti si o familie de monsti impreuna pe aceeasi nava, locatari din cripte si cavouri care infuleca testele cu tot cu continut, lungani livizi neiubitori de soare si cu patul in sicriu, toate au ceva sanse sa te bage ocazional in sperieti, dar nu le simti intr-adevar. Nu pâna in maduva oaselor, in orice caz. Singurele momente de groaza pe care le pot provoca sunt cele de extractie pur motrica, atunci când un monstru apare de nicaieri de iti sta inima-n loc si incepe sa se ospateze. Gore-ul adiacent suscita repulsie mai degraba decât teama, drept urmare filmele de groaza clasice (cu extraterestri, zombie, vampiri sau slashers) sunt evaziune intr-o masura mult mai mare decât sunt autoflagelatie, distractia nu provine din teama autentica pe care ar suscita-o, ci din faptul ca sunt acceptate dintru inceput ca fiind doar conventii, ceva ce ar trebui sa te inspaimânte, o simpla iesire din cotidian.
Nu iti pui decât rareori problema ca ai putea intr-adevar sa fii tu in locul personajelor. Cum ai putea? Ce sa cauti pe o naveta spatiala? Ce sa cauti in toiul noptii intr-un cimitir? Cel mult te gândesti ce ai fi facut in locul lor, tendinta uneori ireprimabila care vine si din aceea ca personajele actioneaza de cele mai multe ori impotriva oricarei logici, sfideaza orice instinct de conservare. Mai mult, spre deosebire de aceste personaje, noi, privitorii, avem in spate o intreaga experienta de horror-uri vazute. Nu stim cum e intr-adevar sa umbli intr-un cimitir intr-o noapte cu ceata, dar intr-un film, e o idee de-a dreptul proasta. Sigur ca atunci când ai o armata de decerebrati insetati de creier pe urmele tale nu ai ce cauta intr-un spatiu inchis, sigur ca a te ascunde la subsol e cea mai neinspirata manevra cu putinta, sigur ca unele usi inchise e mai bine sa ramâna inchise. Chiar si supravietuitorii (rareori mai mult de doi, de cele mai multe ori un el si o ea) nu numai ca nu par sa fi vazut vreun horror la viata lor, dar sunt de prea putine dati altcumva decât natarai, norocosi mai degraba decât descurcareti. Pe scurt, cu putine exceptii, hororr-ul e horror doar cu numele.
Insa atunci când fac apel la pericole reale (in orice caz mai reale decât acela de a fi mâncat de un extraterestru), atunci când au loc pe o strada a unui oras, unul populat, mai exact populat de oameni, nu in casa bântuita de lânga lac, horror-ul devine eficient, altfel spus, face ce ar trebui sa faca. Un astfel de horror de suburbie este „Orphan“, a carui performanta este dubla: nu numai ca inspaimânta; cel putin in prima jumatate de ora, e de-a dreptul iesit din comun.
Din Rusia, fara dragoste
Povestea in sine e banala: un cuplu adopta o fetita din Rusia; cealalta fetita a lor o primeste pe noua ei surioara cu bratele deschise, in timp ce fratele lor mai mare, gelos pe atentia de care Esther are parte, o infrunta si o umileste ori de câte ori poate. Parintii trebuie sa impace si capra, si varza, dar mai intâi trebuie sa cada de acord intre ei: e ceva in neregula cu micuta din est? Daca da, ce?
Atâta timp cât filmul pastreaza acest mister, atâta timp cât nici noi nu stim ce sa credem, dar vedem prea bine ca ceva nu merge chiar cum trebuie si banuim ca o sa aflam in curând ce, spectacolul lui „Orphan“ e unul total. Stim ca cineva e cât pe-aci sa si-o fure si stim si cum – gheata subtire pe care camera o survoleaza ca din intâmplare va juca cu siguranta un rol cât se poate de nefast, cât se poate de curând.
Nu stim inca cine, când si de ce.
Cam pe la jumatatea filmului, de la plapânda faptura de peste mari si tari incepe sa si-o fure aproape intreaga distributie, iar distractia scade proportional. Micuta e malefica, asta devine clar ca lumina zilei, sunt doar patru membri ai familiei, iar filmul abia a ajuns pe la minutul 55 când firul ororilor incepe sa se depene, asa ca ramâne o unica intrebare: de ce?
Aflam abia spre final, care ne gaseste deja plictisiti: Esther (Isabelle Fuhrman) nu e o scolarita din Rusia, ci o ucigasa in serie trecuta demult de majorat din Estonia.
Cu aceasta ultima descoperire dispare si putina fascinatie pe care „Orphan“ a reusit sa o exercite in cea de-a doua sa jumatate. Interpretate in aceasta cheie, actiunile nevropatei de-o schioapa devin la rândul lor banale, in ciuda disfunctiei hormonale de care sufera faptasa. Chiar daca s-au mai vazut povesti asemanatoare (in seria „Halloween“, de pilda), un copil care ucide cu sânge rece e o ipoteza neindoielnic mai ofertanta pentru un horror decât un adult care face acelasi lucru, indiferent de motivul actiunilor sale. Cu aceasta ultima descoperire, Esther devine parca mai putin malefica. Cu aceasta ultima descoperire, ne simtim o data in plus manipulati.
Asta face horror-ul, pâna la urma, ne insala. Iar noi ne lasam inselati.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper