La Tirana printre aromâni

Un articol de DAN BERINDEI

Din înaltul Cerului, Tirana mi-a aparut ca o cetate înconjurata de munti, dar   si  apropiata de Adriatica. Un aerodrom modern, binevoitor, desi, evident, modest, de mici dimensiuni. Sunt 20oC, desi suntem la mijlocul lunii noiembrie. Soarele este „mediteranean“, luminos, iar Tirana se înfatiseaza în haine diverse, din  care nu lipseste nici perioada de ocupatie italiana cu  câteva edificii lasate mostenire, dar mai ales domina noile constructii. Totul, desi divers, se armonizeaza, nu supara ochii.  Stilurile se amesteca în oras si se construieste intens. Sunt numeroase magazinele cu materiale de constructii.
Oamenii îmi apar modesti, dar harnici, activi. Circulatia automobilelor este intensa si nu lipsesc Mercedesurile! Hotelul Doro City este la un nivel de trei stele, nu luxos, dar corect. Pe seara, am fost plimbati prin aceeasi aglomeratie prin aceasta capitala vie. Pe strazi se ridica palmieri, clima fiind îngaduitoare, desi muntii nu sunt departe. Zapada este aici extrem de rara si atunci doar de scurta durata. Într-un bloc turn, asezati într-o cafenea-ceainarie  moderna, privim de la înaltime orasul luminat, localul rotindu-se imperceptibil si oferindu-ne astfel unghiuri diferite de privire. Reveniti la hotel, ne întâmpina un  bufet suedez cu feluri specifice locului, dominând legumele si maslinele, dar si carnuri preparate „balcanic“.
Suntem  invitatii aromânilor, care îmi face  impresia ca au aici  cel mai bun statut fata de situatia din  alte state balcanice. A avut loc un colocviu si apoi un congres al asociatiilor aromânesti din România si de aici din Albania. Vangjel Shundi este presedintele asociatiei „Aromânii din Albania“ si este liderul lor. Între ei, ca si în România, fiinteaza o evidenta solidaritate. Printre aromânii veniti din tara nu lipsesc marele actor Ion Caramitru, profesorul Serban Tanasoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene si profesorul Aurel Papari, rectorul Universitatii „Andrei Saguna“ din Constanta; de asemenea, prezent este si profesorul Max Demeter Peyfuss de la Universitatea din Viena, descendent si el din familia  aromâneasca Dumba. Pentru mine a fost si un prilej de a-mi aminti de propriile mele legaturi aromânesti, datorita strabuniculuhi meu Emil Costinescu al carui bunic, venit în Moldova, fusese un capitan aromân – Costea.
La colocviu si apoi la congres s-a vorbit în graiul aromânesc, dar si în limba româna. Desi  n-as fi gândit acest lucru, mi-am dat seama ca eram capabil sa înteleg ceea ce  vorbeau ei, aromânii. De altfel, ei si-au îmbogatit si mai ales modernizat dialectul prin cuvinte împrumutate din limba româna, ceea ce contribuie la o mai usoara întelegere. A avut loc si un spectacol folcloric, în care s-au produs copii, tineri  si batrâni, iar Ion  Caramitru a recitat „Miorita“ în aromâna. Îi priveam si cautam sa reconstitui „puntile“ care ne leaga. Aromânii apartin  si ei miracolului supravietuirii romanitatii orientale, ca ramura marginala a românitatii pierdute printre atâtea etnii balcanice. Rezistenta lor se explica prin diferenta fata de ceilalti si prin propria lor solidaritate.
Dintotdeauna, a existat o legatura între aromâni si români. Ca si ceilalti balcanici, aromânii au gasit si ei  adapost vremelnic sau de durata pe pamântul românesc, multi statornicindu-se si contopindu-se cu românii. Societatea româneasca, în general ospitaliera fata de straini, a  avut o evidenta sensibilitate fata de aromâni, acceptati aproape firesc  si integrati grabnic. Familia Belu a intrat în rândurile marii boierimi – în general închisa ca o casta – la sfârsitul veacului al XVIII-lea si la începutul secolului urmator. Din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, statul modern român a acordat o atentie deosebita aromânilor, preocupare constanta si în timpul domnitorului si apoi a regelui Carol I. Multi dintre ei s-au statornicit în ultimele doua veacuri în România. Îi întâlnim deseori în traiul nostru zilnic, activi, întreprinzatori, solidari. Cele câteva zile petrecute în  Albania mi-au demonstrat ca ei continua sa fie si acolo, cum au fost de veacuri, aceeasi prezenta vie. Se cuvine sa nu-i uitam, sunt o ramura a neamului, sentinele îndepartate a ceea ce a fost cândva, în aceasta parte a lumii,  splendida romanitate!
Dar în Albania fiind, am întâlnit, fireste, în primul rând, realitatile albaneze, unele de-a dreptul neasteptate si acest lucru într-un sens pozitiv.  Modestie si harnicie si dorinta de a fi si a ramâne ceea ce  sunt mi-au parut a fi trasaturi  ale acelor oameni. Albania, tara formata, ca si România, în epoca moderna, într-o zona izolata a Peninsulei Balcanice, dar supusa în nu putine rânduri imixtiunilor straine. Eroul Skanderbeg are la Tirana un frumos monument,  el întruchipând si dorinta si puterea de rezistenta a albanezilor, arnautii veniti si ei pe meleagurile noastre, afirmati prin spiritul militar, dar nu în putine rânduri si prin activitati economice. Am avut si prilejul unei scurte vizite la Academia albaneza, situata în fostul palat al regelui Zogu, unde împreuna cu profesorul Tanasoca am fost primiti cu amabilitate si bunavointa de presedinte, profesorul Emin Riza.
Cu câtiva ani în urma, am cercetat arhiva castelului de la Neuwied, urmarind între altele si legaturile dintre printul Wilhelm de Wied si Albania. M-a izbit faptul ca în întreaga sa viata, efemerul suveran al Albaniei, prin jocul marilor puteri, a pastrat puternica amintire a trecatoarei experiente. Dupa vizita pe care am facut-o, am înteles mai bine motivatiile acestei nostalgii princiare. De asemenea, am înteles mai bine  si tentativa pe care a facut-o Carol I, îndemnat, ce-i drept, de regina Elisabeta, pentru a asigura nepotului acesteia tronul albanez. Daca tentativa ar fi reusit, Bucurestii si Tirana ar fi  fost capitale legate dinastic ! Vizita la Tirana a  fost scurta, dar luminoasa si, în multe privinte, surprinzatoare.  Ce pacat ca România a uitat în buna masura relatiile ei balcanice, rosturile ei într-o zona de care am fost  atât de legati. Relatii milenare si traditii,  dar mai ales  realitati geopolitice  ne-ar impune sa  nu ne îndepartam de spatiul balcanic, ci sa reînviem si sa întretinem legaturi firesti cu statele si natiunile acestei parti a continentului nostru.

6 comentarii pentru “La Tirana printre aromâni”

  1. februarie 9, 2010 la 1:50 pm

    Bunza ziua domnule Berindei! Afirmati aici de o frumoasa etapa a romanitatii rasaritene care va leaga de aromani. De ce atunci tot trambitati jocurile politico-securiste de la atena, si nu recunoasteti poporul MachedonArman? Ce importanta au afinitatile istoriei cu legitimarea unei etnii? Genocid, asta se cheama ceea ce faceti acolo la Academia voastra. Cum va pretindeti reprezentantii aromanilor, cand societatile voastre securiste nu au inregistrate decat 50 membri? Afirmati de datoria pe care o are Romania fata de romanitate dupa care stabiliti ca aromanii sunt daco-romani. Daca tot respectati asa de mult machedonii incetati a-i discrimina si sustineti legitimarea drepturilor elementare ce li se cuvin. Machedon=Arman=trac=romanus si nu daco-roman.
    Ce are mostenirea latina comuna cu drepturile unui popor crestin la serviciu religios si educational in propria limba neo-latina?

  2. mai 29, 2010 la 8:11 pm

    Dom-le Nica George, termenul MachedonArman este unul politic inventat recent. Voi sunteti aromani/rameni/remeni/rumani ceea ce va leaga de daco-romani acum si pana cand ultimul aroman va vorbi pe graiul sau (limba romaneasca in varianta sa macedoneana).
    Despre voi si securism ar fi destule de zis, liderul vostru este FSN-ist la origine si ramane activ peste tot, numai in comitetele si comitiile lui de prietenie cu tarile unde aromanii sunt autohtoni prefera sa nu actioneze. Voi va straduiti sa naruiti niste realitati istorice destul de bine fundamentate. Va pierdeti timpul lunadu-va de romani dar taceti malc in fata unor colosi greco-securisti ca Asociatia Elino-Vlahilor.

    Domnul Caramitru a reusit sa-si faca multi adversari intre aromani dar cea mai mare greseala a sa este inactivitatea. Din nefericire, nepotul marelui Celea nu are energie. Societatea de Cultura Macedo-Romana de azi zace dar nici nu face loc alteia.

  3. iulie 21, 2010 la 10:01 am

    Despre aromânii din Macedonia avem un articol foarte interesant scris de Prof.univ.dr. Ioan Cardula, în revista „Dacia magazin”, nr.4 din 2003.
    Teorie referitoare la etnogeneza poporului aromân macedonean
    Formarea poporului aromân macedonean începe din perioada neoliticului o dată cu apariţia primului popor civilizat pelasgo-trac.
    Vatra pelasgo-tracilor este spaţiul CARPATO – DANUBIANOPONTIC, de unde au început să se extindă la est, până dincolo de munţii Caucaz, la apus ajung la Oceanul Atlantic, la nord la Marea Nordului, iar la sud ajung la Marea Egee şi Asia Mică şi de acolo În Africa de Nord.
    Fundamentarea acestei teorii se bazează pe surse ISTORICE, LITERARE, TOPONIMICE, EPIGRAFICE şi ARHEOLOGICE.
    HERODOT, în lucrarea „Istorii”, semnalează că „primii locuitori ai Eladei erau PELASGII”,
    subliniind că aceia care locuiau în regiunea Pindului se numeau MACEDONENI. Prezenţa pelasgo-tracilor în Macedonia este confirmată de toponimiile existente în spaţiul balcanic, ca de exemplu TRAKIGOS – PELAGOS (arhipelagul tracic din Marea Egee) sau PELAGONIA, câmpia Macedoniei.LIMBA. După autorii romani Plautus şi Quintilian, pelasgii vorbeau un dialect al limbii latine barbare, numit ARAMIC sau
    ARAMEIC, care este – după cercetările noastre – similar sau foarte apropiat de limba vorbită de aromânii macedoneni, fapt confirmat de descifrările epigrafice ale Inelului din EZER (Bulgaria) şi de inscripţia pelasgă din Insula Lesbos.
    Poemele lui HOMER, ILIADA şi ODISEEA reprezintă o altă sursă pentru cunoaşterea limbii trace, respectiv a limbii aromâne. O serie de oameni de ştiinţă greci, dar de origine aromână, cum sunt Gh. Exarhu, N. I. Liciu, Ath. Busbuki au găsit în epopeile lui Homer şi în alte cărţi scrise în greaca veche, cuvinte pe care aromânii le folosesc în vorbirea lor zilnică, cum sunt:
    Limba greacă Limba aromână Limba română
    TALAROS TALAR PUTINA
    SKAFA SCAFA PAHAR
    FRIKI FRICA TEAMA, FRICA
    KOPI CUPIE TURMA DE OI
    MĂRTURII EPIGRAFICE.
    În lucrarea „Limba traco-dacă, fondul limbilor indo-europene”, autor Branislav Stefanoski, scrisă în limba aromână şi tradusă în limba română (Ed. Mirton, Timişoara, 1995) sunt prezentate 12 epici, 6 plăci litice funerare din secolul al VIII-lea Î.Hr., două inele de aur (de la Ezerovo, Bulgaria şi Cilei, România), inscripţia pelasgă din Insula Lesbos. Aceste texte nu au putut fi descifrate de arheologii greci, dar în schimb au fost citite cu uşurinţă de B. Stefanoski, deoarece conţineau cuvinte din limba aromână.
    În concluzie,
    Aromânii sunt urmaşii triburilor pelasgo-trace stabilite În Macedonia;
    Aromânii sunt autohtoni în regiunile unde trăiesc în prezent: Epir, Thesalia, Macedonia;
    Limba lor este similară cu limba latină barbară (arameica) vorbită de pelasgo-traci încă din antichitate;
    Aromânii şi-au păstrat etnicitatea într-o perioadă când au fost ocupaţi de romani, de bizantini, de otomani, de slavi, cu toate vicisitudinile prin care au trecut;
    Aromânii au o istorie foarte veche şi bogată, predecesorii lor, regii Macedoniei Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare Macedoneanul au construit primul Imperiu din Europa, mult înaintea celui Roman.
    Aromânii trebuie să fie mândri de limba lor, care este una dintre cele mai vechi din Europa, şi de o istorie cum au puţine popoare din Europa.

  4. august 23, 2010 la 10:03 am

    Abuz de limbaj si traducere frauduloasa!

    “Marele aromân Mihail Boiagi tipărea în 1813, la Viena, cu explicaţii în limbile greacă şi germană, prima gramatică a limbii române din Macedonia, adică a dialectului aromân. Textele în româna din Macedonia sunt redate cu alfabet latin şi cuprind un şir de neologisme de origine latină, multe preluate tacit din dialectul daco-român. Nu spun eu LIMBA ROMÂNĂ, o spune chiar aromânul de luminoasă amintire Mihail Boiagi. Păstrez în biblioteca mea un exemplar al acestei Gramatici, retipărite în 1988 la Freiburg, exemplar donat de către BIBLIOTECA MACEDOROMÂNĂ (MAZEDOROMANISCHE BIBLIOTHEK).

    Aşadar, denumirea pe scurt a cărţii este următoarea:

    „ΓΡΑΜΜΑΤΙΚΗ
    ΡΩΜΑΝΙΚΗ
    ΗΤΟΙ
    ΜΑΚΕΔΟΝΟΒΛΑΧΙΚΗ” (în greacă) şi

    “ROMANISCHE
    ODER
    MACEDONOWLACHISCHE
    SPRACHLEHRE” (în germană),

    adică: „GRAMATICĂ ROMÂNEASCĂ SAU MACEDONOVLAHĂ”,

    iar pe larg:

    „ΓΡΑΜΜΑΤΙΚΗ
    ΡΩΜΑΝΙΚΗ
    ΗΤΟΙ
    ΜΑΚΕΔΟΝΟΒΛΑΧΙΚΗ,
    ΣΧΕΔΙΑΣΘΕΙΣΑ ΚΑΙ ΠΡΩΤΟΝ ΕΙΣ ΦΩΣ ΆΧΘΕΙΣΑ
    ΥΠΟ
    ΜΙΧΑΗΛ Γ. ΜΠΟΪΑΤΖΗ,
    ΔΙΔΑΣΚΑΛΟΥ ΤΗΣ ΕΝΤΑΥΘΑ ΑΠΛΟΕΛΛΗΝΗΚΗΣ
    ΣΧΟΛΗΣ”.

    Vrea cineva să-l contrazică pe Mihail Boiagi? ”

    Asta a acris un tampit agent imperialist pe un blog blog ce-l patroneaza.

    Sa vedem acum care este adevarul:

    In primul rand va aduc la cunostiinta ce spune Matilda Caragiu cu referire la aceasta traducere frauduloasa, la acest abuz de limbaj:

    Boiagi a spus “romaniki” pe greceste si “romanische” (nu “rumänische”- adica “român”, cum a fost tradus) pe germana. Pentru Boiagi aceste nume inseamna: “armâni” si “roman”(de la Roma!). Este o mare deosebire intre cuvintele germane “romanisch”(“roman” de la Roma) si “rumänisch” (“Român” de la România, cuvant intrat tarziu in lingvisticâ/filologie, odata cu formarea statului national ‘România’). Toti invatatii germani când au vorbit de Armâni, au spus “mazedoromanisch”(macedo-roman si nu mazedorumänisch”/ macedo-român, cumu s-a tradus in România) sau “Aromunen”, (vedz G.Weigand) si nu “Arumänen” (Aromâni).

    In concluzie acest termen „macedo-roman” trebuie sa dispara din limba romana (daco-romana).

  5. decembrie 1, 2010 la 1:28 pm
  6. ianuarie 18, 2011 la 8:21 pm

    Maca ashi, ca tse nu-azburati limba ali dadi ?
    Cum dzatsia mana jirtata: iu n-arasimu di vinimu la valahuts, i tsi ti-anviscushi,ca varna valahuta? Acachisishi ?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper