CLAUDE KARNOOUH
The world is too much with us; late and soon,
Getting and spending, we lay waste our powers: Read the rest of this entry »
ROBERT LAZU
Alegerea localitatii engleze Greenwhich drept punct de referinta pentru stabilirea orei exacte a fost, foarte probabil, un pur accident. Caci pentru orice observator onest meridianul „zero” nu trece prin Europa. Ci prin America. De exemplu, punctul de referinta pentru respingerea ideii de „canon” si, simultan cu aceasta, a criticii literare academice, este Universitatea Stanford. Acolo, o mana de studenti a indraznit sa afirme ca ideea de canon nu e decat produsul elitist al unui grup profesional a carui autoritate nu se bazeaza pe nimic. Read the rest of this entry »
Vladimir Tismaneanu il critica pe liberalul Dinu Zamfirescu, presedinte al Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, pentru a fi declarat ca l-a votat pe Mircea Geoana si a-l fi criticat pe Traian Basescu. Iata comentariul lui V. Tismaneanu:
OK. Dar cum ramane cu partizanatul politic manifestat in ultimii 5 ani de functionarii publici H.-R. Patapievici si Mircea Mihaies? E regretabil ca Vladimir Tismaneanu, prieten cu cei doi functionari publici, nu a profitat de experienta sa americana pentru a-i trage mai catre civilizatie.
G. M. TAMÁS
Criza economica mondiala din ce in ce mai acuta – dar de altfel cu totul nesurprinzatoare – aduce la suprafata feţele saraciei. Nu feţele saraciei eterne, caci saracia celor mai saraci dintre cei saraci abia daca s-a schimbat in decursul mileniilor. Ci doar pe a acelora care au cazut din randurile clasei de mijloc urbane, de functionari si intelectuali sau ale muncitorimii calificate, au fost ruinati, au suferit schimbari fortate ale stilului de viata.
Omul saracit e fortat sa manance mai nesanatos decat inainte, de aceea slabeste sau se ingrasa disproportionat. Nu poate sa se incalzeasca, nu e suficient de in putere, de sanatos pentru ca la aer racoros, curat, sa nu-i fie frig, de aceea „se imbraca cu mai multe straturi”, trage totul pe el, o aparitie grotesca pe strazi in timpul iernii. Omul sarac este, prin urmare, in primul rand urat. Read the rest of this entry »
Ultimul mohican
CLAUDE KARNOOUH
Stingerea din viata a lui Claude Lévi-Strauss, survenita in noaptea de sambata, 31 octombrie spre 1 noiembrie, inseamna pentru mine sfarsitul unei epoci. Impreuna cu filosoful sociolog Henri Lefebvre si cu filosoful Gérard Granel, Claude Lévi-Strauss incheie triunghiul maestrilor mei in stiinte umane. Primii doi disparuti dintre noi de mult timp, doar Claude Lévi-Strauss, al doilea maestru al meu in ordine cronologica, mai reprezenta, astazi, un nume din vechea spita a antropologilor, mostenitori directi ai marilor fondatori ai disciplinei. O disciplina care, in cadrele sale teoretice si practice initiale, nu mai exista, dat fiind ca, in decursul a trei sferturi din secolul trecut, au disparut si ultimii salbatici de pe suprafata pamantului – mare parte dintre ei transformati in lumpeni ai periferiilor sau in marionete exotice pentru turisti ignari… Read the rest of this entry »
Nicolae Manolescu, Viata si carti. Amintirile unui cititor de cursa lunga, Editura Paralela 45, 2009, 422 p.
Primele 170 de pagini din Viata si carti reproduc amintirile de copilarie si adolescenta publicate in Cititul si scrisul (2002). Restul de cca. 250 aduc autobiografia lui Nicolae Manolescu pana in prezent. Este, daca excludem culegerile de articole si includem volumul din 2002, a doua carte de autor scrisa de Nicolae Manolescu dupa 89. Istoria si Memoriile: summumul unei vieti, tiparit de-a lungul unui singur an (noiembrie 2008-noiembrie 2009) in care Manolescu recupereaza timpul pierdut cu fleacuri. Read the rest of this entry »
Cum se vede dinspre Nicolae Manolescu:
— Cum se vede Romania, cultura
romana, literatura romana din Parisul lui
2009?
— Nu se vede mai deloc. S-au tiparit
în ultimii ani la Paris cateva carti romanesti
foarte bune, în principal prin efortul ICR.
Dar s-a scris rar si prost despre ele. La recenta
lansare a “Orbitorului” lui Mircea Cartarescu
la o librarie de pe Boulevard Saint-Germain,
au fost de fata romani, convocati prin ICR,
putini francezi, desi trilogia aparuse la o
editura cunoscuta, iar autorul nu era tradus
prima oara în franceza, el fiind printre scriitorii
romani pe care îi poti gasi în rafturile
librariilor. Astept de atunci, a trecut mai
bine de o luna, sa vad recenziile, cele care
conteaza cu adevarat Read the rest of this entry »
G. M. TAMÁS
Saracia e o problema nu datorita faptului ca unii sunt bogati iar unii – doar unii – saraci.
Desi acest lucru este desigur nedrept.
Saracia e o problema nu pentru ca purtatorii de cuvant ai acelei societati datorita careia saracii devin saraci sustin ca saracii sunt saraci pentru ca sunt lenesi, nepasatori, incompetenti.
Desi aceasta este o ineptie jignitoare.
Saracia e o problema nu pentru ca este extrem de dificil pentru cineva care s-a nascut in sanul ei sa se ridice deasupra ei, chiar si daca e norocos, descurcaret, harnic, cu obraz gros si nefiresc de rabdator.
Desi este infernal daca injustitia e destinul.
Saracia este rareori rezultatul rautatii deliberate, desi se poate intampla: de exemplu atunci cand cand cineva e fortat prin discriminare rasiala (sau de gen) sa ocupe o pozitie economica si sociala inferioara celei care i-ar reveni daca ar fi alb – sau barbat, sau heterosexual.
Aceasta este o ofensa inacceptabila (dar nu si rara).
Saracia – care cunoaste diferite grade – este atat de ingrozitoare deoarece ne forteaza sa acordam atentie exclusiv acelor lucruri care nu mai sunt bune nici in bunastare: suntem constransi sa ne concentram asupra aspectelor materiale ale vietii, asupra faptului ca ne e frig, ne e foame, nu avem cum sa ne odihnim, nu putem fi niciodata singuri, trebuie sa ne plictisim sau suntem constransi sa ne petrecem timpul in moduri rusinoase deoarece nu ne permitem mai mult, nu putem avea parte de un partener atragator, de o vorba buna, de spiritualitate, de umor, de frumusete, de schimbare, de cele o mie de feluri ale bucuriei. Read the rest of this entry »
In ultimele zile s-a tot vorbit, preponderent in batjocura, despre echidistanta ziaristilor, opusa „implicarii”. Concluzia cea mai aparata a fost ca echidistanta e o frectie si ca implicarea este necesara si morala.
Trec peste observatia elementara ca mult prea putini dintre cei care semneaza opinii in ziare sau pe platforme sunt propriu-zis ziaristi: fie ca nu s-au calificat la locul de munca pentru asta, fie ca s-au descalificat la acelasi loc de munca. Majoritatea raman niste opiniomani de aceeasi compozitie cu blogerii obisnuiti, avand doar in plus un suport mai vizibil.
Exista insa un criteriu care, inainte de orice alta discutie, face diferenta nu atat intre jurnalistul implicat si cel echidistant (aici deschidem o discutie nesfarsita despre obiectivitate si subiectivitate, despre libertatea de expresie etc.; in fapt, formatul publicatiilor decide gradul de interpretare a documentatiei jurnalistice), cat intre ziaristul corect si cel corupt. Read the rest of this entry »
Recent Comments
Adrian Jicu, Dinastia Sanielevici. Printul Henric, intre uitare si reabilitare
Adrian Jicu, Dinastia Sanielevici. Printul Henric, intre uitare si reabilitare
Adrian Jicu, Dinastia Sanielevici. Printul Henric, intre uitare si reabilitare