Cum sa mai crezi in democratie?

Un articol de ANA PETRACHE

Cred ca toti alegatorii moderati din România sunt dezamagiti, nu atât de rezultate, cât de circul politic, de acuzele reciproce si de implicarea presei partizane. Totusi, au iesit la vot 56,9% dintre români, ceea ce reprezinta o cifra serioasa si demna de luat in calcul, mai multi oameni s-au mobilizat pentru turul 2 decât pentru turul 1, ceea ce este neobisnuit, d.p.d.v. sociologic. Alegerile prezidentiale au avut asadar o miza serioasa, iar dezamagirea celor ce au pierdut este cu atât mai mare cu cât diferenta dintre cei doi candidati este una foarte mica.

Victoria majoritatii
Fair play-ul in democratie presupune ca trebuie sa recunosti victoria majoritatii, regula de aur a democratiei este supunerea la majoritate si nu supunerea la adevar sau la alte reguli transcendentare. Democratia este o conventie pentru binele tuturor, a celor ce detin majoritatea si pot sa isi impuna vointa politica si a celor ce sunt minoritari, dar ale caror drepturi fundamentale nu sunt afectate prin dictatura majoritatii.
Dincolo de autoritatea subiectiva a celui ce ne va reprezenta, miza prezidentialelor este si cea a unui nou guvern si propunerea unui premier. Probabil, de frica dizolvarii, parlamentarii de diverse culori vor accepta orice propunere. Ura politica va fi probabil depasita de frica de a nu pierde locul deja obtinut in parlament. De fapt, dizolvarea in sine nu este o amenintare seriosa, daca nu este insotita de incercarea de revizuire a Constitutiei si de scaderea numarului de parlamentari, cum doreste o parte a populatiei, potrivit referendumului. Sa fiu in locul lui Traian Basescu, atât de tare incoltit in ultima perioada, as provoca dizolvarea Parlamentului si revizuirea Constitutiei cât mai repede. Parlamentarii vor incerca sa opreasca insa aceasta initiativa, deoarece se stie ca, potrivit proiectului propus de Basescu, cel putin 200 din ei isi vor pierde locurile.


Republica vs monarhia,
Popper vs Hobbes

Bun, si in conditiile de fata, o intrebare se ridica: cum sa mai cred, eu, cetateanul de rând al României, in democratie? De ce pentru mine democratia ar mai fi importanta, in conditiile in care circul politic ma face sa vad ca toti politicienii sunt doar sclavii propriilor interese? Cum sa mai cred in dezbaterea de valori si proiecte pentru tara, când intreaga campanie electorala nu a fost altceva decât un lung sir de atacuri la persoana?
Popper spunea ca democratia este cel mai putin rau dintre sistemele posibile, pentru ca permite schimbarea fara violenta. Tot el spunea ca este un moratoriu pentru cei ce cred in valori absolute, pâna la sfârstul lumii. Daca ne uitam insa mai in spate, la istoria filosofiei, vom observa ca democratia este printre cele mai rele sisteme politice, si pentru Platon, si pentru Aristotel.
In viziunea lui Thomas Hobbes republica (aici este vorba atât de aristocratie, cât si de democratie) este inferiora monarhiei, pentru ca in monarhie numai unul detine puterea si o utilizeaza dupa voia sa, in timp ce in republica puterea este dorita si folosita de mai multi, fiecare incercând sa obtina cât mai multe privilegii pentru sine si pentru familia sa. Argumentul lui Hobbes este tentant in prima instanta, de ce sa nu dam puterea doar unui singur individ, decât sa o dam unui grup mai mare, din care fiecare isi urmareste interesele sale, pentru ca „pasiunile oamenilor strânsi laolalta ar fi mai violente decât pasiunea unui om izolat“ (Thomas Hobbes, „Elementele dreptului natural si politic“, Editura Humanitas, 2005, p 209).


O singura autoritate

Probabil ca asa au gândit si cetatenii ce au votat favorabil referendumului si asa gândesc in general cei favorabili guvernarilor autoritare: mai bine sa existe o sigura autoritate ce limiteaza toate aceste dorinte individuale. Dar, in acesta situatie, nu este luat in calcul urmatorul argument. Dorintele celor multi se vor contracara: fiind mai multi cei ce isi doresesc puterea sau accesul la diverse tipuri de resurse, ei isi vor limita autoritatea unul altuia, vor avea grija sa se comporte precaut, sa nu incalce legile deja stabilite, fiecare temându-se ca ceilalti s-ar putea uni impotriva lui, excluzându-l. Vor incepe sa isi negocieze interesele, vor fi capabili de concesii si vor veghea ca ceilalti participanti la jocul politic sa nu obtina mai mult decât ei.
Diversitatea intereselor presupune atât o mai buna reprezentare a intereselor indivizilor, cât si asigurarea unui mediu in care excesele autoritare sunt descurajate, deoarece fiecare are ceva de câstigat din limitarea puterii vecinului sau. Acest argument anti-hobbesian este prezent in „Federalist Papers“ printr-o serie de articole despre cum trebuie interpretata Constitutia Statelor Unite ale Americii. Cred ca problematica aceasta, despre neajunsurile fiecarui tip de regim politic, prezenta la Hobbes, se poate citi printre rânduri in problematica publica din România zilelor noastre, a scaderii puterii parlamentului raportat la presedinte.
Asadar Hobbes arata neajunsurile monarhiei: puterea de a suspenda aplicarea hotarârilor judiciare, puterea de a lua de la supusii sai bogatii mai mult decât este nevoie pentru apararea tarii, puterea de a modifica legile (Idem pp 210-211) si sustine ca acestea sunt mai mici decât cele ale republicii, in care se petrec aceleasi neajunsuri, doar ca numarul celor ce le practica este mai mare decât in cazul monarhiei, in care doar unul are puterea. Evident, multe dintre cele spuse de Hobbes sunt exagerate – in conditiile din ziua de azi, un om nu poate modifica legile unei tari, monarhia absolutista in forma ei dura fiind imposibila. De altfel, este interesant de observat ca Anglia, patria acestui filosof politic, nu i-a urmat sfatul si a optat pentru puterea parlamentului, chiar daca formal ramâne o monarhie.

Vechiul Testament si rezerva eschatologica; de ce totusi e preferabila democratia
Am mai putea sa ii opunem lui Hobbes separarea puterilor in stat, propusa de Montesqieu, sau drepturile omului in formula lor de secolul XX, indubitabil o achizitie a sietemului democratic, caci ce altceva ma intereseaza pe mine, cetateanul ce nu este direct implicat in viata politica, decât sa mi se asigure securitatea si un sistem legal in care sa pot sa imi vad de libera initiativa, economica, sociala sau intelectuala? Acest cetatean nu vrea decât un cadru care sa ii permita sa isi construiasca afacerile si sa isi sustina valorile intelectuale sau religioase. Pentru el, cine conduce jocul democratic ar trebui sa fie mai putin important, exceptând cazul in care existenta acestui joc democratic nu este periclitata.
Nu este insa nevoie sa ajungem in modernitate pentru a critica proiectul hobbesian. Cel mai adesea, acest proiect politic este argumentat si prin dreptul divin, Hobbes insusi spune ca „la prima vedere este un dezavantaj sa i se incredinteze unui singur om atâta putere incât sa fie ilegal ca unul sau mai multi sa ii reziste… insa noi nu putem in nici un fel admite un asemenea motiv, pentru ca ar fi un neajuns de a fi condusi inususi de Dumnezeu cel atotputernic“ (Idem p 208). Insa Hobbes uita ca exista o distinctie intre monarhia lui Hristos si monarhia regilor, de unde si inteaga dezbatere medievala legata de puterea celor doua sabii si de argumentul asupra caruia au cazut de acord, pâna la urma, cele doua tabere, ca doar lui Hristos ii revine dreptul de a uni imparatia cu sarcerdotiul, in timp ce in restul cazurilor avem doua puteri complementare, situatie ce duce la reducerea abuzurilor.
De fapt, in Vechiul Testament exista un pasaj ce poate parea cititorului modern foarte straniu. Poporul evreu ii cere judecatorului sau Samuel un rege asa cum au toate popoarele; Samuel il intreaba pe Dumnezeu ce sa faca, iar acesta ii spune doua lucruri foarte interesante: sa asculte vocea poporului, dar sa le arate care vor fi consecintele cererii lor si cum regele va profita de pe urma supusilor sai. „Asculta vocea poporului in tot ceea ce iti vor spune“ (1 Samuel 8: 6), dar „Uitati cum va guverna regele care va domni peste voi“ (1 Samuel 8: 10) si urmeaza o lista despre cum regele ii va folosi pe fiii lui Israel in batalii si pe fiice ca sa il serveasca, cum va creste impozitele si cum „Voi insiva veti deveni scalvii sai“ (1 Samuel 8: 18).
Asadar, pâna si Biblia, de la care te asteptai sa propuna un sistem autoritar, prin asemanare cu autoritatea lui Dumnezeu, refuza sa argumenteze pentru un astfel de sistem, dar lasa majoritatea sa-l faca posibil, dând libertate poporului de a decide in ce sistem politic vrea sa traiasca. Ce ne invata acest pasaj? Acceptati regula majoritatii, dar nu va puneti sperante in ea, caci aceasta poate intotdeauna sa produca situatii care sa nege regula majoritatii.
In astfel de conditii, singura solutie estre „rezerva eschatologica“, critica oricaror abuzuri ale sistemelor politice in numele unei practici a libertatii. Acest concept a fost teoretizat de gânditorul catolic Johan Baptist Metz si isi are radacinile in credinta ca adevarata justitie nu poate sa fie facuta decât de Hristos. Totusi, aceasta conceptie teologico-politica presupune nu o respingere a oricarui sistem politic, ci doar o atitudine moderata, rezervata fata de sistemele politice in general. Or, rezerva este posibila doar in democratie, pentru ca restul sistemelor iti cer participarea fara rezerve.

Un comentariu pentru “Cum sa mai crezi in democratie?”

  1. decembrie 4, 2010 la 8:32 pm

    „Sa fiu in locul lui Traian Basescu, atât de tare incoltit in ultima perioada, as provoca dizolvarea Parlamentului si revizuirea Constitutiei cât mai repede. Parlamentarii vor incerca sa opreasca insa aceasta initiativa, deoarece se stie ca, potrivit proiectului propus de Basescu, cel putin 200 din ei isi vor pierde locurile.”

    Bravo, stimata doamna! Bun sfat aveti pentru un Zuprem „incoltit”, saracutu’, adica, vezi, Doamne, criticat pe tot mai multe voci si bucurandu-se acum doar de sprijinul „coalitiei de guvernare” – kakistocratia, sau, daca preferati, javrocratia „perfecta”! Nu si de al celor care au facut prostia monumentala sa voteze acum un an asemenea panarama neostalinista…

    Si unii mai spun ca asta ar fi „revista de stanga”! Daca v-o citi Zupremu’ sfatul asta genial, va ia precis consiliera la Cotroceni! Sa-i recitati „Tatal nostru” inainte si dupa fiecare „lovitura de stat”: a mamelor, a copiilor, a pensionarilor, a handicapatilor…

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper