G. Calinescu despre Rabelais (1953)

Un articol de PAVEL TUGUI

Prima mentiune a lui François Rabelais in publicistica literara calinesciana apare in cronica despre „Hronicul mascariciului Valatuc“ de Al. O. Teodoreanu, din „Viata literara“, 24 noiembrie 1928. La vârsta de 29 de ani, profesorul de la Liceul „C. Diaconovici-Loga“ din Timisoara scria dezinvolt: „In aceste pagini e o atmosfera rabelaisiana de arta a vietii fiziologice de utilizare stenica a culturii de felul celeia ce pluteste in paginile lui Lawrence Sterne, si el ca si Rabelais inrudit cu Boccaccio in nerusinarea filosofica de a exalta exploziunea simturilor normale“ (G. Calinescu, „Opere. Publicistica“, vol. I, 2006, p. 404).

Verdictul critic, elaborat savant, despre o carte in româna, porneste de la decopertarea valorilor perene ale literaturii universale, in relatie cu ele apreciind cartea scriitorului român. Acest sistem de gândire critic a literaturii române va cimenta orientarile din istoria literara autohtona a secolului XX si in continuare. Rabelais si opera sa vor reveni frecvent in gestiunea critica a lui G. Calinescu, inclusiv in „Istoria literaturii române de la origini pâna in prezent“ din 1941, de unde trebuie sa retinem fraza privitoare la „Flori de mucigai“ (p. 730): „Cititorul necultivat in sens artistic se sperie de ele si le crede vulgare, desi raritatea si savoarea sunt insusirile lor ca si ale operei lui Rabelais“.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, personalitatea scriitorului francez a revenit in atentia miscarilor culturale, din aproape toate tarile lumii, printr-o imprejurare ce merita o succinta evocare. In urma initiativei unor oameni de stiinta, a unor literati, artisti si politicieni francezi si englezi de orientare antifascista de stânga, recunoscuta pe plan european, se organizeaza la 20-25 aprilie 1949, la Paris, primul „Congres Mondial al Partizanilor Pacii“, intre initiatori figurând celebrul fizician-atomist Fréderic Joliot-Curie, laureat al Premiului Nobel in 1935, impreuna cu sotia sa Irène Curie, fizician si chimist. Sa notam ca Joliot-Curie era membru al Partidului Comunist Francez din 1942 si colaborase la lupta contra ocupantului hitlerist si cu românii Traian Vuia si Tristan Tzara. In anul 1948, Joliot-Curie a construit si pus in functiune primul reactor atomic francez, stârnind dusmania unor cercuri conservatoare si violent anticomuniste din sferele politice si de informatii din S.U.A.
Joliot-Curie a reusit sa determine pe unii lideri politici din tarile estice ale Europei sa sustina convocarea unui „Congres al Partizanilor Pacii“ la Praga, cu reprezentanti din U.R.S.S. si tarile de „democratie populara“. Atât congresul de la Paris, cât si cel de la Praga au ales un „Consiliul Monidal al Pacii“, format din 140 de personalitati recunoscute pe plan national si mondial. Din partea României a fost ales in Consiliul Mondial acad. Mihail Sadoveanu. In martie 1950, are loc la Stockholm sedinta „Comitetului Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Pacii“, care lanseaza cunoscutul apel privind „interzicerea neconditionata a armei atomice“. In noiembrie 1950, are loc la Varsovia al doilea Congres Mondial al Partizanilor Pacii, iar reprezentantii francezi, polonezi si englezi propun, iar delegatii aproba, preluarea actiunilor universale de comemorare si aniversare ale marilor personalitati stiintifice, artistice si morale ale tuturor popoarelor. La Varsovia s-a decis evocarea lui Aristofan, Copernic si Chopin „uitati“ din pricina razboiului… Congresul de la Varsovia a ales presedinte al Consiliului Mondial al Pacii pe John Desmond Bernal, fizician si filosof englez, profesor la Universitatea din Londra si membru al Societatii Regale din Marea Britanie. De remarcat faptul ca membrii „Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura“ (U.N.E.S.C.O.), infiintata din 1945, cu sediul la Paris, au recunoscut dreptul de prioritate intelectuala al „Consiliului Mondial al Pacii“ privind comemorarile si aniversarile de valoare si interes universal si au sprijinit, in buna masura, initiativele Consiliului.
G. Calinescu, in calitate de membru al Uniunii Patriotilor si academician, se alatura lui M. Sadoveanu in activitatea de organizare a „Comitetelor de lupta pentru pace in România“ in anul 1950 si participa la congresul acelor comitete, din 9-12 septembrie 1950, fiind ales membru in „Comitetul National pentru Apararea Pacii in R.P.R.“ El publicase in „Flacara“ din 13 nov. 1950 un articol de solidarizare cu Frédéric Joliot-Curie, care fusese destituit de guvernul francez de la conducerea celebrului Institut de Radium, organizat de Marie Curie-Sklodowska, laureata a Premiului Nobel in anul 1903 si apoi in 1911, pentru descoperirile stiintifice epocale.
G. Calinescu a condamnat in articolul sau decizia punitiva a guvernului francez, impotriva savantului Joliot-Curie. Scriitorul român declara explicit ca guvernul francez s-a „americanizat“ si pedepseste pe „ilustrul savant francez, opozant al politicii atomice a guvernului S.U.A.“. (Din perspectiva istorica, avem un exemplu concludent al politicii de dictat, practicata atunci de unele cercuri puternice din sistemul de stat si stiintific al democratiei americane!)
Din lupta pentru „apararea pacii“
La inceputul anului 1952, M. Sadoveanu propune guvernului român organizarea, in Bucuresti, a „Congresului National pentru Apararea Pacii din R. P. România“. Initiativa sadoveniana, sustinuta de numerosi oameni de cultura, intre care academicienii G. Calinescu, Gala Galaction, Tr. Savulescu, D. Danielopolu s.a., s-a tot amânat din pricina conflictului politic iscat in Biroul Politic al C.C. al P.M.R., soldat cu decizia cunoscuta din martie privind excluderea din forurile de conducere ale partidului si statului a Anei Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu. De retinut ca M. Sadoveanu si colaboratorii sai au propus sa fie invitati la Congres toti sefii cultelor religioase, precum si oameni de cultura care, in anii anteriori, fusesera epurati, supusi diferitelor anchete sau ostracizati si cenzurati pentru ca sustineau in activitatea lor profesionala opinii, idei opuse celor oficiale, promovate de partid si noile institutii de stat.
Dupa „tratative prelungite“ Gheorghiu-Dej, de curând instalat presedinte al Consiliului de Ministri, accepta propunerile lui Sadoveanu, Calinescu, Galaction, Camil Petrescu ca, in decembrie 1957, sa se tina la Ateneul Român „Primul Congres Mondial pentru Apararea Pacii din R.P.Româna“, cu participarea si a unor invitati din strainatate. Evenimentul a provocat interesul iubitorilor de literatura, deoarece Sadoveanu si colegii sai au convins pe seful guvernului sa fie invitat oficial si poetul interzis – Tudor Arghezi, cu drept de a lua si cuvântul. Autorul „Florilor de mucigai“ a conditionat prezenta sa de realizarea unei intâlniri cu Dej si Petru Groza, la care sa fie condamnate articolele anti-argheziene, semnate de Sorin Toma (1948) si Leonte Rautu (1951). Primind un raspuns pozitiv, increzator, Marele Alpha s-a urcat in autoturismul cu care sosise la Martisor Mihai Beniuc si a intrat in sala Ateneului, intâmpinat cu aplauze… Asa cum am aratat in „Steaua“ din mai 1980, Gheorghiu-Dej, sub presiunea lui Leonte Rautu, Sorin Toma si I. Chisinevschi, a renuntat la intâlnirea cu Tudor Arghezi, atitudine impardonabila. Sefii propagandei de partid au recurs la punerea in paranteza a prezentei lui Arghezi la respectivul Congres… (Despre asta in „Amurgul demiurgilor Arghezi, Blaga, Calinescu“, 1998, p. 41 si comunicarile lui M. Beniuc).
G. Calinescu a facut parte alaturi de M. Sadoveanu, in prezidiul Congresului de la Ateneu, a luat cuvântul, textul lui fiind publicat integral numai in „România libera“ din 9 decembrie 1952, dar numele sau a aparut si in unele cotidiene din tari europene, inclusiv din Anglia si Franta. Sa adaugam informatia ca Sadoveanu, Calinescu si Galaction au propus sa candideze ca membru in „Comitetul Permanent pentru apararea Pacii din R.P.R.“ si Tudor Arghezi, dar propunerea a fost respinsa de reprezentantii partidului – Leonte Rautu, Sorin Toma, M. Roller si Constantinescu-Iasi. Presedinte al „Comitetului Permanent pentru Apararea Pacii din R.P.R.“ a fost ales Mihail Sadoveanu, intre membrii activi fiind G. Calinescu, Traian Savulescu, Camil Petrescu si alti oameni de cultura. Din partea partidului sunt alesi – Leonte Rautu, Sorin Toma,
M. Roller, iar din partea organizatiilor de femei, alaturi de Doamna Maria Rosetti, este aleasa profesoara Constanta Craciun (pâna atunci putin cunoscuta in mediile politice cotidiene).
La incheierea manifestarii, M. Sadoveanu a anuntat deplasarea la Viena a unei delegatii române, condusa de acad. Traian Savulescu, din care sa faca parte acad. Camil Petrescu si scriitorii „mai tineri“ V. Em. Galan si
A. Breintenhofer, – acesta de curând reintors acasa, dupa deplasarea fortata in U.R.S.S., inceputa in ianuarie 1945, in temeiul unei decizii a Comisiei Aliate de Control, referitoare la germanii din România. La revenirea in Bucuresti, delegatia româna a prezentat lui
M. Sadoveanu si programul actiunilor cultural-stiintifice, aprobate de membrii Congresului Mondial al Partizanilor Pacii  de la Viena, presedinte Frédéric Joliot-Curie. Intre comemorari, figura propunerea delegatiei franceze de a se organiza manifestari la 400 de ani de la moartea lui François Rabelais – 9 aprilie 1553.
„Un om care a râs cât a trait…“
Fiind unul dintre martorii, inca in viata, a organizarii in România a 400 de ani de la moartea lui Rabelais este nimerit sa reamintesc, succint, desfasurarea evenimentului, mai ales ca urmarile lui prezinta interes pentru istoricii culturii române. Câteva date despre unele decizii politico-administrative. Dupa Congresul amintit, la 18 decembrie 1952 apare hotarârea conducerii P.M.R. de infiintare a Sectiei de Literatura si Arta a C.C., prin scoaterea activitatilor respective, inclusiv a Editurilor literar-artistice, din preocuparile Sectiei de Propaganda si Agitatie, sef Leonte Rautu, membru C.C. al P.M.R. Este numit sef al noii Sectii de Literatura si Arta – Constanta Craciun, membru C.C. al P.M.R., profesoara de limba si literatura germana, ilegalista. Adjunct al sefului acelei sectii este numit P. Tugui.
Prima hotarâre a Constantei Craciun a fost cu privire la scriitorul care sa inaugureze „Saptamâna Cartii“ la 23 decembrie 1952. Fara „jocuri“ politice, l-a invitat la Sectia de partid pe Jacques Podoleanu, directorul general al „Directiei Generale a Editurilor (…) Difuzarii Cartii si Presei“ de pe lânga Consiliul de Ministri si a propus „schimbarea propunerilor anterioare“ si anume: la deschiderea festiva sa vorbeasca acad. G. Calinescu, (in locul lui Tr. Selmaru, secretar al U.S.); in consens cu cele stabilite cu Ministerul Afacerilor Externe (Grigore Preoteasa, prim-adjunct al ministrului), Directia Generala a Editurilor sa invite la inaugurarea „Saptamânii Cartii“ reprezentanti diplomatici din tarile de democratie populara.
Asa se face ca „Saptamâna Cartii“ s-a deschis festiv la „Libraria Noastra“, in prezenta unor diplomati din Bulgaria, R.D. Germana, China, Coreea de Nord, Polonia, Cehoslovacia si Ungaria, principalul orator fiind acad. G. Calinescu (Textul integral al cuvântarii se publica in „Contemporanul“ din 26.XII.1952, iar informatii ample, cu rezumat, publica toate ziarele din Bucuresti si provincie). Evident, cei de la Sectia de partid au apelat la bunavointa academicianului, nicidecum „telefonic“, ci l-au vizitat acasa, apoi, l-au insotit la sediul sectiei pe str. Modrogan… G. Calinescu o cunostea pe Constanta Craciun din anul 1946, când au devenit amândoi membri in Comisia Culturala a Marii Adunari Nationale.
Elogiind „Cartea“, autorul „Istoriei literaturii române“ atragea atentia autoritatilor din epoca: „Stiinta si arta nu sunt un lux, lipsa lor a fost tot atât de simtita de clasa muncitoare ca si putinatatea hranei si a invesmântarii (…) O carte e buna pentru noi daca da constiinta si vigoare“.
In ianuarie 1953, „Comitetul Permanent pentru Apararea Pacii“ a informat pe reprezentantii presei, Radio-ului si institutiilor culturale despre obligatiile imediate privitoare la „Al IV-lea Centenar al mortii lui Rabelais“. Raspunderea organizarii actiunilor concrete a fost incredintata de M. Sadoveanu Constantei Craciun, membru in „Comitetul Permanent…“ Ea mi-a cerut sa-i aduc de la Biblioteca Academiei titlurile unor editii franceze – Rabelais si traducerile lui in limba româna. Toate editiile franceze si germane, incepând cu cea din 1532, se aflau la Biblioteca, inclusiv „Œuvres complètes“. Texte establit et présenté, par Jean Plattard, 3 vol. 1946-1948. Am gasit o singura traducere, si aceea fragmentara: „Gargantua“ (prelucrare in româneste de V. Macri, Bucuresti, 1942. Suparata, sefa sectiei de partid a spus ca va discuta problema traducerii lui Rabelais cu profesorii T. Vianu si N.N. Condeescu, cerându-mi sa „notez“: „Traduceri Rabelais cu Directia Generala a Editurilor“.
Intr-o buna zi de primavara sunt convocat de sefa Sectiei de Literatura si Arta. In birou se afla Mihail Rosianu, membru supleant al C.C., ilegalist, din martie 1952 presedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române. Stiam ca indeplinise, impreuna cu Patriarhul Iustinian, misiunea de asigurare a evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Târgu-Jiu. A cerut sectiei de partid sprijinul in gasirea scriitorului care sa vorbeasca la Radio despre Rabelais. Constanta mi-a cerut parerea. Fara ezitari am propus pe Tudor Arghezi, amintindu-mi aprecierile lui Calinescu de „Istoria literaturii române“. Replica sefei n-a intârziat: „Daca ai telefonul, te rog vorbeste acum cu dânsul sa primeasca in audienta un reprezentant al Radio-ului!“ Am avut noroc sa raspunda  la telefon chiar Maestrul, care a acceptat sa primeasca un delegat al Radio-ului. Dupa aceea, am aflat ca M. Rosianu s-a dus la Martisor, iar Maestrul a scris si, apoi, a citit la Radio „tableta“ despre Rabelais, reluând, dupa ani de interzicere, colaborarea cu Radiodifuziunea Româna. In stilul sau inconfundabil, T. Arghezi spunea: „Cine si ce a fost acest Rabelais, citat asa de rar, chiar in Franta lui, necum in România noastra? Un om care a râs cât a trait, si un om intreit, calugar, medic si scriitor…“ (Text publicat de D-na Mitzura in „Scrieri“, vol. 33: „Proze“, 1983).
In „Contemporanul“ din 3 aprilie 1953, Vera Calin semna articolul: „La patru sute de ani dela moartea lui François Rabelais“. Comunicarile si articolele despre Rabelais au impus specialistilor din Bucuresti o activitate mai laborioasa, incât prezentarea publica s-a esalonat pâna in vara, mai ales ca, intre timp, pentru prima data, Ambasadorul Frantei in R.P.Româna a solicitat presedintelui Academiei Române informatii despre manifestarile programate. Dupa aceea, acad. Victor Eftimiu a prezentat in fata unui public numeros lucrarea sa despre Rabelais, inclusa in vol. „Akademos“, iar profesorul T. Vianu semneaza in „Limba româna“, nr. 3 (mai-iunie) studiul: „Arta lui Rabelais“.
O recuperare intârziata
Se pare ca acad. G. Calinescu a cerut Prezidiului Academiei R.P.R., care i-a solicitat prin vocea lui M. Sadoveanu, sa prezinte in cadrul „sedintei festive“ academice comunicarea principala, oarecare ragaz. Asa se explica convocarea „Sedintei solemne“ (denumirea oficiala a manifestarii!) in ziua de 19 iunie 1953, pe baza unor „invitatii personale“, difuzate membrilor Academiei, unor scriitori, artisti si cercetatori, corpului diplomatic si unor membri ai guvernului.
Sedinta a fost deschisa de acad. A. Toma, deoarece M. Sadoveanu se afla, la Budapesta la „Sedinta Consiliului Monidal al Pacii“. Comunicatul „Agerpres“, reprodus in toate ziarele centrale si provincie, cuprinde:
„Acad. G. Calinescu a vorbit despre viata si opera lui François Rabelais, marele scriitor umanist francez care si-a imortalizat numele prin crearea celebrului roman „Gargantua et Pantagruel“.
Subliniind personalitatea marelui scriitor umanist, conferentiarul a aratat ca François Rabelais a fost in creatia literara si intreaga sa activitate un exponent al fortelor sociale inaintate ale vremii, un reprezentant de seama al Renasterii. Operele sale de satira biciuitoare sunt strabatute de o mare incredere in oameni, de o dragoste puternica pentru ei, de spiritul optimist popular.
Opera lui Rabelais apartine omenirii progresiste care apara pacea, cultura, independenta nationala, care lupta pentru ideia prieteniei si colaborarii intre popoare“.
Din partea Uniunii Scriitorilor, a prezentat o comunicare Lucia Demetrius. Mentionez ca in ziua de 20 iunie 1953 toate ziarele din Bucuresti si provincie a publicat informatii ample ori succinte, sub titlul: „Sedinta solemna inchinata comemorarii lui François Rabelais“. Din motive prezentate in alte articole, „Analele Academiei R.P.R.“ au inceput sa reapara, dupa anul 1955, astfel ca s-a „reconstituit“ sedinta solemna dedicata lui Rabelais, in volumul III, 1953, p. 85, fara publicarea textului integral al comunicarii lui G. Calinescu. Nu exista nici o indicatie referitoare la vreun demers al autorului pentru publicarea studiului sau despre Rabelais. Cu toate acestea, cercetatorii avizati n-au uitat sa rememoreze „initiativa Consiliului Mondial al Partizanilor Pacii“ si comunicarea lui G. Calinescu, urmare fiind editarea unor studii de critica si istorie literara si transpunerea in limba româna a operei celebrului scriitor francez.
Val. Panaitescu, bunaoara, publica in „Iasul literar“ din aprilie 1956, lucrarea: „Arta satirei lui Rabelais“, pe care redactia ESPLA o editeaza in „Mica biblioteca critica“, nr. 49. Obligatia intelectuala si morala de „transpunere“ in limba româna a operei lui Rabelais si-a asumat-o, in acei ani, tânarul poet licentiat si erudit in filologie romanica Romulus Vulpescu, care se consacrase intâi prin „transpunerea“ „Opurile magistrului François Villon adica Dieta Mare si Lasata, Adaosul, Jergul si Baladele“. Ca redactor la ESPLA, R. Vulpescu trudeste pe vechile texte franceze si publica in 1962, la Editura pentru Literatura Universala, cartea: Rabelais, „Gargantua“. Traducere, note, comentarii si indice de Romulus Vulpescu. Studiul introductiv de N.N. Condeescu, tiraj 38.100 ex, eveniment cultural autentic. Profesorul N.N. Condeescu citeaza numerosi exegeti francezi si germani, dintre români lucrarile lui T. Vianu si Val. Panaitescu, precum si manifestarile din Bucuresti, anul 1953. „La noi – scrie N.N. Condeescu – Academia R.P.R. a organizat sedinta festiva (19 iunie 1953), in cadrul careia evocarea marelui scriitor a fost facuta de academicianul G. Calinescu. In Franta, periodicele „La Pensée“ si „Europe“ au fost partial sau total consacrate lui Rabelais“ (p. LVIII). N.N. Condeescu va largi comentariile sale despre opiniile lui G. Calinescu referitoare la Rabelais si literatura româna, precum si despre comemorarea din 1953 in „Prefata“ la cartea: Rabelais, „Gargantua si Pantagruel“. Traducere de Alex. Hodos, E.L.U. Ilustratiile de Benedict Ganescu. Romulus Vulpescu publica in 1963, la Editura Tineretului, volumul: „Viata nemaipomenita a marelui Gargantua tatal lui Pantagruel ticluita odinioara de François Rabelais“, povestita pentru copii de…, ilustrata de Eugen Taru, in 35.160 de exemplare. In acelasi an 1963, profesorul Ovidiu Drimba publica prima monografie „François Rabelais“ din cultura româna, in colectia Editurii Tineretului. Lucrare de nivel academic, intemeiata pe o bogata bibliografie, scrisa fluent, cuprinde multe pagini cu informatii despre studiile in limba româna dedicate lui Rabelais, staruind competent asupra aprecierilor si comentariilor calinesciene din „Istoria literaturii române…“ din 1941 referitoare la operele unor scriitori români si… opera rablaisiana.
Nu se cunosc motivele – daca au existat intr-adevar – ce au impiedicat pe Calinescu sa publice comunicarea sa – „François Rabelais umanist“ in „Studii si cercetari de istorie literara si folclor“, anii 1953 sau 1954, sau s-o propuna redactiei „Viata româneasca“. Reiese ca nici redactia – scriitorul Petru Dumitriu prezent la „sedinta solemna“ de la Academie – n-a venit in intâmpinarea autorului – G. Calinescu. Studiul despre Rabelais n-a fost retinut, ca si cel despre Dostoievski, de Vasile Nicolescu si Adrian Marino in cartea: G. Calinescu, „Scriitori straini“. Antologie, E.L.U, 1967. Manuscrisul, existent la Biblioteca Academiei, a fost semnalat de Ion Balu in „G. Calinescu 1899-1965. Biobibliografie“, 1975. In anul urmator, d-na Dana Popescu publica manuscrisul „François Rabelais umanist“ in „Manuscriptum“, an. VII, nr. 4(25), 1976, in prezentare accentuând: „Dupa toate probabilitatile, este vorba de o conferinta, a carei sustinere nu stim daca si in ce context a avut loc; presupunem ca va fi fost scrisa in aceeasi perioada cu cele despre Torquato Tasso, Cervantes, Tolstoi si Cehov – poate chiar in 1953, anul sarbatoririi internationale a centenarului (?!) Rabelais…“
Notele noastre ofera datele reale privitoare la imprejurarile concrete in care a rostit G. Calinescu conferinta sa, importante fiind si urmarile reale pentru cultura româna a comemorarii celor 400 de ani de la moartea lui Rabelais in R. P. Româna, in anul 1953.
Septembrie 2009

Un comentariu pentru “G. Calinescu despre Rabelais (1953)”

  1. martie 27, 2011 la 7:17 am

    ba fraierilor

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper