Criza economica si românii imigranti

Un articol de Dragos Sdrobis

Criza economica mondiala este evidenta; similitudinile cu marea depresiune economica din anii ’30 ramân sa fie contabilizate odata cu trecerea timpului de catre analisti si statisticieni. Dar, ceea ce mi se pare evident, din aceasta ecuatie a economicului a disparut segmentul social-identitar.

De la „concertul natiunilor“ la Europa multiculturala
In astfel de situatii de criza irumpe inevitabil sentimentul insecuritatii, comunitatea devine o cetate asediata ale carei ziduri trebuie fortificate, iar elementele maligne din interior trebuie extirpate.
Mai putin discutata in termenii comparatiei cu perioada 1929-1933 este problema nationalismului. In Germania, sfârsitul crizei interbelice a coincis cu ascensiunea nazismului hitlerist, Mussolini si-a consolidat regimul fascist in Italia, iar intreaga Europa asista la agonia regimurilor sale democratice. Anglia prefera sa se cantoneze in ceea ce a facut-o celebra in intreaga lume, splendida izolare, atitudine diplomatica ce refortifica imaginar caracterul insular al poporului britanic, iar francezii redescopereau intentiile ascunse ale vecinilor germani, de care erau despartiti prin linia fortificata Maginot – dovada clara a trainiciei pacii incheiate la Paris in 1919. Pacea de atunci se dovedea doar un ragaz. Intr-o Europa ce se dorea a fi un concert al natiunilor (conform romanticilor germani), in care minoritatile nationale insumau 30 de milioane de locuitori, raspânditi in salba de tari cu tendinte iredentiste, iar natiunea trebuia sa fie o mare familie, increderea lasa loc mefientei si mizantropiei.
Acest tablou sumbru poate parea de neimaginat pentru zilele noastre, intr-o societate a multiculturalismului (pe care il promovam atât de mult, incât nici nu mai stim ce promovam), in care drepturile omului sunt fundamentul democratiei.
Dar uitam sa readucem in discutie problema imigrantilor. Iar România ar trebui sa se preocupe mai mult de aceasta problema, având in vedere ca peste 2 milioane de români se afla prin Spania sau Italia sau aiurea, in speranta unui trai mai bun. Si e mai grav când aflam ca acestia prefera sa ramâna someri acolo, decât sa incerce altceva aici. Da, sistemul social occidental le poate oferi subsidii, astfel incât sa traiasca decent, asta daca ne raportam la standardele din România. Dar problema e ceva mai complicata.
Diaspora sau imigratie?
Diaspora reprezenta ab origine un termen ce desemna comunitatile de evrei care s-au raspândit in lumea romana dupa ce imparatul Vespasian a pus capat in anul 70 d.Hr. rezistentei iudeilor saduchei, care interpretasera intr-un sens militar-politic mesajul christic. Extrapolând, acest termen desemneaza o comunitate care nu traieste in tara de origine, ci in exil, dar care da dovada de solidaritate, militeaza pentru autonomie culturala si isi pastreaza si cultiva identitatea etnica, lingvistica si religioasa.
Intrebare legitima: reprezinta românii plecati in strainatate o diaspora sau sunt doar o masa inerta de imigranti, fara o identitate bine sedimentata, ce se axeaza pe dictonul latin ubi bene, ibi patria? Raspunsurile, diverse, converg, vom vedea, spre aceeasi concluzie: „Uitam nume si limba când plecam din România“ (Parazitii).
From rags to riches
Lucrarea lui Giovanni Sartori, „Ce facem cu strainii? (pluralism vs multiculturalism)“, Ed. Humanitas, 2007 reaminteste telul primordial al europenilor care au ales sa emigreze peste Ocean: acela de a infaptui, de a transpune in plan politic principiile iluministe, pentru a-l scoate pe om de sub orice forma de ingradire a ratiunii. Mai mult, etica muncii si a gândirii i-au facut pe imigrantii europeni sa dea nastere unui sistem economic al prosperitatii ce se redistribuia prin intermediul statului catre toti cetatenii (sistemul welfare-ului american de astazi). From rags to riches, adica de la zdrente la bunastare.
Cam aceasta este tentatia principala ce duce la decizia de a emigra: o viata mai buna. Cum stau lucrurile cu românii imigranti postdecembristi? Formati si educati intr-un sistem educational si economic defazat fata de Occident, disperarea românilor s-a transformat in dorinta de a face orice. Sindromul, de fapt, al omului care nu stie sa faca nimic. De aici si segmentul economic pe care il ocupa in Occident: capsunarii edifica fara drept de apel aceasta problema. O munca cu un slab nivel de pregatire, prost platita, ce permite un trai de subzistenta (raportându-ne la standardele din tara gazda, nu la cele din România). Acestora li se adauga grupurile infractionale care dau de lucru Interpolului si care dau, de asemenea, apa la moara puseurilor nationaliste ale unor miscari radicale din statele gazda, cum a fost cazul Mailat din noiembrie 2007 din Italia. Iar acesti oameni, in contextul crizei economice, devin o povara pentru economia tarilor respective, dar si pentru cetatenii al caror sentiment de insecuritate se accentueaza.
Românii care au ales sa emigreze, cu putine exceptii, nu au reusit sa se emancipeze. Intr-o lume in care se cauta munca specializata, informatizata, in special in sectorul tertiar, al prestarii de servicii, ocupatiile lor se restrâng in genere la munca fizica. Care este tot mai putin cautata. Sau care, spre deosebire de cea a hamalului din debutul secolului XX, a devenit una nu tocmai apreciata. Ocupatii predispuse somajului, care nu permit o avansare pe verticala in câmpul muncii si care pot deveni sursa de segregatie, chiar nationala. Sa ne miram ca spaniolii ne catalogheaza capsunari? Mai mult, din cauza lipsei de integrare culturala prin alfabetizare, marginalizarea se va materializa prin ocuparea anumitor zone de saracie asemanatoare ghetourilor nord-americane sau soweto-urilor din Africa de Sud.
Stafia secolului XX
Orasul nu inseamna numai o gama larga de cladiri adunate intr-un anumit loc. Orasul desemneaza un spatiu produs in urma intereactiunii anumitor institutii specifice acelui loc din punct de vedere istoric si geografic, inseamna o retea bine definita de relatii sociale de (re)productie, un set de practici de administrare si de comunicare. Numind aceasta diversitate „oras„ nu facem altceva decât sa ii imprimam un caracter omogen, simbiotic. Daca pentru Benedict Anderson natiunea nu era altceva decât „o comunitate imaginata“, putem si noi conchide ca orasul nu este altceva decât „un spatiu imaginat“, incarcat de simboluri identitare, de metafore, de un anumit discurs identitar.
Invadarea orasului occidental de catre imigrantii est-europeni si magrebieni a dus la aparitia suburbiilor promiscue, cu un grad ridicat al criminalitatii, ce poate conduce la fenomene extreme, cum a fost criza ce a zguduit Franta in noiembrie 2005. Incapacitatea acestei mase de imigranti de a se integra, de a adera benevol la sistemul de reguli si valori al societatii-gazda va conduce in scurt timp la o tratare mai atenta a fenomenului imigratiei ilegale de catre democratiile occidentale.
Nu este exclus ca aceasta era a diversitatii de dragul diversitatii sa apuna. Diversitatea ar putea insemna, in fond, chiar anularea valorii. Adica a nu mai crede in nimic. Si de la a nu crede in nimic la a crede in orice este un singur pas. Tolerarea imigrantilor poate deveni peste noapte renasterea etnonationalismelor europene. Stafia secolului XX nu a parasit batrânul continent.
Pentru românii tranzitiei fuga a fost echivalentul rezolvarii rapide a problemelor personale. Dar nu poti niciodata sa sari mai departe de umbra ta. Alte popoare europene foste comuniste au reusit sa ia un start bun pe calea modernizarii, dupa ce in prealabil si-au asumat greselile si au reordonat ierarhia valorilor proprii. Noi preferam sa mergem in Occident, dar inca mai spunem, si aici, si acolo cât de bine era pe vremea comunismului. Trimitem milioane de euro in România, dar acuzam Occidentul ca ne secatuieste tara de tot ce e mai bun. Pretindem ca stim tot, dar inca nu ne cunoastem pe noi insine. Emigram ca sa muncim, nu ca sa ne emancipam. Criza ii va readuce pe multi acasa, la fel cum au plecat. Eventual cu fite si cu o masina periculoasa pentru vietile pietonilor, dar cu o gândire si atitudine pur românesti, reinventând vorba lui Creanga: „Decât in Occident codas/ Mai bine acasa smecheras„.

Un comentariu pentru “Criza economica si românii imigranti”

  1. aprilie 25, 2010 la 6:55 am

    Din pacate un adevar trist….Nu poate contrazice nimeni realitatea romanesca care ne impinge pe multi la renegarea statului de roman…Personal mi-e rusine de Romania si de romani..dar ca multi altii raman doar sa afirm ca astia suntem….Ne vom schimba vreodata?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper