Despre alegeri

Un articol de BOGDAN DUCA

Înca cinci ani sub o administratie Basescu. Cine este responsabil pentru aceasta? Primii responsabili sunt, desigur, cei din Partidul Social Democrat, care nu au fost în stare sa propuna un alt candidat decât pe domnul Mircea Geoana.

O prestatie precara
Sincer sa fiu, rar mi-a fost dat sa vad o prestatie mai proasta decât cea a domnului Mircea Geoana. Practic, întreaga campanie a domnului Mircea Geoana e un contra-exemplu. Faptul ca a ajuns în turul II se datoreaza numai fortei PSD, partid ce s-a mobilizat exemplar pentru a scapa de Traian Basescu.
O victorie a sa împotriva lui Traian Basescu, fie si daca ar fi confirmat rezultatul celui mai optimist exit-poll, ar fi fost o victorie jenanta. Caci domnul Geoana a avut în spatele sau întreaga clasa politica româneasca, o coalitie puternica, un program de guvernare rezonabil si dorinta multor români de a scapa de spectrul unui regim autoritar.
Dar domnul Geoana si-a batut joc de toata aceasta coalitie. A fost sters, demagog, lipsit de reactie, a gafat prea mult si a acceptat sa joace dupa cum îi cânta adversarul. A reusit, prin prestatia sa, sa ajunga de la 60%, cu cât era cotat la începutul campaniei pentru turul II, la putin sub 50%.
Cred ca, dupa aceasta campanie electorala, cariera politica a domnului Mircea Geoana s-a încheiat. Spre binele sau (nu cred ca îi convine sa fie stiut si sa confirme ca „prostanac“) si al partidului domniei sale, formatiune care a pierdut constant alegerile de dupa 2005 doar datorita prestatiei submediocre a lui Mircea Geoana.
Dar ce se întâmpla în PSD conteaza tot mai putin. Ceea ce conteaza este faptul ca domnul Basescu a ramas Presedintele României. Cine mai e responsabil pentru aceasta victorie? Desigur ca sistemul (fraudarea alegerilor nu este doar o poveste – aduceti-va aminte doar de declaratiile politiei din ziua alegerilor), electoratul din diaspora si o consistenta parte a electoratului românesc care, fara sa fie basescian, are o memorie selectiva.
Votul Diasporei românesti
Traian Basescu, cu toata frauda si cu toate eforturile lui Mircea Geoana de a nu câstiga alegerile, a pierdut pe teritoriul României. La o diferenta mica, dar a pierdut.
Surplusul de voturi necesar victoriei a venit din Republica Moldova, unde foarte multi români au fost „nasiti“ drept cetateni europeni de Traian Basescu, si din diaspora.
Nu comentez votul celor din Republica Moldova. Îi erau datori lui Traian Basescu si si-au platit datoria. Si eu, daca Obama m-ar transforma în cetatean american, probabil ca as vota cu Obama în 2012, ca semn de recunostinta, chiar daca nu îmi plac deloc acest politician si partidul din spatele sau.
Voi comenta însa votul românilor din diaspora care, din punctul meu de vedere, a fost un vot imoral. Mai întâi trebuie totusi sa fac câteva clarficari. Cred ca oricare cetatean român major are drept legal de vot. Dar nu oricare cetatean are dreptul moral sa voteze.
Sunt numerosi, de ordinul zecilor de mii, românii care au parasit tara nu doar temporar, ci pentru totdeauna. Multi dintre alegatorii de pe 6 decembrie din diaspora nu au nici cea mai mica intentie de a se întoarce în România, având deja o alta cetatenie sau vize de rezidenti permanenti. Unii nu au vazut România din anii ’90 încoace. Altii, cazul unui votant al domnului Basescu din Japonia, au descoperit ca le expirase pasaportul românesc de ani de zile.
Dar nu faptul ca ei stau departe de tara ar fi marea problema. Aceasta sta în faptul ca ei nu sunt adusi la zi cu realitatile României. Informatiile pe care acesti români le au despre mersul tarii sunt cel putin precare. Pentru ei, înca suntem undeva în Est. La ei nu au ajuns înca informatiile conform carora nu suntem doar membri NATO, ci si UE, ca pâna la criza economica numita „guvernul Basescu-Boc“ aveam crestere economica si traiam din ce în ce mai bine.
Români din SUA, Canada, Australia sau Franta, când au auzit ca Mircea Geoana a facut o vizita la Moscova, au intrat în fibrilatii. Deja reeditau scenariile copilariilor lor, cu ocuparea tarii de catre Armata Rosie, uitând ca sefii statelor în care ei traiesc fac regulat vizite la Kremlin, iar tensiunile dintre România si Rusia în contextul în care exista o mare (si, de acord, neplacuta) prietenie UE-Rusia nu sunt decât în dezavantajul tarii lor. La fel, uita brusc ca Mircea Geoana a realizat un vis mai vechi al domnului Basescu – o vizita în Rusia.
Apoi, dupa ce niste nostalgici rebegiti de frig si de amintiri neplacute au cântat cu Paturca (ce personaj! Se poate scrie ceva foarte amuzant despre cum un hippie ratat devine, cu aceleasi doua cântece, menestrelul tuturor „revolutiilor“ de la Bucuresti), brusc s-a descoperit ca „s-a întinat Piata Universitatii“!.
Mitul Pietei Universitatii
Aici, cu riscul de a deveni definitiv si irevocabil antipatic pentru pseudo-dreapta autohtona, care nu are nici macar curajul memoriei, vreau sa spun câteva lucruri despre acest mit al Pietei Universitatii.
Legenda ne spune ca multi tineri studenti frumosi au ocupat Piata Universitatii în aprilie 1990 într-o manifestare continua de protest fata de conducerea din acel moment a României. În post si rugaciune, cu lumânari aprinse, facând greva foamei, ascultând cântece de revolta, acesti tineri au pus bazele anticomunismului românesc.
Pe 13-15 iunie 1990 (ca în orice legenda, nu stim exact ziua si ora), la îndemnul conducerii tiranice a României, grupuri de mineri si securisti în haine de miner au venit si au distrus, în mod violent, acel spatiu al pacii si rugaciunii care era Piata Universitatii.
Aceasta e legenda. Istoria este mult mai prozaica. Ea începe cu un protest al studentilor la teologie fata de revenirea pe scaunul de patriarh a lui Teoctist Arapasu. Lor li se adauga oameni nemultumiti de formula conducatoare nascuta din revolutie (formula din care faceau parte cu cinste si domnii Basescu sau Stolojan – dar ei nu apar în legenda. Desi, daca o mai tinem tot asa, o sa vedem poze cu mitingurile din piata în care apare si chipul plesuv al celui mai anticomunist presedinte al României, nu?).
Mitingul se desfasoara sub egida Ligii Studentilor condusi de domnul Marian Munteanu, devenit ulterior om de afaceri prosper si coleg de partid cu domnul Virgil Magureanu. Se bucura de protectia partidelor istorice, inclusiv ale mult hulitilor „comunisti“ Emil Constantinescu, Calin Popescu Tariceanu sau Dinu Patriciu, care participa la manifestatii (desi legenda nu îi mai aminteste – prea sunt ei dusmani ai lui „Traian cel Mare“).
Pe 20 mai alegerile sunt câstigate de Ion Iliescu si de FSN. O victorie zdrobitoare, datorata unui popor care nu prea stie sa aleaga (a facut o gafa atunci, o face si acum, în 2009). Nu or fi fost mintile oamenilor libere, dar alegerile au fost….
Cei din Piata Universitatii încep sa se certe între ei. Unii accepta dureroasa înfrângere si, dând dovada de spirit democratic, se întorc la casele lor. Altii sunt înfierbântati, lasa dracului democratia si se pun pe greva foamei si pe proteste, încurcând circulatia si transformând piata în camping.
Dupa trei saptamâni de la alegeri, politia intervine pentru a întrerupe un miting ilegal, irational si inutil. Sunt operate câteva arestari. Mintile zbuciumate din Piata vorbesc si despre morti. Ca urmare, grupul alungat din Piata Universitatii se reorganizeaza si protestatarii încep sa distruga si sa incendieze IGP si Ministerul de Interne. Autoritatile nu sunt capabile sa reactioneze.
Golanii din Piata (care încep, iata, sa îsi transforme porecla în renume) ataca si televiziunea, întrerup transmisia acesteia, bat angajati.
Dupa ce Bucurestiul este în haos, Ion Iliescu cheama minerii. Proletari, primitivi, inculti si violenti, minerii sunt forta cea mai disciplinata în acel moment. Vin în Bucuresti, fac violent ordine, distrug tot ce apuca, dar… disciplinati fiind, pleaca acasa la ordinul domnului Iliescu. De mentionat ca nume grele din „dreptaciul“ partid al domnului Basescu au fost implicate în aceasta masura de reprimare prin forta.
Asadar, niste oameni care nu au acceptat o înfrângere democratica, niste protestatari ce au vandalizat institutii publice, au batut si au si ucis la rândul lor oameni, au incendiat case si masini sunt… spiritele democratice care ar trebui sa ne inspire? Din punctul meu de vedere, golanii din Piata Universitatii sunt la fel de nebuni ca si minerii care li s-au opus.
Dar acest mit a contribuit major la convingerea unor zapaciti nostalgici în a vota cu Traian Basescu. Asa cum a contribuit si la constructia absurda a unei drepte si a unei stângi politice ce nu s-a raportat (pâna prin 1998 – dar iata, cu consecinte pâna în zilele noastre) la idei, ci la… Ion Iliescu.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper