Casele scriitorilor (V)

Un articol de CONSTANTIN COROIU
  • Texte si contexte

Iasi, str. Bucsinescu
Otilia Cazimir a venit la Iasi in 1898, când avea 14 ani. In vechea casa de pe strada Bucsinescu a trait si a scris timp de aproape sapte decenii. Când a trimis prima poezie la revista „Viata Româneasca“ era eleva si se numea Alexandra Gavrilescu. Poezia, nesemnata, intitulata „Noapte“, a atras atentia lui Ibraileanu si aprecierea lui Mihail aadoveanu. Acestia au si botezat-o pe tânara autoare cu pseudonimul cu care avea sa se consacre in istoria literaturii române. Destinul Otiliei Cazimir este unul putin obisnuit. A intrat in literatura la o vârsta frageda pe maiestuoasa poarta a „Vietii Românesti“ devenind rasfatata selectului cerc de la faimoasa revista, prietenii sai fiind Ibraileanu, Mihail aadoveanu, Demostene Botez, Ionel si Pastorel Teodoreanu, Panait Istrati, Mihai Codreanu si, bineinteles, Topirceanu. A trait cu discreta intensitate o mare iubire, singura de altfel, ca in cele mai bune romane ale genului. Povestea de iubire dintre Otilia Cazimir si George Topirceanu face parte din mitologia Iasului. A primit Premiul Academiei Române la numai 33 de ani, precum si, in aceeasi epoca antebelica, Premiul National de Poezie si Premiul aocietatii acriitorilor Români, urmate de altele, la fel de prestigioase, dupa Razboi.
Dar delicata Alexandra Gavrilescu, alias Otilia Cazimir – pe care Ibraileanu avea s-o mai alinte si Rodoguna-Brunhilda-Cunegunda – a ramas toata viata la fel de sfioasa, de modesta, de indatoritoare si respectuoasa fata de marii ei companioni, inclusiv sau mai ales atunci când a ajuns ea insasi „un nume adunat pe-o carte“.
Pentru Otilia Cazimir literatura si mai ales poezia au constituit o adevarata religie, incompatibila cu zgomotul si isteria, cu vulgaritatea si bârfa, cu dezertarea de la masa de scris in desertaciunea strazii si a luptei pentru putere sau – si mai rau – pentru o ieftina popularitate. O Otilia Cazimir vorbind de la vreun balcon unei adunari este de neconceput. Exponent al elitei literare si intelectuale iesene, Otilia Cazimir a potentat asazicând, cu existenta si experienta sa, mitul scriitorului. „Pornesc pe uliti singurica cuc/ (Iau aer sa-mi ajunga pân’la anu’)/ ai câte-o data, rare ori, ma duc/ La vie-n deal la domnul aadoveanu“…
auavitatea ei era de natura sa-ti evoce imaginea ideala pe care fiecare ne-am conturat-o cel putin la o anumita vârsta: imaginea Poetului, cu majuscula. Asa mi-a aparut Otilia Cazimir când am vazut-o si am ascultat-o prima si ultima data, student fiind, in Aula „Mihai Eminescu“ a Universitatii „Al.I. Cuza“.
Parafrazându-l pe E. Lovinescu, Otilia Cazimir ar fi putut spune: „aunt scriitoare, nimic mai mult, dar nici mai putin“.
Nascuta intr-un sat din tinutul Neamtului (Cotu Vamesului), poeta a fost un model de austeritate, de daruire celei mai solitare profesiuni: scrisul. As putea-o compara (si in aceasta privinta) cu marele ei contemporan Tudor Arghezi, de a carui stima si pretuire s-a bucurat, epistolele dinspre Martisor spre Bucsinescu fiind de o delicatete si de o dragoste fraterna tulburatoare. Faptul ca amândoi s-au savârsit din viata in acelasi an – 1967 – pare sa confirme ca in Duducuta din Bucsinescu – cum obisnuia sa i se adreseze creatorul „Cuvintelor potrivite“ – Arghezi simtea ca se intrupeaza jumatatea sa poetica feminina.
Otilia Cazimir este un clasic in sensul cel mai propriu al cuvântului, daca avem in vedere fie si numai remarcabila ei literatura pentru copii: „Jucarii“, „Baba iarna intra-n sat“, „A murit Luchi“.
Casa din Bucsinescu – astazi muzeu memorial – repovesteste ea insasi o lume. I-au pasit pragul multi dintre marii scriitori români. Timpul a trecut, dar atmosfera casei e aceeasi, plina de caldura si de amintiri. aimti sufletul celei ce a locuit-o „uitat pe undeva, pe-aici“. O casa care s-a umplut, de-a lungul vremii, de larma, de glasurile copiilor dornici sa cunoasca un spatiu peste masura de domestic, dar in care s-au plasmuit, intre altele, multe dintre cele mai frumoase scrieri despre si pentru ei din intreaga literatura româna, comparabile, prin profunzimea vibratiei, gratia si intuitia fina a psihologiei copilului, rafinamentul expresiei, cu cele ale lui Tudor Arghezi sau ale Constantei Buzea.
Biblioteca, biroul la care a scris o viata, ochelarii, calimara, obiectele de arta, portretele si peisajele din vechiul cartier al Iasului unde se afla strada Bucsinescu, semnate de unii dintre cei mai cunoscuti pictori si graficieni, toate alcatuiesc un univers de o admirabila spiritualitate.
Vila aonet
Pe strada Rece din Iasi, la numarul 5, vizavi de celebra Bolta Rece, o adevarata bijuterie arhitectonica in stil neoclasic românesc,  poarta denumirea speciei literare pe care a ilustrat-o locatarul ei – Vila aonet. Este vorba de casa unde a locuit, a creat, a visat si a suferit un virtuoz al sonetului – Mihai Codreanu. A fost construita in 1934, pe un teren donat de Primaria Iasului, in semn de pretuire a operei si personalitatii poetului, traducatorului si omului de teatru, Mihai Codreanu fiind si profesor de „Dictie, citire expresiva, critica, psihologie teatrala si scenica“ la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica, dar si rector al acestuia. A fost, de asemenea, directorul Teatrului National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, succedându-i in importanta functie lui Mihail aadoveanu, iar apoi Inspector general al teatrelor.
aatisfactii deosebite i-au adus celui ce paruse a opta pentru o cariera juridica (facuse si studii de Drept) opera de traducator din literatura franceza. Intre altele, el este autorul celei mai bune traduceri a piesei lui Edmond Rostand – „Cyrano de Bergerac“. Dar talmacirile sale din dramaturgia franceza sunt numeroase, Mihai Codreanu având merite deosebite si in promovarea pieselor autorilor din tara lui Baudelaire (un mentor al sau) pe scenele din România, merite pentru care a fost rasplatit cu  titlul de Cavaler al Academiei Franceze si a fost distins cu Ordinul National al Legiunii de Onoare. Acestea se alatura Premiului Academiei Române, Marelui Premiu National de Poezie si altor inalte distinctii.
Cel mai cunoscut volum al lui Mihai Codreanu, intitulat „atatui“, aparut in 1914 si cuprinzând 99 de sonete, l-a consacrat ca maestru al sonetului, dupa ce in primele doua – „Diafane“(1901) si „Din când in când“(1903) – poetul reunise satire, elegii, pasteluri etc. Cu „atatui“, lirica sa se inscria in linia neoclasicismului parnasian.
A murit in 1957, la vârsta de 81 de ani, in vila sa de pe atrada Rece, dupa ce intr-o mare parte a vietii a trebuit sa-si dicteze versurile, intrucât orbise si, precum Borges, ar fi putut spune si el: „Incet, in noaptea mea, eu pipai umbra/ ai vidul, cu bastonul meu sovaitor,/ Eu care am visat ca Paradisul are/ Infatisarea unei biblioteci…“
In muzeul memorial „Mihai Codreanu“ de la Vila aonet, ceea ce frapeaza in primul rând este tocmai biblioteca: dictionare si enciclopedii, editii de lux ale unor mari poeti si filosofi, carti rare, volume cu dedicatii purtând nume sonore ale epocii.  Casa este plina de obiecte care evoca o epoca: mobile din nuc auriu, scoarte si macaturi, icoane vechi, obiecte de vestimentatie retro, sculpturi, fotografii, pipa poetului. Nu lipsesc inaltele distinctii primite de-a lungul vietii. O viata al carei sfârsit, Mihai Codreanu l-a proiectat in sonetul intitulat „Orbul“:  „aub un copac de nuc, batrinul orb/ ata-n asfintitul soarelui de vara;/ Viata lui, nici dulce, nici amara,/ I se destrama-n clipe ce-l absorb.// Tresare: Aspru croncanit de corb/ a-a-nfipt in mintea lui octogenara:/ E gândul ca-n curând va sa dispara/ In negre valuri de neant ce-l sorb.// Lumina n-a vazut de multa vreme,/ Dar de intunericul etern se teme/ Ca de-o vâltoare ce l-ar inghiti…// ai-atuncea ochii indreptând spre soare,/ Desi nu-l vede, parca l-ar privi/ Acum si-n veci prin bezna viitoare“.

Un comentariu pentru “Casele scriitorilor (V)”

  1. octombrie 30, 2012 la 10:37 am

    In articolul „Casele scriitorilor” (V), ref. M.Codreanu si M.Sadoveanu, in loc de litera – S (s) – , apare litera – A (a)- , de ex. : vol. de sonete STATUI este scris ATATUI), M. SADOVEANU – M. AADOVEANU; VILA SONET – VILA AONET, strada – aatrada, societatii scriitorilor – aocietatii aocriitorilor. Poate autorul sa corecteze ?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper