A fost odata…

Un articol de Constantin Stoiciu

Corespondenta de la Montréal

A fost, n-a fost odata o revolutie, ce importanta mai are când o lume cenusie si trista a disparut peste noapte si o alta imaginata vesela si in culori stridente i-a luat locul cu brutalitate? Cine isi mai aminteste ca in acele zile din decembrie câteva mii de soldati americani debarcau in Panama ca sa-l captureze pe generalul Noriega, vechi si fidel agent al CIA, si lasau in urma mult mai mult morti decât cei sub gloantele teroristilor la Bucuresti?

Cum se scrie si s-a scris dintotdeauna istoria, adevarul despre ce-a fost sau nu ramâne de aflat poate peste cincizeci de ani când, deja o traditie, s-ar putea ca România sa-si schimbe din nou violent destinul.
Douazeci de ani in existenta unui popor milenar cum se crede ca am fi n-ar insemna totusi mai nimic daca cei de vârsta mea nu s-ar fi intâmplat sa se afle in decor, cobai mai degraba ai unei alte experiente istorice dupa cea lamentabil esuata. Cu exceptia excitatilor adunati in grupuscule bântuite de marile idei de import despre binefacerile capitalismului, democratiei, libertatii etc., celor mai tineri, pentru care istoria a inceput a doua zi dupa executarea lui Ceausescu, ca si celor nascuti dupa si ajunsi la vârsta la care istoria incepe dimineata si se termina seara, le pasa prea putin sau deloc daca a fost sau nu o revolutie.
In urma cu douazeci de ani, la capatul lumii, plângeam prosteste in fata televizorului si visam cai verzi pe pereti pentru patria abandonata. M-am dezmeticit când m-am reintors pentru prima oara in tara, in vara lui 1990. Scriam in volumul „Le roman du retour“ (Humanitas, Montreal, 1992; „Romanul reintoarcerii“, Libra, 1993): „…societatea româneasca a explodat in milioane si milioane de indivizi care detin in exclusivitate adevarul. Adevarul despre tot: Revolutia din decembrie, teroristi, Securitate, alegeri, Piata Universitatii, mineri, viitor… Un vacarm transformat curând in datoria fiecaruia de a respinge fara drept de apel si deseori cu violenta tot ceea ce nu reprezenta adevarul sau unic si absolut. Am iesit din inchisoarea comunista pentru a intra in spitalul de nebuni, mi-a spus poetul Dan Desliu… Am innebunit cu totii, ne sfâsiem, ne murdarim, vomitam in plina strada toata mizeria pe care comunismul a hranit-o in noi, nu mai suntem decât gunoaie care put!… Abandonul moral si cel fizic, concret al României de catre români, mizeria le-am resimtit ca o insulta, obisnuit cum eram de zece ani sa contemplu mizeria lumii la televizor. Ma simteam de altfel putin strain si mi-era teama ca vinovatia de a fi fost departe de tara se citeste pe obrazul meu, in comportamentul meu distrat si superior de turist, in alura mea aseptica de strain. M-am consolat spunându-mi ca febrilitatea, flecareala si aglomeratia abulica a compatriotilor nu mi-au placut niciodata, ca preferam indiferenta, raceala si apatia canadienilor. Pulverizata in indivizi din cu totul alte motive decât cele care au distrus coeziunea societatii românesti, societatea canadiana, occidentala in general, are cel putin meritul unei coeziuni la nivelul scopurilor celor care o compun: supravietuirea, reusita! România anului 1990 nu mai era decât un teritoriu bântuit de prea multe sperante si deziluzii. O tara si un popor care nu reusesc sa renasca din propria cenusa. ?ara mea si poporul meu pe care-l crezusem pierdut pentru totdeauna…“
La o zi dupa ce alegerile prezidentiale s-au incheiat cum s-au incheiat, dupa ce societatea româneasca si-a consolidat scindarea si clantaii si trepadusii in subordine din ambele tabere isi promit sa nu se ierte, si nu se vor ierta, ma intreb ce s-a schimbat de fapt in ultimii douazeci de ani? Ce se va schimba in urmatorii cinci ani? Jumatate dintre cei 52% de alegatori prezenti la vot vor continua sa se amuze laolalta cu personajul colorat, scandalagiu si hahait care loveste cu dosul palmei si face pac-pac spre celalalta jumatate de votanti care l-au detestat si-l detesta. Si unii si altii, ca si cei care n-au votat din dezgust, din indiferenta, din cinism vor continua sa-si duca zilele in aceeasi Românie saracita, vânduta, indatorata dincolo de puterea sa de plata si amenintata de faliment.
A fost sau n-a fost odata o revolutie, basmul luptei dintre bine si rau povestit de douazeci de ani in toate variantele politice continua.

(7 decembrie 2009)


Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper