Cenusiul campaniei electorale

Un articol de Aurelian GIUGAL

Plecând de la faptul evident al subtirimii temelor esentiale dezbatute in campaniile electorale precedente, Daniel Barbu scria, in „Politica pentru barbari“, ca, daca politicienilor autohtoni li s-ar interzice sa discute despre subiectul mereu fierbinte al coruptiei, acestia s-ar trezi in ingrata postura de a tacea, intrucât lipsa ideilor pare cronica in tipul de cultura politica româneasca.

Alegatorul captiv – functionari, pensionari, someri
Starea vremurilor politice nu s-a schimbat, coruptia (totdeauna evidenta in partidul advers), cheltuirea banului public prin retele de clientelism fiind elementele ce fundamenteaza si articuleaza discursul public autohton, partidele sperând ca prin aceasta jalnica abordare sa strânga un vot mai mult decât formatiunea adversa. Acestea fiind datele, nu-i de mirare ca românul din clasa medie se sustrage de la mecanismul democratic al votului, sensibilitatea acestuia fiind nula vizavi de prozaicul imperturbabililor politicieni. Asa incât, folosindu-si strategiile formidabile de incriminare a celuilalt (pe principiul cine a furat mai mult sau cine si-a plasat mai multi oameni in posturi cheie – sinecuri salbatic rasplatite din banul public), partidele se bat pentru cele câteva procente ale celor dispusi sa-si vânda votul – se stie ca aparatul birocratic se incoloneaza disciplinat si participa la alegeri, votul lui pentru o grupare politica sau alta facându-se in functie de partidul care l-a blagoslovit cu postul public –, aceste voturi facând la final diferenta. Pensionarii, lumpenii, somerii reprezinta o masa de votanti formidabila, usor de pacalit cu nimicuri de tot felul si jinduita de orice partid.
Poate ca unii români sunt prea pretentiosi fata de politicieni si le cer prea mult, adica, patrunsi de importanta functiei lor publice, imbibati de duhul blândetii si al iubirii aproapelui (asa, in sens tolstoian), sa produca binele public. Observam ca lucrurile nu se petrec intocmai asa si stim bine ca domni precum Adriean Videanu, Radu Berceanu, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea, Ludovic Orban sau Andrei Chiliman nu au nimic, dar absolut nimic in comun cu poporul la care tot timpul se raporteaza, treburile lor zilnice neintersectându-se cu vietile unor asa de insignifianti si neimportanti cetateni. Si, parca pentru a nu lasa stinghera tematica voluptuoasa si necuprinzatoare a coruptiei, pentru a nu vorbi la infinit despre ea, in talk-show-uri interminabile, politicienii si-au insusit si un alt mod de a contracara adversarul: limbajul trivial. Nici jurnalistii, fie ei mai putin cunoscuti sau mai putin vizibili in spatiul mediatic, nu fac nota discordanta in acest bal al dejectiilor verbale, asprimea si grobianismul vorbelor fiind atributele ce substituie argumentul.
Discursuri despre coruptie
Daca stam sa urmarim temele de campanie ale principalilor aspiranti la fotoliul de presedinte, observam aceasta evidenta flagranta. Mesajul lui Traian Basescu este aiuritor de prozaic: jos parlamentarii corupti (mai lipsea sus patria) si reformarea statului. Andrei Plesu scria despre eterna tranzitie si reforma care se tot produce in societatea româneasca de pe la 1850 incoace – si la 1888, spre exemplu, in România discursul politic se inchega in jurul a doua tematici ce par de nepatruns si de nerapus aici, in zona orientala europeana: coruptia si reformarea statului. Din aceste mesaje noi trebuie sa intelegem ca oamenii corupti sunt rara avis in partidul domniei sale. Dar noi stim altceva despre PD-L si retorica lor falsa, lipsita de continut, nu ne impulsioneaza in nici un fel.
PSD-ul, partidul domnilor Marian Vanghelie si Liviu Dragnea, se vrea mai moderat in discurs, comparativ cu precedenta campanie electorala (când promisiunile electorale o luasera razna, neavând nici un suport economic real) si isi propune un lucru simplu: demolarea actualului presedinte, care, in viziunea lor, reprezinta raul suprem. Nici o referire la un program de guvernare, doar logoree si nelipsitul atac suburban la adversarul politic. Prea putin.
Crin Antonescu si PNL-ul sunt jalnice prezente politice, cavaleri ai tristei figuri, ce-si tot forteaza destinul pentru prezenta la turnirul electoral din 6 decembrie. Tematica de campanie a acestui partid, care se tot clatina de ceva timp incoace, este nula, mai putin latura triviala promovata plenar de Ludovic Orban. Despre coruptie vorbesc prea putin, intrucât cunosc ei bine ce au in interiorul partidului (excesivele cheltuieli facute de Primaria Sectorului 1 intr-un an de criza, acolo unde pastoreste Andrei Chiliman, sunt foarte bine cunoscute, asa ca nu este bine sa vorbesti de funie in casa spânzuratului).
Eterna Românie
Data fiind situatia, putinilor români ce voteaza constient de importanta votului lor si nu doar asa, in virtutea unei momiri, fie cu functii, fie cu o galeata sau cu un milion, dupa mila Domnului, nu le ramâne decât ingrata posibilitate a alegerii raului mai mic, un vot negativ ce se tot practica de ceva vreme incoace. Sa ne imaginam ca România se va schimba radical din decembrie inseamna sa fim dotati cu o doza masiva de naivitate. Nu, România nu se va schimba profund dupa 2009, va ramâne aceeasi tara incorsetata de aceleasi grave probleme ce nu-si vor gasi rezolvarea atâta vreme cât partidele politice refuza sa-si schimbe modul rudimentar de a face politica. Asa incât, este mai mult decât posibil ca tematica coruptiei ne va mai bântui si in urmatoarele campanii electorale. Voturile, in schimb, se vor câstiga tot cu galeata oferita cadou.
In „18 lectii despre societatea industriala“, Raymond Aron scria despre cele doua virtuti intelectuale: respectul fata de fapte si respectul fata de ceilalti. In ce masura aceste valori fundamenteaza spatiul politic si viata intelectuala de la noi vedem sub ochii nostri, in chiar perioada aceasta febrila si plina de intelesuri.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper