Doua luni de modernism

Un articol de Radu Comsa

Expozitia „Ipostaze ale modernismului. Pictura in Bulgaria, Grecia, România 1910-1940“ merita nu o cronica, ci foarte multe. Au fost doua luni la MNAR in care ipostazele modernismului au fost animate sincretic, expozitia de pictura fiind in mod egal pretextul si partenerul altor evenimente dedicate aceluiasi modernism, dar manifestat in alte domenii, de la muzica la arhitectura.  Pentru ca, la urma urmei, asa erau anii aceia, succesiunea temporala  era ca un malaxor de creativitate ubicua si nu o iteratie discreta de creativi separati prin domeniul de expresie.

Expozitia propriu zisa – pictura in Bulgaria, Grecia, România 1910-1940 – a completat printr-o perspectiva comparativa un subiect cu succes sigur la publicul local. Marturisesc ca ezitarea mea personala, materializata in cuvinte tiparite ulterior expozitiei de la Bucuresti, tine de o reticenta fata de un subiect despre care foarte multi pretind ca stiu foarte multe, desi foarte putini detin tabloul cât de cât corect al epocii 1910-1940 in România. Fascinatia multora pentru modernism, depreciat spre „interbelic“,  devine de prea multe ori o maladie necesara pretentiilor culturale de iesit seara in centru, speculata antreprenorial prin eternele poze sepia si prin robinete cubiste (!) agatate pe peretii barurilor.
Din fericire, la fel cum literatura româna isi permite o privire critica exhaustiva asupra propriului modernism chiar acum, când librariile abunda in carti cu banderola „interbelica“ plasate pe raftul din fata, Muzeul National de Arta a revenit la aceasta epoca sensibila printr-o abordare noua, cu subiect propriu si anvergura regionala. In acest mod, orice redundanta a fost automat exclusa, iar profunzimea si finetea demersului au fost asigurate si prin persoana curatorului român, Mariana Vida, care genereaza si cea mai bine articulata consideratie asupra modernitatii plastice in România in catalogul expozitiei.
Expozitia inchisa la Bucuresti pe 29 noiembrie 2009 se va deschide la Sofia pe 17 decembrie, apoi in februarie la Atena. Desi lucrurile legate de desfasurarea ei la Bucuresti apartin trecutului, expozitia este inca prezenta.
Subiectul ei este extrem de interesant, incitant prin misterul inerent oricarui oximoron, in acest caz aparenta contradictie dintre modernitate si Balcanii unor natiuni june. Anvergura regionala vine in tendinta ultimilor ani de a redescoperi aproapele geografic, vecinul necunoscut. De exemplu,  exista de câtiva ani programul „Din vecini“ al revistei „Arhitectura“, materializat inclusiv prin prezente la bienala de profil. Descoperirea Balcanilor modernitatii in pictura a fost posibila printr-un proiect comun al Muzeului National de Arta din Bucuresti, Galeriei Nationale de Arta din Sofia si Fundatiei Theocharakis din Atena, proiect condus de Christos Carras.
Pozitionarea si integrarea explicita in proiectul Balkan Modernisms  genereaza si doua observatii. Prima este data de absenta din abordare a spatiului ex-iugoslav in general,  a Serbiei in esential. Logo-ul Uniunii Europene ca marcaj obligatoriu, aceasta fiind co-finantator al proiectului prin programul Culture 2007-2013, ofera imediat motivul evident si  chiar injust – Serbia nu este membru al UE, nici macar cu negocierile de aderare pe masa.  Aceasta expozitie devine un caz rar, nefericit,  in care Uniunea Europeana divide in loc sa uneasca si priveaza in loc sa completeze.
Cel de-al doilea aspect tine de cazul strict românesc al alaturarii unor teritorii cu anterioritate culturala disjuncta, pentru care chiar si modernitatea specifica fiecaruia se raporta la culturi occidentale diferite. Lumea culturilor din anii de dupa 1918, in convergenta incipienta,  a fost rar descrisa explicit, cel mai bun exemplu este romanul „Lupii“ de Dinu Nicodim, ilustrat cu grafica avangardista a autorului. Probabil pentru o unitate semantica a proiectului intitulat Balkan Modernisms, prezenta româneasca  nu a accentuat componenta central europeana a modernitatii sale, ceea ce subliniaza subliminal necesitatea unei expozitii comparate pentru spatiul sau,  intra si extra carpatic, ante si post 1918, care ar putea completa referintele.
Modernismul celor trei tari a fost recompus pe teme, temele fiind mult mai complexe decât cele dedicate in mod curent unui traseu muzeal, fapt vizibil chiar din titlu: O noua viziune moderna (spatiu, peisaj, natura moarta), Istoria in viziune moderna  (identitate nationala, inspiratie divina, ecouri ale Greciei clasice) si Prezenta umana in arta moderna (portrete, corpul omenesc). Chiar daca panotarea a fost pur tematica, spiritul local transcende. România este o declaratie puternica, in principal a avangardei  nu numai prin numele mondialmente cunoscute, ca Victor Brauner,  Marcel Iancu sau Arthur Segal, dar si prin lucrari exceptionale ale lui Corneliu Michailescu. Grecia aduce o reinterpretare eminamente moderna unei viziuni marcate de istorie: exemplul definitoriu este Spiros Papaloukas, iar cel premonitoriu este Diamandis Diamandopoulos. Bulgaria este selectionata intr-o modernitate care apartine in principiu artei 1900, dar cu exceptii nebanuite cum ar fi Syrak Skitnik si Ivan Abrasev.
In cele doua luni ale expozitiei la Bucuresti s-au putut auzi si piese muzicale ale aceleiasi perioade, rar auzite altfel, in interpretarea violonistului Alexandru Tomescu si a pianistului Horia Mihail, si s-a putut urmari, intre altele, o conferinta sustinuta de profesorul Nicolae Lascu, concentrata pe deceniul de mijloc, moment al aparitie al discursului modernist  in arhitectura româneasca.
Vivacitatea a fost si interactiva. Daca exercitiul artei se traieste la MNAC la o bere pe terasa, la Palatul Regal este preferata varianta educationala a happeningului, conforma cu statutul locului, iar la expozitia „Ipostaze ale modernismului“, spiritul Dada din sala picturilor invita in mod natural la performance. Ceea ce s-a si petrecut intr-o sala alaturata, sala fiind declarata o reeditare fizica a celebrului Cabaret Voltaire din Zurich, locul unde s-a nascut miscarea Dada. Aparenta acestui spatiu a fost si singura dezamagire, pentru ca s-a dorit Cabaret Voltaire si s-a reusit Cabaret Fledermaus (al lui Josef Hoffmann) ceea ce apartinea unei epoci anterioare si spiritului Wiener Werkstätte. Dar mastile, poezia lui Stefan Roll si cosurile cu cuvinte erau Dada, iar ceea ce conta era actiunea insasi.
Modernismul la Bucuresti si-a adaugat inca doua luni de viata.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper