Celulita, razboiul nevazut

Un articol de Liviu G. Stan

Razboiul împotriva celulitei nu e doar o lupta tehnico-tactica împotriva unui aspect inestetic al epidermei, ci a atins în prezent proportiile cronice ale unui mod de a fi. Mii, milioane, miliarde de femei din întreaga lume iau anual cu asalt clinicile de înfrumusetare corporala, purtând secunda cu secunda un razboi de uzura cu aceasta „ebola a erosului“ – dupa cum a denumit celulita un celebru medic naturist american –, a carei notorietate ai putea jura ca o devanseaza pâna si pe cea a mortii. Ba, daca vrei sa plusezi, pâna si pe cea a lui David Beckham.

Pe întreg mapamondul a luat nastere o veritabila cultura a eliberarii din „chingile“ celulitei. Daca veti da o singura cautare pe Google, veti fi coplesiti de ciclonul de informatii pe care îl va dezlantui simpla tastare a cuvântului celulita. Veti fi subit aruncati din confortul scaunului-rotativ direct în jungla a sute de forumuri virtuale pe care se dezbat, se diseca, se sistematizeaza, se experimenteaza si se pun la cale tot soiul de ofensive de combatere a celulitei, unele mai ingenioase ca altele, de parca ai fi aterizat la mitingul unei asociatii ireale de vraci. Iata o mostra dintr-o discutie purtata pe forum între doua femei: „catalina77: Eu fac masaj în fiecare seara cu zatzul de la cafeaua pe care o consum în casa… am citit în revistele de frumusete ca ar da rezultate… si chiar asa e. Pielea devine altfel… fina, chiar arata mult mai bine… nu mai are aspectul ala de brobonitze sub piele daca le pot spune asa… doar ca trebuie sa urmez acelash ritual de fiecare data: dupa frecarea cu zatz, limpezesc bine si pielea ramâne maronie, cu miros de filtru de cafea nespalat.“ O anume angeldust îi raspunde: Bine zici cata… faza cu zatul de cafea e foarte buna. Îti exfoliaza pielea si ramâne super fina apoi, plus ca ajuta la celulita, deoarece si S. (nu dau numele produsului!) si multe alte creme pentru asa ceva contin cafeina. Mi-ati facut pofta si am fost azi si am luat si eu S.“
Apoi veti descoperi cu stupoare ca la nivel international se organizeaza de vreo trei-patru ori pe an chiar si conferinte cu tema „Cum sa scapam de celulita în 5 pasi“. Apoi veti da peste tezaure inepuizabile de marturii cutremuratoare – divorturi, psihoze, fobii, miliarde cheltuite pe tratamente -, ale unor femei afectate de cel mai grav tip de celulita, cel de gradul IV(celulita severa, în terminologie medicala), peste oceane de tratate anti-celulita, peste munti de retete naturiste si tratamente corporale dintre cele mai bizare, peste ziduri de creme anti-celulita, de uleiuri anti-celulita, de pastile anti-celulita, de geluri anti-celulita, de masti anti-celulita, de injectii anti-celulita, de etc. anti-celulita.
Acestea fiind spuse, sa „plonjez“ direct în problema. „Apocalipsa“ celulitei a intrat si în viata mea. Dar nu pe usa din dos, punându-mi batista cu formol la gura, adica luându-ma drept posesor, ci pe cea din fata, trasându-mi pe figura un mare semn de întrebare, adica surprinzându-ma în rolul unui spectator de conjunctura. Din ce în ce mai des celulita îsi face simtita prezenta, atât ca flagel stârnit împotriva funciarei senzualitati, cât si ca un fertil motiv de intercomunicare, în mediul natural al familiei prin care se întâmpla sa ma perind. De exemplu, observ cum de vreo jumatate de an încoace, doua matusi de-ale mele, femei de treaba, ambele învârtindu-se în jurul vârstei de 60 de ani, care pâna mai ieri aveau preocuparile normale ale oricarei gospodine post-decembriste – oala cu mâncare, telenovela argentiniana, rebusul, Ion Iliescu si cearta cu administratorul de bloc -, au fost cuprinse peste noapte de mania celulitei. Asadar, au actionat în consecinta: s-au angajat într-o cursa contracronometru în vederea contractarii a tot soiul de credite bancare pentru a-si putea plati tratamentele, iar odata la doua saptamâni le puteti zari luând drumul Postei, de unde se întorc afisând întotdeauna o mina misterioasa, ostenite, gâfâind, balabanindu-se pe picioare si carând în brate cutii uriase de carton pline cu produse anti-celulita. Ba, câteodata, le aud vaitându-se de durerile insuportabile prin care trec în timpul sedintelor de masaj. De durerile de dupa sedintele de masaj. De durerile altora de dinainte si de dupa sedintele de masaj. Dar niciodata nu sunt dispuse sa renunte. Lumea nu e a celor modesti, ci a celor energici, asa spunea Dante.
– Silvia, spune-mi si mie, ce anume se petrece în acele saloane de înfrumusetare?, am întrebat-o într-o zi pe o amica, cuprins de o curiozitate bolnavicioasa.
– Pai, uite cum facem: eu am mâine programare la masaj, asa ca, daca vrei, ma poti însoti ca sa vezi ce se petrece.
Asta am si facut. A doua zi, pe la orele 12 ale dupa-amiezii, asteptam pe str. Mihai Bravu în fata unei porti cu gratii de fier negru. Soneria interfonului suna. Trrr! Trrr! Ni s-a deschis si am patruns pe sub o bolta darapanata din vita de vie într-o curte îngusta si cufundata în semiobscuritate. De jur împrejur prima kitschul terapeutic caracteristic patronilor braileni din patura de mijloc a societatii: pitici de lut echipati cu galeti si mistrii, gazon artificial, o caruta de dimensiuni reduse, cam de marimea unui carucior de butelii, stropitori multicolore înfipte în pamânt, o fântâna arteziana din fibra de plastic si un balansoar de gradina din lemn. Am fost întâmpinati de o domnisoara bondoaca, inexpresiva si plinuta, cu breton de canis, îmbracata într-un halat negru si imprimat cu buze rosii si tuguiate. Domnisoara bondoaca, inexpresiva si plinuta ne-a introdus într-un antreu vopsit în roz si mi-a ordonat sa ma asez pe un fotoliu si sa astept, timp în care amica mea a fost condusa într-o camera din care se auzeau acordurile unei melodii orientale. Am fost servit cu o ceasca de cafea.
Dupa jumatate de ora de asteptat, de sorbit cafea si de rasfoit o revista mondena, la ureche mi-a ajuns un tipat înfundat, auuuuuu!!!, din camera în care intrase amica mea. Apoi un altul. Apoi altele si altele, din ce în ce mai subtiri si mai acute. Am vârât revista la subrat, m-am ridicat panicat si m-am dus sa vad ce se petrece. Când am intrat în camera, amica mea statea latita pe burta, pe o masa de masaj, unsa cu un fel de gel de la bust în jos, gemând agonic si strângându-si capul în mâini, în timp ce o namila de barbat, cu frizura de fotbalist, îi plimba pe coapse un dispozitiv prevazut cu o ventuza, ceva care semana pâna în cele mai mici detalii cu o pompa de desfundat chiuveta. Dispozitivul emitea sunetul specific unui aspirator, iar amica mea tipa ca din gura de leu ori de câte ori ventuza îi atingea pielea. Barbatul cu frizura de fotbalist fredona niste versuri în rusa.
– Ce se întâmpla?, l-am întrebat speriat.
– Domnulie, n-aveti cie câuta aisi!, mi-a raspuns accentuând cu severitate fiecare cuvânt.
– Cum adica!?
Barbatul cu frizura de fotbalist a început subit sa zbiere din toti rarunchii, vazându-si însa de treaba:
– Pentru cî aista îi politica firmii, baaaaa patani! Tu, cari iesti un însotitor, trebui sî astepti pi hol! Ai întieles baaaaaa patani!?
Ventuza se lipea si se dezlipea de piele.
Flop!
Flop!
M-am uitat debusolat la amica mea, care-mi facea semne disperate cu mâna sa parasesc camera. M-am dat usor în spate, cu sentimentul unui rau absolut si gratuit, am trecut peste prag si, deodata, m-am simtit apucat cu violenta de mâneca pulovarului. Era domnisoara bondoaca, inexpresiva si plinuta – adica plina de celulita –, care mi-a spus pe un ton mustrator: domnule, noi suntem o firma serioasa si nu vrem ca angajatii nostri sa se simta în vreun fel deranjati în timpul programului de lucru. Apoi m-a scos direct în strada, reprosându-mi ca nu am pic de educatie si respect pentru munca celorlalti…
Am ramas în strada.
Tacut.
Buimac.
Un tiganus zdrentaros s-a apropiat de mine si mi-a cerut 1 leu.
I-am dat 1,5 lei.
Apoi, la fel de buimac, am plecat spre Piata Concordia si am intrat într-o cofetarie de unde mi-am cumparat un ecler foarte lung. La fel de buimac, am muscat cu pofta din el, privind pe geam batrânetea baroca a Spitalului Sf. Pantelimon si întrebându-ma daca e posibil ca vreodata celulita sa devina un tipar de ura rasiala.
Peste 20 de minute aveam sa primesc un sms: „vacuum se numea aparatul. acum ma simt excelent. vii sa ma iei? Pupici!“

4 comentarii pentru “Celulita, razboiul nevazut”

  1. februarie 14, 2010 la 11:17 am

    Lipsa de intelegere pentru sufletul omului este foarte daunatoare,mai ales cind vine din partea iubitului sau sotului.V-ati gandit ca poate iubita dv. stie ca daca va mai creste in greutate o veti vedea si pe ea inexpresiva si bondoaca,asociind noii sale infatisari si alte atribute pe care vi le-a sadit in minte educetia primita,filmele si toata societatea zilelor noastre?Fiti sigur ca gandind asa nu veti reusi sa obtineti toata iubirea ei,si nici increderea in sentimentele dvs.Celulite este primul semn al obezitatii,boala zilelor noastre care duce apoi la boli grave,mai ales daca nu o tratam pe cat posibil de la inceput.Asadar fiti mai ingaduitor cu altii si ganditi-va ca s-ar putea ca nici dvs. sa nu-i fiti pe plac indiferent cum aratati.

  2. octombrie 9, 2012 la 6:29 pm

    Celulita in forma lejera o au foarte multe femei cu greutate normala, care nu ar trebui in mod normal sa slabeasca. Lipsa de miscare si unele predispozitii genetice se fac repede simtite. Atatea femei au aceste forme usoare de celulita, incat devine ceva normal, care nu ar trebui sa fie intr-atat stigmatizat. Oricum, tot femeile acorda mai multa importanta chestiuniii, decat barbatii care le privesc.

  3. martie 11, 2014 la 1:26 pm

    Salutare tuturor! Felicitari pentru informatiile impartasite, foarte utile.
    O zi frumoasa tuturor!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper