Imaginile alegerilor prezidentiale

Un articol de Aurelian GIUGAL

In primul rând, imaginea finalului, cu un candidat exuberant, voios ca visul de a fi sef de stat se implineste, multumind in stânga si in dreapta, incepând cu ai sai membri de familie, fie ei in ceruri sau aici pe pamânt, continuând cu cei ce hotarâsera sa-l sprijine necontenit; lista se dezvolta la infinit pe masura ce bucuria unei ipotetice victorii inunda creierul si tulbura ratiunea. De aici si pâna la scena sampaniei si a schimbului de tricouri de campanie nu a mai fost decât un pas. Lantul slabiciunilor trebuia obligatoriu continuat, in felul acesta completându-se setul de imagini ce anticipa dezastrul orelor si zilelor urmatoare.

Il consigliere
Aici trebuie sa facem o paranteza si sa observam scurtele flash-uri cu cei ce  si-au facut un obicei din a consilia pe orice naiv, dar degraba varsatoriu de lichiditati in conturile celor care simt mirosul banului din timpul campaniei electorale, ca hienele in mijlocul savanei (ce simt mirosul sângelui imediat); scopul acestor traseisti de profesie e acela de a fi mereu acolo unde banul se aduna si se numara in cantitati rezonabile (obligatoriu de ordinul miliardelor de lei sau a sutelor de mii de euro, ca sa fiu corect inteles). Strateg vizionar, Cosmin Gusa nici nu stia ce facea omul care trebuia consiliat, pe motiv ca simplii cetateni au dreptul legitim de a merge in puterea noptii acolo unde le pofteste sufletul, chiar si in intimitatea unor indivizi cu ocupatii si preocupari obscure. De aici rezulta un minim risc electoral, ce poate fi contabilizat simplu in zeci de mii de voturi, suficiente contracandidatului in a-si proclama victoria. Traseismul acestui personaj alunecos (la Cosmin Gusa ma refer, desigur) pare de neoprit, umbra acestuia pogorându-se si asupra celor pe lânga care se adaposteste obligatoriu in preajma campaniei electorale. Bunul-simt si dezgustul ma indeamna sa ma opresc aici.
Cosmin Gusa nu se deplaseaza insa de unul singur prin lumea pestrita a politicii. El duce dupa sine un alt personaj al traseismului national: Lavinia Sandru. Multumita televiziunilor am putut urmari imagini de neuitat. Pe 6 decembrie, seara, atunci când institutele de sondare fac anunturi incurajatoare, Lavinia Sandru se grabea sa fie alaturi de invingator. Asa spuneau sondajele si Lavinia nu putea lipsi de la un asemenea moment emotionant. Camerele trebuiau sa o surprinda si pe ea acolo, in miezul evenimentelor. Cu ceasuri in urma, insa, aceleasi televiziuni ne aratau la Slatina cum un personaj, intâmplator primar al orasului de pe Olt, mobiliza oamenii muncii, care incolonati si disciplinati, trebuiau sa mearga la vot. De votat stiau ei cu cine sa voteze, intrucât cadourile veneau sa completeze imaginea unei zile complete pentru oamenii muncii din orasul unde Darius Vâlcu este primar.
Tot intâmplator, dar absolut intâmplator, Darius Vâlcu este membru PDL. In calitate de sot al Laviniei Sandru el lupta pentru modernizare si reforma, lucru pe care il face si distinsa lui sotie. Navigând in barci diferite, din intâmplare si in virtutea dreptului de cetateni liberi, desigur, ei sunt absolut siguri ca, daca modernizarea României nu se va produce, este mai mult decât dezirabil ca familia lor sa fie la putere indiferent ce se va intâmpla. Iata o situatie idilica, ce sedimenteaza si fundamenteaza politica familiala: indiferent cine câstiga, noi suntem eterni invingatori.
Ridicolul de la Timisoara
Trebuie sa admiram, aici, un stop-cadru special. Un candidat la presedintia României face o incercare curioasa si neobisnuita. Cu o zi inaintea unei dezbateri importante, la trei zile pâna la votul final, incearca un moment de relaxare, oferit cu larghete de un personaj ce obisnuieste sa joace la bursa, proprietar de televiziune si sustinator de taina al diversilor pretendenti la functia de presedinte al României.
Un alt colaj de imagini ne prezinta cu obstinatie neobisnuita niste scene petrecute cu ani in urma. Aici PSD-ul intra in joc si trimite emisari care sa dezbata interminabil despre insensibilul personaj ce poate palmui un copilas neajutorat. Ridicolul ia proportii nationale si cel ce ar fi dat o palma incepe sa lacrimeze, acuzându-l pe mogul de rea-credinta. Scena cu lacrimile sincere fusese jucata si in alt context, asa incât actorul de ocazie are prilejul sa-si perferctioneze tehnica dramatica.
Imaginea pactului de la Timisoara se inscrie si ea in galeria foto a faptelor de neuitat. Speriati probabil de linistea campaniei, cei ce visau la coalitia salvatoare si-au imaginat scena balconului, cu Timisoara in rol de oras ce trebuia sa fie inceput de drum. Ce a iesit a depasit puterea lor de intelegere, invazia comunismului fiind oprita triumfal de câtiva batrânei si de alte câteva zeci de membri PDL. Dar penibilul se produsese, dezbaterile puteau incepe, Andreea Pora si Dan Tapalaga puteau delira in voie, asa incât circul national sa poata continua nestingherit. Condamnarea comunismului se propaga la nesfârsit; este ca in cazul revolutiei rosii din Rusia: ea trebuie sa fie obligatoriu continua!
Un sistem ca un bumerang
Când Biroul Electoral Central a prezentat datele oficiale ale alegerilor din 6 noiembrie, PSD-ul ne-a oferit o alta imagine de neuitat: au inceput bocetele, iar pe fondul acestora contestarea alegerilor pe motiv de furt se contura tot mai clar. Este un fapt inedit: partidul care a inventat frauda electorala, acela ce a patentat turismul si mita electorala, care a organizat serbari câmpenesti cu mici si bere, care a luat batrâneii din cartierele lor prafuite si i-a dus la munte sa se distreze o zi, ei bine, acest partid simte cum ii fuge pamântul de sub picioare.
Cum de au indraznit cei de la PDL sa procedeze asemenea lor? Este posibil ca in tara asta sa nu mai functioneze legea copyright-ului? Dar aceasta zbatere inutila a partidului perdant poate ii va da idei pe viitor. Decât sa inventeze si sa perpetueze sisteme perfide de control al votului, mai bine si-ar face o curatenie in propriul partid. In felul acesta, poate, la viitoarele alegeri vor avea mai mult succes. Daca revolutia franceza si-a devorat proprii copii, putem spune fara sa ne indoim ca propriul sistem de control al votului pus in aplicare de PSD si-a devorat partidul ce l-a inventat, dimensiunea esecului fiind egala cu dimensiunea investitiei intr-un sistem bolnavicios de manipulare electorala.
Daca intregului set de imagini ar trebui sa-i dam un nume, l-am putea numi simplu: dezastru politic, numele tau este PSD!

P.S. In aceasta campanie s-a vorbit si s-a scris pasional, ratiunea fiind abandonata, triumful abjectiei, al invectivei a fost sustinut cu toate mijloacele, scopul de la capatul luptei electorale permitând utilizarea oricaror mijloace, numai sa poarte candidatul sustinut pe culmi ale gloriei. Putine voci echidistante si mai putine lucide.
O invatatura tot se poate trage. Scopul oricarui intelectual ar trebui sa fie opozitia fata de oricare forma de putere, decenta demersului critic luând locul oricaror forme de idolatrie, benevola sau sustinuta financiar. Iata crezul fata de care oricine este dispus sa se manifeste in spatiul public trebuie sa-si coordoneze mintea si intelepciunea. De aici, din acest colt de pagina, voi fi partizanul acestei credinte: sa criticam fara sa fim vulgari, sa apreciem fara sa idolatrizam.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper