Dupa douazeci de ani: ce aniversam?

Un articol de CALIN HENTEA

Nu-mi plac aniversarile. Nici cele personale, fiindca primele cifre din CNP nu pot fi un motiv justificat si obligatoriu pentru un festin si cu atât mai putin cele nationale sau internationale. Cred ca semnificatia unei date aniversare tine de o intimitate ce nu poate fi impartita cu strainii, fie acestia vecini de bloc sau conationali.

Se pregateste aniversarea a douazeci de ani de la evenimentul indeobste numit, dar nu unanim recunoscut, drept „Revolutia româna“, un eveniment memorabil pe plan international si pentru ca a fost prima revolutie din istorie transmisa in direct la televizor, dar si ca exemplu de manipulare si razboi mediatic.
Atunci, poate ceva mai mult decât acum, românii, brusc iesiti dintr-o imensa presiune propagandistica ceausista si neinvatati cu diversitatea, adesea contradictorie, a surselor de informatii, au fost extrem de permeabili si de receptivi la bombardamentul mediatic, zvonistic, diversionist si manipulatoriu declansat nu doar din foarte aglomeratul studio 4 al TVR-Libera, ci mai ales prin fluxul informational diseminat in intreaga lume, inainte si dupa 22 decembrie 1989, de agentiile de presa sovietica (TASS), iugoslava (TANIUG), est-germana (AND) sau de postul de radio Europa Libera.  Atunci, ca si acum, reactiile emotionale de masa au dominat net judecatile rationale si de bun simt, raspunzând perfect stimulilor mediatici lansati pe piata.

Acum insa, spre deosebire de atunci, pentru multi români zilele de dinainte de Craciun nu mai inseamna deloc o aniversare – fapt care presupune, desigur, ceva festiv –, ci o comemorare, adica o pioasa aducere aminte a celor dragi din familie sau a prietenilor care au murit, nu se stie cum, in urma cu douazeci de ani. Mai exista insa si insi (din ce in ce mai putini, din fericire) care, osificati in nostalgii precare, depun flori si pravalesc cuvinte tâmpe, in ziua de Craciun, la mormântul celui mai urât dintre pamântenii români. Nu pot fi uitati cu nici un chip nici cei (multi-putini) care au crezut si inca mai cred cu o naiva incapatânare in idealurile si in sloganurile proclamate acum douazeci de ani, sub corola unui sincer si patetic altruism politico-social, in agora timisoreana sau in cea bucuresteana, in timp ce gloante venite de-nu-se-stie-unde le fluturau pe la ureche. Nu indraznesc sa spun ce aniverseaza acestia: o uriasa dezamagire, o prea-curata iubire pierduta, o nesecata furie mereu inecata, o trista si muta resemnare… Nu stiu. Stiu insa ceea ce se poate vedea in fiecare an, la orice aniversare, nu neaparat cea a sângeroaselor evenimente din decembrie 1989: oportunitatea unui moment propagandistic, o oportunitate de neratat pentru orice politician. Fie ca era vorba de 23 August (care a cunoscut o uluitor de lunga si variata istorie de sloganuri si semnificatii politice in functie de oportunismul clicii comuniste de la Bucuresti), fie ca este vorba de 9 Mai (care reprezinta, la alegere, in functie de interese, ziua independentei României, ziua infrângerii Germaniei naziste sau, mai nou, ziua Europei), astfel de aniversari au prilejuit recalibrarea intelesului unor evenimente istorice in sensul obtinerii unui profit de imagine pentru orator, organizator, finantator etc.
Nu pot fi uitate nici aniversarile Zilei nationale, la 1 Decembrie, momente care, desi trimit direct la Marea Unire din 1918, au insemnat, de douazeci de ani incoace, doar niste premeditate confruntari propagandistice intre cei de la putere si cei din opozitie, indiferent de cantitatile de cârnati cu fasole distribuite gloatelor aplaudace si infometate din Bucuresti sau din Alba Iulia. In contrast cu aceasta ciorovaiala propagandistica dezbinatorie de ziua Unirii, sa nu ne facem ca nu am remarcat mesajul implicit din spatele numeroaselor actiuni germane ocazionate de aniversarea la 9 noiembrie a douazeci de ani de la caderea Zidului Berlinului, actiuni cu declarat profil cultural-istoric, mesaj de reafirmare a statutului de mare superputere economica si politica a Germaniei reunificate. Nimic mai firesc, nu-i asa?
La fel de firesc poate parea, ce-i drept doar pentru unii, obsesivul discurs al lui Ion Iliescu si al partidului sau privind legitimarea puterii sale ca emergenta din Revolutia din decembrie 1989; cum tot atât de justificata poate parea si virulent-opusa interpretare a acelorasi evenimente de catre opozantii lui Ion Iliescu si (FSN, PDSR) ai PSD-ului. Atât de inversunat partizane au fost mesajele celor doua tabere referitoare la ceea ce s-a intâmplat atunci si imediat dupa decembrie 1989, incât cuvintele, lozincile, sintagmele lor, revarsate cu atâta patima asupra noastra, civilii telespectatori, au ajuns sa-si piarda substanta.

A fost o vreme, prin anii 90, in care luna decembrie insemna luna cronologiilor senzational-dezvaluitoare a secretelor din 17-25 decembrie 1989, simultan cu depunerea de coroane si rostirea de discursuri partizane in locuri simbolice de catre oricine avea un anumit interes sa fie vazut si auzit. Din toate acestea, la fel ca si din numeroasele carti care tratau acelasi subiect, n-am aflat mare lucru. Au urmat anii campaniilor de invinuire, mai ales in presa scrisa, a unor generali si ofiteri implicati (nu se stie cu siguranta cât si cum) in evenimente. S-au stins si acestea cu unele condamnari, plus alte multe recursuri si amânari. Probabil ca rolul armatei in cursa pentru NATO a contribuit sensibil la domolirea inflacararii antimilitariste.
Istoria pe care toata lumea o invoca, dar din care prea putini invata, ne arata insa si ce se intâmpla, cam dupa douazeci de ani, cu „revolutiile“: in 1809, la douazeci de ani dupa Revolutia franceza din 1789, revolutie care a pus capat monarhiei absolute, Franta nu mai era regat, ci imperiu continental, iar Napoleon dicta autocrat pe toate fronturile. In 1937, la douazeci de ani dupa Revolutia bolsevica din 1917, Rusia nu mai era un imperiu tarist, ci o republica proletara, iar Stalin dicta – ca un tar – pe toate fronturile. In 1938, la douazeci de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, România era tot un regat, dar nu mai era o democratie liberala, ci o dictatura la bunul plac al unui rege-playboy si apoi al unui general-conducator. In 1968, dupa douazeci de ani de la brutala eliminare a monarhiei si de la acapararea totala a puterii de catre comunisti, Ceausescu isi finaliza manevrele de consolidare a pozitiei personale in partid si deschidere a drumului spre dictatura.

Nu avem inca detasarea necesara pentru a descoperi unde se afla România din punct de vedere politic la douazeci de ani de la numita revolutie din decembrie 1989; insa, cum ar spune Caragiale, un lucru e sigur: nu suntem nici prea-prea, nici foarte-foarte. Totusi, in ultimii ani, controversata tema a revolutiei române pare sa-si fi pierdut uriasul potential propagandistic de altadata, diluându-se in mentalul otevizat si becalizat al unui public imbecilizat. România pestrita din decembrie 2009 nu prea mai seamana cu România uniform cenusiu-murdara din decembrie 1989: suntem mai saraci (unii), dar luam cu asalt de sarbatori mall-urile si hipermarketurile (altii); citim mult mai putin (majoritatea), dar „stim“ si afirmam cu certitudine mult mai multe; suntem (in general) mai aburiti politic, dar patimile electorale ne ravasesc; ne agitam (fiecare) mai mult, dar muncim (unii) mai prost; libertatea ne este (tuturor) mult mai multa, dar ziua si bucuria ne sunt (la toti) mai scurte. In acest etern-paradoxal decor social, nu este de mirare ca cea mai mare parte dintre românii supravietuitori dupa douazeci de ani de la Revolutie sau nascuti intre timp, habar nu au ce anume aniverseaza si nici macar nu le pasa.
In ceea ce ma priveste, consider ca schimbarea de regim politic petrecuta in România in decembrie 1989 era absolut inevitabila, dat fiind sensul si cursul general al evenimentelor din Europa acelei perioade. Atâta doar ca noi românii, spre deosebire de confratii ideologici din interiorul Cortinei de Fier, a trebuit sa ne platim libertatea cu sânge nevinovat. De ce? Asta nu stim inca si de aceea cred ca totul are si va avea pentru noi un cost mult mai mare – pâna când vom afla si vom intelege tot adevarul.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper