De la clasicism la nebunie: Camille Claudel – o artiste maudite

Un articol de FREDERIC CANOVAS
  •   Afis international

 

Intre 20 septembrie si 8 noiembrie 2009, la Château du Rivau, unul dintre castelele de pe Loara, situat in Tourraine, lânga Chinon, este expus un ansamblu de sculpturi din colectia particulara a lui Reine-Marie Paris. Nepoata a lui Paul Claudel si nepoata de frate a sculptoritei Camille Claudel, sora mai mare a poetului, Reine-Marie Paris si-a dedicat intreaga viata studierii vietii si operei artistei. Inca de la douazeci de ani, Reine-Marie Paris a inceput sa-i colectioneze sculpturile, iar in prezent poseda o colectie completa, cea mai importanta din lume. Expozitia din aceste zile ii succede celei organizate anul trecut la „Musée archéologique“ din Dijon, chiar in perioada in care „Musée Auguste Rodin“ din Paris organiza o expozitie omagiala dedicata muzei marelui sculptor. De aproape douazeci de ani, opera lui Camille Claudel a inceput sa reintre in atentia istoricilor de arta, a muzeelor, a colectionarilor, a pietelor de arta si chiar in atentia mass mediei si a marelui public, fara a mai vorbi de sirul numeroaselor expozitii cu lucrari semnate de artista.
Viata sa pasionala si aventuroasa, exploatata cinematografic in filmul lui Bruno Nuytten, cu Isabelle Adjani in rolul principal, a plasat-o pe Camille Claudel in cercul mitic al artistilor cu destin tragic si fulgurant. Nascuta in 1864 la Fère-en-Tardenois, Camille Claudel a inceput sa sculpteze de la o vârsta frageda. Fiindca „Ecole Nationale aupérieure des Beaux-Arts“ nu era inca deschisa femeilor, a intrat la „Académie Colarossi“, unde a urmat cursurile sculptorului Alfred Boucher si, apoi, pe ale lui Rodin. Atunci a inceput povestea lor de dragoste si au fost puse bazele intensei lor colaborari profesionale. Relatia cu Rodin – ardenta si naucitoare – o va trimite pe Camille Claudel in bratele paranoiei, obligând-o la recluziune si tratament psihiatric timp de treizeci de ani, pâna la moartea sa, in 1943. Normele sociale si morala burgheza de la finele secolului al XIX-lea au vazut in ea un artist damnat, o victima a propriului geniu, dupa modelul lui Verlaine si Rimbaud. Nu era, desigur, usor la vremea aceea sa fii femeie, si mai ales una extrem de talentata, insa suferintele sale, fara ca ea sa mai poata beneficia de faima lor, au netezit calea altor femei-artist, in secolul urmator.
Pura coincidenta de agenda sau tentativa concertata de a relansa interesul pentru viata si opera lui Camille Claudel, expozitiile care i-au fost consacrate difera insa atât prin abordare cât si prin calitatea prezentarii. Cu o paleta mai degraba restrânsa pentru ceea ce se dorea a fi o retrospectiva, dar de o mare sobrietate – fara indoiala pentru a privilegia opera artistei si a lasa in plan secund biografia sa tulburata, atât de speculata in cinematografie si de media – „Musée Rodin“ a reusit sa captiveze publicul prin cele optzeci de sculpturi expuse la Hôtel Biron, lucrari in marmura, lut, ipsos, onix si bronz, opere provenind din colectii publice sau particulare.
Lucrarile de tinerete semnate de Claudel, chiar cele dinaintea intâlnirii cu Rodin, au un farmec indicibil. Iata de pilda bustul fratelui sau, poetul Paul Claudel, atunci in vârsta de treizeci de ani, o lucrare din ipsos patinat – material prelucrat pentru a crea impresia de lut tipic Renasterii italiene – care atesta o profunda intuitie a realului si aptitudini precoce in captarea psihologiei unui individ. Trimiterile la Mino da Fiesole si la Donatello indica influenta sculptorului Paul Dubois (directorul „École Nationale des Beaux-Arts“ si liderul neo-florentinilor – grup de artisti inspirati de Renasterea toscana) prin interesul acordat anatomiei fetei si a corpului, in prefacere al adolescentilor. De o mare delicatete si cu amprenta unei senzualitati amintind de stilul lui Rodin, in atelierul caruia intrase cu doi ani in urma, statueta de lut cunoscuta ca „Jeune fille à la gerbe“, realizata in 1886, pe când Claudel avea douazeci si unu de ani, releva marele talent al unei artiste pregatite sa-si egaleze maestrul.
Chiar daca executate in maniera clasica, aceste lucrari emana presentimentul celor de maturitate – lucrarile de departe cele mai originale si mai puternice ale artistei – opere in acelasi timp profund deconcertante. Daca admira fara rezerve „L’Implorante“, „aakountala“, „La Niobide blessée“ si, fara indoiala, „Age mûr“, vizitatorul ramâne insa circumspect in fata numeroaselor figurine din bronz si onix inchipuind fete adunate in coltul vetrei. ae pune, desigur, problema secatuirii geniului artistei – daca de geniu era vorba – si putem intreba, pe buna dreptate, daca Claudel, care a avut de suferit imens in epoca din pricina tratamentului rezervat femeilor, ar mai fi azi atât de laudata de critici daca s-ar fi nascut barbat…
Filmul lui Nuytten, cu Adjani in rolul principal, n-a reusit sa puna punctul pe i. Tocmai prejudecata femeii si a artistei-victima a societatii au incercat, iata, s-o denunte expozitiile organizate la Dijon si la Château du Rivau, expozitii care se deschid cu celebrul portret facut de fotograful César tinerei Camille Claudel, plasat intentionat alaturi de un grilaj inchis, anticipând calvarul artistei prin mai multe asezaminte psihiatrice, pentru a se inchide cu un alt portret-fotografie, etalând figura sa ravasita de boala, in spitalul Montdevergues din Montfavet, lânga Avignon, unde Camille s-a stins de inanitie, in 1943. Vizitatorul gaseste aici cea mai mare parte a sculpturilor prezentate la „Musée Rodin“, intr-o scenografie, insa, nu atât de eleganta, cu exponate in majoritate postume, ceea ce, evident, scade interesul si forta de expresie.
Curioasa coincidenta, atât expozitia pariziana cât si cea de la Dijon au fost gazduite de edificii religioase dezafectate, ca si cum, dupa ce a sortit-o recluziunii si uitarii timp de o jumatate de secol, societatea noastra, cuprinsa de cainta si apasata de vinovatie, s-a hotarât sa faca din Camille Claudel o sfânta-martir careia i se cuvine toata cinstea.

Un comentariu pentru “De la clasicism la nebunie: Camille Claudel – o artiste maudite”

  1. mai 7, 2011 la 8:28 am

    Citind despre viaţa artistei Camille Claudel, mă încearcă un acut sentiment de neputinţă şi mă întreb:cât de mult poate să-şi influenţeze omul destinul…..

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper