blog.revistacultura.ro

Lenin si problema culturii

un articol de VIRGIL IERUNCA

La 21 ianuarie 1924, la orele 6 si 50 de minute, seara, murea intr-o Rusie regasita si noua Vladimir Ilici Ulianov, „Marele Lenin”, cum il numea definitiv, (sic!) acel unic Vladimir al poeziei, poetul Maiakovski.

Cu moartea lui Lenin, primeau o lovitura incercata si grea oamenii muncii din toata lumea. Acela care „a intruchipat intreaga revolutie rusa, care a purtat-o in creerul sau, care a pregatit-o, a infaptuit-o si a salvat-o”, el, „omul care a facut cel mai mult pentru oameni” (Barbusse), sfarsea prea devreme pentru viitorul conditiei umane.

Pentru ca intr-adevar in numele deplin, al acestei conditii, viata lui Lenin a fost o viata de lupta unitara, demna, rectilinie. Si, in numele aceleiasi conditii, actele lui sunt si raman revolutionare. Lenin e constiinta insasi a integralitatii, a sintezei sanatoase si vii. Faptele, lupta si gandirea lui imbratiseaza – ca intr-o armonie urgenta si clara – toate valorile care reprezinta si recunosc viata, ecuatii diverse.

Lenin nu este asadar numai tovarasul proletarilor din toata lumea care se unesc, lupta si cred, nu este numai parintele revolutiei si revolutionarilor, ci si prietenul celor care exista si se recunosc in cultura. Read the rest of this entry »

Eforturile scriitorului de azi

un articol de VIRGIL IERUNCA

Cand Lenin cerea literaturii sa fie „cu adevarat libera”, intelegea prin libertate vointa scriitorului de a-si recunoaste rolul in societatea in care traieste si pe care, intr-o masura, o si reprezinta.

Pentru ca, intr-adevar, intreaga cultura s-a dezvoltat sub semnul unei permanente izolari, intr-un cerc prea putin deschis spre realitatile sociale si imediat necesare oamenilor. Scriitorii au invatat ca arta lor e cu atat mai viabila cu cat nu trece mai departe de marginile ei insasi, cu cat e mai pura, mai gratuita. Consecintele acestei false conceptii se pot citi in toate capitolele de estetica : arta in sine – primatul spiritului – demnitatea scriitorului, etc. Read the rest of this entry »

Florin Manolescu, Mentalistii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2009, 20 pagini, 22 lei

Mentalistii (Alte noua povestiri incredibile) e un sequel la Misterul camerei inchise (Noua povestiri incredibile (Editura Humanitas, 2002), volum prin care criticul literar Florin Manolescu debuta in literatura aproape la fel de glorios ca Ov. S. Crohmalniceanu cu 20 de ani in urma. Florin Manolescu este, daca am numarat eu bine, al cincilea critic literar din perioada postbelica (dupa Alexandru George, Mircea Oprita, Voicu Bugariu si Ov. S. Crohmalniceanu) care scrie in genul literaturii imaginarului – si toti cinci au publicat texte de la onorabil in sus, cel mai bun fiind Crohul.

Tipul de inteligenta a lui Florin Manolescu (mai „rece” decat cea intalnita de regula la literati/ critici literari, fiind mai mult logica decat emotionala) il recomandeaza pentru fictiunea speculativa – unde prin insolitarea unor premise oarecare capata efect de realitate, in regim logic, secvente ne-realiste (fantastice, incredibile, extrem-livresti etc).

Mentalistii e mai legat decat volumul anterior, in sensul ca majoritatea povestirilor au o enciclopedie si personaje comune. Read the rest of this entry »

Numarul din mai al mensualului Le Monde diplomatique prezinta un impozant dosar intitulat Cum incep revolutiile, dedicat conceptului de revolutie si practicii aferente. Sunt acolo opt articole, prevazute pe mansete cu citate din clasici (Mao, Rosa Luxemburg, Shakespeare, Trotki, Bob Dylan s.a.), din cantece populare, cu glosare ideologice si extrase de pe site-uri revolutionare.

Ocazia unui asemenea etalaj este, evident, criza mondiala a capitalismului, in fata careia echipa de la Le Monde diplomatique nu putea ramane fara replica.

Aplombul ei se justifica acum cu atat mai mult cu cat stanga europeana contemporana pare sa fi spurcat mizele revolutiei clasice. Ea s-a angajat in periculoase schimburi de experienta cu dreapta. Nefiind conceptibil anterior, stangismul consumerist european face harcea-parcea din idealurile vechiului proletariat. Read the rest of this entry »

Am vazut filmul asta (de fapt o miniserie TV de 4 episoade, doua regizate de Claude Chabrol si doua de Juan Luis Bunuel; in rolul lui Fantomas era Helmut Berger) la inceputul anilor 90. Cred ca l-a dat TVR. Mi-a placut mult, dar de atunci nu am mai auzit absolut nimic de el. Nu am intalnit pe nimeni care sa-l fi vazut. Pe net, pana de curand, cand am gasit pe youtube clipul de mai jos cu genericul, nada. Ajunsesm sa ma indoiesc de existenta lui

As fi fericit sa-l revad one day.

Numele actritei este Noomi Rapace si mai mult numele e de ea. Arata intr-un fel dezamagitor…  seamana cu Pink, doar ca mai slaba (oricum, NU SUFICIENT de slaba)

Filmul dupa romanul no. 1 din trilogia Millenium a lui Stieg Larsson, Barbati care urasc femeile (Män som hatar kvinnor/ The Girl with the Dragon Tattoo), e o coproductie Suedia & Danemarca. Aici e pagina de pe imdb.com.

un eseu de CLAUDE KARNOOUH

„Profunda e ura care starpeste frumusetea din inimile abjecte” (Ernst Jünger, Pe falezele de marmura)

Tocmai am terminat de parcurs dosarul care mi-a fost facut de Securitatea romana intre 1973 si 1984. Ma simt, acum, dezgustat de a fi descoperit turnatoria unor buni colegi, care nu numai ca reproduceau prompt conversatiile noastre private, dar dadeau un raport complet asupra faptelor, opiniilor, gandurilor mele, ca si cum ar fi trebuit sa-si justifice josnicia facandu-ma pe mine oaia neagra, inamicul poporului roman sau, last but not least, un antropolog de doi bani vandut bozgorilor! Am ajuns sa ma intreb, citind toate celea, daca chiar e vorba de mine acolo, de mine, Claude Karnoouh, nascut la 25 martie 1940, la Paris, in Franta…

Chiar daca s-au scurs mai bine de un sfert de secol de la „faptele” raportate, simt o puternica impresie de stranietate, de extraneitate, de alienare vulgara citind aceste pagini in care viata mea sta rezumata si interpretata de altii – le citesc cu ochiul spionului: sa descopar acolo o parte din „coletul” interceptat – prin atatea delatiuni, raporturi de filaj si conversatii telefonice –, sa ma intorc pe firul unei existente care, zice-se, ar fi fost a mea. Read the rest of this entry »

Ioan Lacusta, Replace all (Colcaiala), postfata de Bogdan-Alexandru Stanescu, Editura Polirom, Iaşi, 2009, 316 pagini

Dupa frica pe care, inainte de Revolutie, securistul şi politrucul o raspandeau asupra comunitatii, observ la prozatorii noştri, in vremea din urma, o veritabila fascinatie pentru personajele respective, trase din istorie in fictiune.

Fantoma din moara, romanul Doinei Ruşti, interfera planul realist cu cel fantastic, conturand un profil aproape demonic al Securistului (cu majuscula), supravietuitor şi manipulator al unor bune decenii din viata unor Comoşteni rurali. Cu Replace all (Colcaiala), ultimul roman al regretatului Ioan Lacusta, ne deplasam din Comoşteni in Soptireanca, pentru a contempla un alt erou al timpurilor noastre, mai vechi şi mai noi: pe octogenarul general Goncea, ctitor de Biserica, de Biblioteca, finantator al Asociatiei de persecutati politic, proprietar peste o bucata din padurea Obancea, peste o vila cat un palat, peste o sumedenie de afaceri ştiute şi neştiute şi – lucrul cel mai important – peste dosarele in care sunt inchise şi puse la pastrare biografiile tuturor celorlalti.

„Autorul nu este Dumnezeu, ci un securist” Read the rest of this entry »