Nou pe blogul revistei:
- Claude Karnoouh: Reflectii asupra politicii practice
- Vladimir Tismaneanu, Despre 1989. Naufragiul utopiei: review de Alex Cistelecan pe protokoll.ro
- The Expendables
- Flagelul deceniului care urmeaza
- Daniel D. Marin, Poezia antiutopica. O antologie a douamiismului poetic romanesc/ review de Alex Goldis
- Diferenta dintre coruptie si sponsorizare. O explicatie pentru Ioan T Morar
- Liviu Ornea in Observator cultural: cateva intrebari pentru stanga
- Romania care nu mai stie sa spuna NU: problema romilor
- Votati Romania pe Facebook – frustratilor!
- Dan Ungureanu despre Ospitalitatea romaneasca: de ce suntem un fel de Mexic iar germanii sunt reci in timp ce Romania va fi pururi un stat clientelar
- Fluviul din centrul Pamantului: o ideologie a schimbarii
- Polonia la rascruce de vanturi. De ce nu e posibil un „Nürnberg al comunismului”. Apropierea de Rusia dupa/prin Katyn: un eseu de Bruno Drweski
- Psihologia anticomunismului
- O. Nimigean, Radacina de bucsau/ review de Alex Goldis
- Cum se corecteaza The New Yorker
Categories
Recent Comments
- ddm on A doua venire
- Pricop Alexandru on Jalnica resemnare
- george on Jalnica resemnare
- george on Santoro: cu doua maini (1)
- mariar on Oamenii presedintelui
Tags
Democratia sud-americana, TRU si ALS
Articol aparut joi, 09 septembrie 2010, in sectiunea Cultura dezbaterii . Zero comentariiCuvinte cheie: ALEX LEO SERBAN, MIRCEA DINESCU, TRAIAN RAZVAN UNGUREANU
O declaratie precum cea facuta de primarul Craiovei, Antonie aolomon, pare rupta dintr-un cosmar cu mafioti: „Aseara, am fost in fieful lui Dinescu si l-am zdrobit, l-am umilit. Merita aceasta palma data de catre noi, cei care vrem sa democratizam aceasta tara. Deci Mircea Dinescu trebuie sa inteleaga ca, daca vrea sa ramâna in Oltenia, trebuie sa aiba un alt comportament“.
Asadar, democratizarea României se face cu mitraliera si cine nu e cu noi zboara peste Dunare, la Bulgari. aau sfârseste, eventual, pe fundul Dunarii, cu un bolovan de gât. De altfel, primarul PDL-ist a formulat foarte clar aceasta idee: „Cine nu e cu noi, e impotriva noastra! Iar cine e impotriva noastra, n-are ce cauta in satul, in orasul, in tara asta!“.
Mai dureros, pentru mine, este ca in fundal oamenii lui Traian Basescu aplaudau, zâmbitori, in frunte cu Basescu in persoana. Theodor atolojan, Emil Boc pareau foarte incântati de abordarea viril-interlopa a adversarilor politici, intreprinsa de aolomon.
Extrem de dureros este faptul ca printre cei care sustineau, zâmbareti, amenintarea se afla si Traian Ungureanu. Cândva, l-am admirat pe acest scriitor. La miting, el avea un microfon in mâna si gesticula cu el, atâtând frenezia vindicativa a multimii. Ar fi putut folosi acel microfon pentru a spune: „Noi nu suntem niste mafioti“. Era la indemâna lui sa intervina, chiar in acel moment, la acel microfon cu care gesticula: „Una este democratia, domnilor, si alta e mafia!“. Insa Traian Ungureanu a asistat la acest discurs vadimist si nu a lasat nici macar capul in pamânt, nu s-a facut mic, nu a incercat sa se strecoare in afara scenei…
Inteleg, astfel, si decizia lui Alex Leo aerban de a pleca pentru totdeauna din România. Criticul de film a scris ca a ajuns „la un fel de finis“, luându-si lumea in cap si pornind incotro o vedea cu ochii. Mai greu inteleg insa de ce, ca sa o ia de la inceput sau ca sa-si satisfaca cine stie ce fantasma culturala, ALa a ales tocmai Argentina. In felul acesta, cred ca nu face decât sa o ia putin inaintea istoriei, ajungând inca din 2009 in democratia sud-americana care va fi România, peste vreo zece ani.
