blog.revistacultura.ro

Avatar: condamnarea umanitatii in cultura de masa

MIHAELA GRANCEA

Multi intelectuali rafinati au strambat din nas cand au aflat ca vreau sa vad filmul Avatar, ca tin mortis sa ajung la acest film! Cum sa nu doresti sa cunosti un film-cult, un produs cultural care i-a fascinat pe oamenii obisniti, pe cei care alcatuiesc spatiul lumii profunde, abisul social unde se amalgameaza ideile si imaginile cele mai surprinzatoare, locul in care se nasc spaimele si sperantele! Un istoric al mentalitatilor colective nu poate rata asa ceva! Read the rest of this entry »

Paul Cernat, Modernismul retro in romanul romanesc interbelic, Editura Art, 2009

In ciuda „progresistului” Lovinescu si pe deasupra naratologiei triadice a lui Manolescu, Paul Cernat vine pe piata literelor cu un nou concept: modernismul retro, ilustrat prin cinci micro-studii tratand romanele „Adela”, „Craii de Curtea-Veche”, „Enigma Otiliei”, proza sadoveniana „Locul unde nu s-a intamplat nimic” si prozele eliadiene „Domnisoara Christina” si „Nunta in cer”. Read the rest of this entry »

Se pare că, mai nou, am ajuns clasic în viaţă. O prietenă profesoară de română m-a anunţat că liceenii dintr-a XII-a au primit la oralul de la BAC un articol de Cătălin Sturzasă facă din el ceea ce ştiu. Eu unul habar n-am cum a ajuns acel text (o revistă a presei internaţionale din „Cultura”) printre subiecte şi ce aş fi făcut eu din el dacă aş fi fost licean… În orice caz, m-am amuzat să citesc diverse comentarii pe forumuri, cum că omul preistoric îţi pune mintea la treabă. Lol! Read the rest of this entry »

Problema finantarii in cultura. Utilitatea sociala a intelectualilor

ANA PETRACHE

De ceva vreme port o dezbatere cu domnul Duca in ceea ce priveste finantarea in domeniul culturii in general si in Romania in special. Domnul Bogdan Duca, un liberal convins, sustine ca banii pentru cultura nu trebuie sa provina de la stat, iar in ceea ce priveste sursele de finantare privata este deschis catre orice optiune.  Respingerea finatarii de catre stat este bazata pe considerente de natura etica, un stat cu aproape 9% din populatie in somaj nu poate sa isi permita sa faca investitii de lux in cultura. Cine vrea sa investeasca in arta, filosofie si poezie sa fie dispus sa plateasca. Read the rest of this entry »

Despre cheltuirea banului in cultura

BOGDAN DUCA

Statul Roman, si voi face referire doar la el, pentru ca am pretentia ca ii cunosc cat de cat mediul cultural, este cheltuitor pana la exagerare, mai ales atunci cand vine vorba despre mediile culturale. Stiu ca afirmatia mea socheaza. Toata lumea spune ca se dau prea putini bani pentru cultura si eu m-am gasit sa afirm ca se dau prea multi.

Artistul de stat

Indraznesc sa fac aceasta afirmatie pornind de la cateva observatii de bun-simt: exista un numar exagerat de mare de reviste culturale subventionate integral sau partial de stat, a caror utilitate in promovarea culturii este egala cu zero. Sunt insa spatii privilegiate pentru personaje culturale ce trebuie sa castige si ele un ban… cinstit. Incontestabil, acel ban este legal, caci sumele vin de la buget si sunt alocate conform legii, dar cat de cinstiti sunt banii respectivi, aici e o alta poveste.

Nici un scriitor, eseist, artist, orice ar fi el, nu poate sa solicite cetatenilor romani, in mare majoritate contribuabili la buget, finantarea operelor sale. Read the rest of this entry »

Dorin Tudoran scrie despre avatarii unificarii dintre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR), condus de Marius Oprea, si Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR):

Sub pretextul unei fuzionări, structura cu mandat limitat (CPCADCR) urmează să înghită structura permanentă – IICCR, produsul încrucișării devenind Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Președinte al noului Consiliu Științific – dl Vladimir Tismăneanu. În felul acesta, din două mandate temporare, președintele CPACDR trebuie să alunece, nu prea discret, spre un mandat permanent.

În ziua de 24 martie 2009, a avut loc întâlnirea în care conducerii IICCR i s-au prezentat condițiile fuzionării. Ofer câteva citate din documentul ce a înregistrat spiritul și litera întâlnirii, document invocat foarte recent și de dl Vladimir Tismăneanu:

“Președinte al noului Consiliu Științific – Vladimir Tismăneanu.

Marius Oprea rămâne Presedinte al IICCR.”

Iată câteva dintre condiții:

“ b. numirea în funcția de secretar științific a lui Cristian Vasile

c. adăugarea a trei departamente noi în noua structură a IICCR:

- Cultură, propagandă, ideologie în timpul dictaturii comuniste (condusă de Vladimir Tismaneanu și Cristian Vasile)

- Economia națională sub comunism (condusă Dragoș-Paul Aligică)

- Memoria și nostalgia comunismului (condusă Mihai Neamtu) – posibil Mirel Bănică si Angelo Mitchievici.”

Ce se promite în schimb? Read the rest of this entry »

Privilegiile (?) clasei neproductive

Aurelian GIUGAL

Cartea lui Thorstein Veblen Teoria clasei neproductive (The Theory of the Leisure Class), publicata la sfarsitul secolului al XIX-lea (1899), „a starnit zarva in hulubariile de pe Coasta de Est” (Robert L. Heilbroner, Filozofii lucrurilor pamantesti. Vietile si doctrinele marilor economisti, Humanitas, Bucuresti, 2005, p. 264). Transbordata in spatiul hulubariilor romanesti, opinia economistului american ar trebui sa produca oarecare rumoare si in teritoriul haosului economic autohton, intrucat principiile exprimate acum mai bine de 100 de ani par a fi perfect valabile azi, fie si doar in mirifica noastra tara, bineinteles cu anumite elemente de specificitate nationala. Read the rest of this entry »

Ar trebui sa fie interzise laptopurile in salile de cursuri din universitati? Sufera persoanele care indeplinesc in mod obisnuit mai multe activitati simultan sau care trec rapid, in fata calculatorului, de la o fereastra la alta de un deficit de atentie, fata de cei care se concentreaza pe o singura activitate? Sunt doua intrebari de la care porneste David Glenn intr-un articol despre psihologia atentiei din The Chronicles of Higher Education Read the rest of this entry »

Razboiul nu se duce la noi, azi, pentru spiritul occidental al culturii romane, o cauza pierduta. Cine e mai aproape de Europa gaseste singur drumul european – asa a fost intotdeauna. Ci intre doua tendinte cu totul neaose. Prima este nationalismul ortodox cultural, care s-a extins cu pretul dezvoltarii accentelor sale kitsch – incat s-a ajuns ca bolnavi mintal scapati de sub autoritatea terapeutului lor (si care nu isi iau medicamentele la vreme) sa tina conferinte publice, sa scrie carti care pot cel mult sa serveasca la diagnostic si sa profetizeze prin interviuri, asta cand nu vin cu propuneri de lege, cerand statului sa faca una sau alta.

Ar fi comic, daca nu ar fi tragic, pentru ca aceiasi intelectuali care au tolerat tendinta asta nu mai stiu acum cum sa vare duhul inapoi in sticla. In democratie, si bolnavii au dreptul sa se exprime, dar ce fel de public e acela care nu deosebeste un parafrenic de un profet? Un public care a pierdut elementarele facultati de judecata critica, ce traieste permanent intr-o lume confuza si obscura, in care vezi gunoierul din spate si crezi ca e un arhanghel.

A doua tendinta este occidentalismul de consum, ceea ce, in Jurnalul de la Paltinis, Noica numea civilizatia untului. Cred ca nu mai e nici o indoiala ca avertismentele lui nu au servit la nimic si am sucombat mai cu totii acestei civilizatii – chiar Gabriel Liiceanu a facut elogiul BMW-ului si al cremelor de la Occitane. Eu inteleg perfect, ca mi-a luat ani de zile sa nu mai intru in Galeriile Lafayette chiar cand nu am nici o treaba acolo, pur si simplu fiindca nu am avut asa ceva pana la 20 de ani.

Nu inseamna ca Noica avea neaparat dreptate in puritanismul lui – atunci cand dispretuia civilizatia occidentala a untului, echivalata cu abundenta ieftina din Germania de Vest, el ignora elementul de alegere libera de la baza sa, care are o valoare in sine. Desi superficial, consumerismul de stil de viata occidental nu e cea mai rea tendinta a culturii noastre. Numai prietenul meu Ivan Krastev il diabolizeaza intr-un articol in “Prospect”, spunand ca riscam ca Revolutia din 1989 sa fi servit doar pentru a permite elitelor noastre sa-si realizeze visul secular: un stilde viata cu totul decuplat de cel al maselor.

Mie mai rau mi se pare faptul ca aceste doua tendinte, duhul si untul, nu par in competitie reala la noi, iar partea lor de intersectie e de un kitsch nespus. Nationalismul nostru cultural nu doar ca traieste perfect cu filosofia de consum, dar a luat forma unei strategii de parvenire sociala. Lupta duhului cu untul nu a ajuns prea departe. Duhul s-a dovedit finalmente la fel de concret ca untul, si abordabil printr-o strategie orala: poate fi inghitit, fumat, carat la purtator si pus in CV. Tanar, iubitor de Dumnezeu si profund roman, caut slujba in diplomatie.

sursa: Alina Mungiu-Pippidi, Duhul si untul, in Romania libera