Asteptând o batalie


Autor: GEORGE NEAGOE
Cultura nr.:221 / 2009-04-30 / Sectiunea: Cultura literară :

„Kyrie Lex“ nu e o carte fundamentala, însa merita mentionata din cel putin trei motive. Unul tine de pretextul istoric de la care porneste autoarea. Flavia Teoc valorifica excelent misterul evenimentelor din preajma anului 1000, redescoperind o lume disparuta, greu recuperabila din arhive. Al doilea este talentul prozatoarei de a întârzia finalul. Textul îsi schimba directia initiala, pare ca divagheaza fara noima, apoi revine în punctul de maxim interes. Naratiunea se dilata, crescând astfel nerabdarea de a ajunge la ultima pagina.




 Eficienta se dovedeste strategia de a consemna pe coperta a patra doar subiectul de suprafata: „În anul 1068, istoria Transilvaniei se scria la Chirales. În batalia de pe dealul Cserhalom, pecenegii si cumanii au fost înfrânti definitiv, iar printul învingator a devenit Sfântul Ladislau“. Asteptam confirmarea celor anuntate, desi credem ca stim dintru-nceput deznodamântul. Al treilea motiv are în vedere scenariile livresti reciclate cu finete de scriitoare.

Vârsta Eroilor

Citit netrunchiat, poemul lui Hesiod – „Munci si zile“ – pune în circulatie cinci trepte ale mitului vârstelor. Romanciera recreeaza vârsta eroilor si e interesata de atmosfera nordica din spatiul autohton, asa cum procedase Eminescu – în „Memento mori“ – în tabloul ciocnirii dintre daci si romani.  
Razboinicii îsi conduc viata dupa coduri ale onoarei, dupa tabuuri, dupa ritualuri. Începutul ex abrupto, de o factura remarcabila, înfatiseaza o ceremonie funerara. Primele rânduri dezvaluie mostenirea culturala a cumanilor: „Barna presara un pumn de nisip pe ceafa mortului invadat de furnici, mormaind cuvintele care trebuiau suflate peste cel care pleaca, asa cum facusera stramosii lor îngropându-se unii pe altii în pustiului stepei. Îi spuse apoi înca o data numele, Culma, pentru ca batrânii lor sa-l recunoasca si sa-i faca loc în corturile din nisipurile neînserate“. Osul, conducatorul trupelor, stie ca mortul e crestin si ca are nevoie de cineva din aceeasi religie care sa se priceapa la rânduielile de înhumare: „Gaseste un vlah sa-l pregateasca de groapa“. Aici intervine un detaliu. Luptatorul nu poate fi înmormântat pâna ce mâna sa dreapta – „retezata din cot“ – nu este adusa lânga restul trupului. Deruta si încordarea se instaleaza între Osul, Barna si Thatos – acesta din urma fiind desemnat sa se ocupe de practicile mortuare. Soldatii trebuie sa execute ordinul, dar devin tot mai agitati deoarece nu descopera ramasitele lui Culma.
Dupa ce a reusit sa creeze incertitudinea, Flavia Teoc recurge la analapse pentru a aduce lamuriri. Povestirile se rostogolesc retrospectiv, clarificând biografii, mentinând aura mitica a întâmplarilor. Datele si faptele se învalmasesc, se ratacesc între documentar si factual, încât romanul nu se mai îndreapta spre sfârsit, ci tinde sa-si mareasca necontenit proportiile. În permanenta se iveste ceva nou, care împiedica sosirea zorilor si desfasurarea luptei de la Cserhalom. Fiecare membru al convoiului condus de Osul îsi poarta amintirile dupa sine. Cartea de fata e construita pe principiul naratiunii ca amânare a mortii, dovada ordinul capeteniei în ajunul confruntarii: „Sa vorbiti între voi, îi îndemna Osul nelinistit ca oamenii ar putea adormi [...]“.
Moartea lui Culma declanseaza resorturile retrospectiei. Prima incursiune în trecut are legatura cu Osul, pentru ca el primeste impasibil vestea ca nimeni n-a gasit bratul taiat: „Sa-l caute mai bine. E obiceiul vostru, adauga ridicând din umeri, bratul ridicat deasupra stapânului se taie“. Barna retraieste anii petrecuti alaturi de comandant, dar evenimentele nu sunt relatate nici de el, nici de cronicarul bataliei, ci de copist-interpolator care vrea sa-i convinga pe cititori ca trecutul razboinicilor arata asa cum el îl prezinta. Osul – vlah de orgine – fusese educat pentru un an la scoala episcopului Gerard din Morisena si, în 1045, când se întorcea acasa, a cazut ostatic cumanilor condusi de Barna. Sectionând cronologia, romanciera încearca sa împiedice sesizarea evidentelor. Osul ilustreaza toposul strainului care ajunge conducator. Intrând într-o comunitate distincta, el deprinde cutumele celorlalti, întelegând ca asa va fi socotit unul de-al lor. De aceea, n-are niciun dubiu ca a procedat corect retezându-i lui Culma bratul. Reprosul voalat adus de Barna e lipsit de temei: „Bratul se taie pentru furt, pentru nesupunere. Nu pentru o femeie, spuse Barna, apasând fiecare cuvânt“; „I l-am taiat pentru nesupunere, îi raspunse, stergându-si fata si gâtul cu mânecile camasii“. Legea nescrisa nu admite nicio abatere.
Barna îsi aminteste ce a condus la decesul camaradului. Totul pare o prelucrare a conflictului între Agamemnon si Ahile pentru Briseis. Fiica episcopului din Varadia se numara printre prizonierii lui Culma, iar acesta vrea sa o violeze, stârnind nemultumirea în rândul trupelor. Nu aflam de ce Barna îi cere sa o lase în pace pe tânara, dar putem banui c-ar fi vorba de o interdictie pe timp de razboi. Decizia lui Osul de a-l pedepsi pe ostasul înfirbântat nu se elucideaza, deoarce Barna nu surprinde scena: „Se învârti pe lânga carele prizonierilor, trimise oameni cu burdufuri dupa apa pâna când zvonul ca Osul i-a taiat bratul drept lui Culma, iar Culma si-a luat singur viata ajunse la el adus de zumzetul ostenilor“. Tabuurile împiedica dezordinea. Lucrurile sunt mai complexe, fiindca taierea bratului atrage dupa sine dezonorarea soldatului, caruia nu-i ramâne decât sa se sinucida. Mutilându-l pe subordonat, Osul îl si condamna la moarte, doar ca sentinta este executata de învinuitul însusi: „si asta e unul dintre obicieiurile noastre. Curios ca nu ti l-ai amintit atunci când i-ai retezat bratul drept. Ce altceva poate face un razboinic decât sa-si înfiga cutitul în piept?“
Flavia Teoc readuce în prim-plan mentalitati asiatice, desprinse din casta samurailor, si trebuie sa admit ca, în primul sfert al romanului, scriitura ei releva o mare dezinvoltura.

Întâmplari repovestite 

Nu înteleg de ce autoarea si-a stricat volumul prin inserarea unui fapt senzational. Prozatoarea opreste relatarea din cronica pentru a face o analogie SF între 1068 si 1983, ani în care, pe cerul Chiralesului, a aparut un „bulgare auriu“. Sigur ca în acest fel sunt evidentiate ciclicitatea timpului, sacralitatea maligna a spatiului respectiv si superstitiile dominante. Însa, la începutul mileniului al doilea, semnul ceresc detinea multiple valente de „normalitate“, integrându-se perfect în rândul profetiile despre succesul sau esecul unei confruntari militare. Pe când în secolul al XX-lea, secventa privitoare la revenirea luminii ciudate devine o istorisire paranormala, dezlânata, lipsita de atractie, despre un OZN aterizat în zona unde se desfasurase o lupta celebra.
Povestirea cu extraterestri nu depaseste statutul unei paranteze ce bruiaza ideea inspirata de a muta atentia asupra unui persoanj feminin, cu nume ascuns sub intiala F. Tânara cunoaste atâtea informatii despre batalia de la Cserhalom, încât pare ca a controlat de la început morisca planurilor narative. F se camufleaza cu abtilitate în toate vocile. De aceea, nu exista niciun timbru distinct. Aparitia ei transforma romanul într-un teren de tenis. Atentia se plimba dintr-o parte într-alta cu rapiditatea unei mingi lovite peste fileu. Impresionant cum scriitoarea ofera reverul propriilor lovituri. Uneori apar si ratari. Dar jocul reporneste.
Tânara se retrage în vara lui 2006 în satul Paluta – actualul Chirales – fiind gazduita de varul Sandu, unul dintre martorii ivirii farfuriei zburatoare în 1983. Între o calatorie într-o localitate vecina pentru a depune cerere de conectare la Internet si o alta la magazin, se perinda amanunte legate de experientele amoroase ale lui Osul din perioada sederii la Morisena ori modul cum varangii lui Canut, plecati din Imperiul bizantin, s-au alaturat cumanilor. Vikingii îsi amintesc de civilizatia si de manierele elevate din Constantinopol si de vizita facuta unui oarecare Lazarie – „obisnuit sa însire povestiri exemplum“ – când au asistat la încercarea unor actori de a dramatiza romanul „lui Ciprianos din Antiohia si a preafrumoasei Iustina“. Nu surprinde pe nimeni ca autoarea a introdus o scena de teatru. Shakespeare – în „Hamlet“ si „Visul unei nopti de vara“ -, Filimon – în „Ciocoii vechi si noi“ -, Marin Sorescu – în „A treia teapa“ sunt exemple suficiente pentru utilizarea toposului. Totusi, Flavia Teoc se foloseste deliberat de unele procedee redundante ca sa inoveze. Într-o seara, pe la casa lui Sandu trece un profesor pensionat, care cunoaste istoria din preajma Marii Schisme. F si batrânul reconstituie biografia Sfântului Gerard, dezbat însemnarile lui Anonymus din „Gesta Hungarorum“ si repovestesc batalia de pe dealul Cserhalom. Profesorul le tine si un discurs despre literatura Bizantului, întrebându-i nu fara aroganta: „stiati ca romanul în versuri «Ciprian din Antiohia» este prima versiune culta a mitului faustic?“. Nici eu, ma grabesc sa raspund.
Cât despre lupta mult asteptata, stim cu totii cine a transat-o. Oricum, ea conteaza prea putin în arhitectura romanului. Cum afirmam mai sus, cartea ar putea continua la nesfârsit, devenind o scriere colectiva, daca fiecare cititor ar nascoci o povestioara. „Kyrie Lex“ e o carte placuta, deloc facila, subtire pe alocuri, plina de neprevazut.