Despre timpul săracilor
VERONICA LAZĂR
Loisirul, timp liber folosit neproductiv, era într-o vreme semn al distincţiei sociale la fel de mult ca obrazul alb al doamnelor, vânătoarea de dragul amuzamentului sau cheltuielile de reprezentare, esenţialmente inutile. Ca ecou al acestei tradiţii, timpul neocupat productiv al celor nedistinşi a putut apărea ca o neobrăzare.
În „Convorbiri literare”, nr. 11/ 2010, Sorin Lavric aduce un emoţionant omagiu legionarului Mircea Nicolau, a cărui cunoştinţă i-a inspirat nu puţine pagini din cartea despre „Noica şi Mişcarea Legionară” – influenţă care l-a determinat pe Nicador Zelea-Codreanu, nepot de frate al „Căpitanului”, să constate cu tristeţe prezenţa unui deviaţionism „simist” în cartea d-lui Lavric [...]
Anafura, ultima momeală electorală
DAN UNGUREANU
Partidele din România au ajuns ca echipele de fotbal. Fotbalul a început ca plăcere a amatorilor. Au apărut după aceea cluburile de fotbal, după care au apărut transferurile pe bani. După care a apărut cumpărarea şi vânzarea cluburilor ca a unor întreprinderi rentabile şi listarea lor la bursă. Un fond de [...]
Petiţia de protest contra demiterii lui G.M Tamás şi a colegilor săi de la Institutul de Filosofie al Academiei Maghiare poate fi semnată la
http://www.petitiononline.com/MTAFKInt/
Iata o traducere-rezumare a petitiei (multumiri lui Adi Dohotaru):
„Directorul numit anul acesta la inceput la conducerea institutului de filozofie MTA, Boros János, ii declara incompetenti pe multi cercetatori de la institut. De [...]
În articolul „O adresă high-life” apărut în nr. 25 al „României literare”, Ioana Pârvulescu a ridicat o problemă de enigmistică literară pe care, apoi, a promis că o va elucida într-un număr proxim. Cum articolul promis a întârziat deja considerabil, îmi propun să încerc aici un răspuns sau chiar o rezolvare.
Misterul semnalat de dna Pârvulescu [...]
La nici o săptămână după corida de la Ateneu, Gabriel Liiceanu găseşte cu cale să intervină cu orecare puneri la punct în chestiunea Herta Müller. Cadrul nimerit: emisiunea „Ultima ediţie” difuzată la TVR în data de 3 octombrie a.c.
Cum atacarea subiectul „pe fond” – anume cine are dreptate, cine e culpabilul, cine e disidentul sau [...]
Caius Dobrescu critica in Observator cultural decizia Hertei Muller de a dialoga pe scena Ateneului Roman cu editorul Gabriel Liiceanu, pe care dl Dobrescu il compara cu Sergiu Nicolaescu:
Gabriel Liiceanu este exemplul de manual al acestei tipologii a oportunistului care mimează abil, în funcţie de instanţa la care se raportează, atît conformismul, cît şi subversivitatea. [...]
Dacă din întâmplare îl vedeţi pe stradă pe Dan Ungureanu, aprig marxist din generaţia “Rogozanu”, individ plin de burse şi doctorate, să nu-l scuipaţi, pentru că vorba tânărului Florin Puşcaş, de la Voxpublica, “scuipând pe memoria lui Corneliu Coposu s-a scuipat singur”. (…)
L-ai executat în public pe Corneliu Coposu, nu ţi-ar fi ruşine, bicisnic clănţănitor, [...]
Corneliu Coposu
DAN UNGUREANU
Corneliu Coposu s-a transformat în moaşte scoase la răstimpuri spre închinăciune şi pupat, într-o raclă de tinichea, cu geam, de ţîrcovnicul voluntar Vladimir Tismăneanu. Lipită pe tabla raclei, Svĕti Kopos s jitii / Sanctus Coposus cum vita ( Vieaţa şi pătimirile fericitului mucenik Copos) care se găseşte şi la adresa: http://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/17/un-gest-abominabil-vandalizarea-memoriei-lui-corneliu-coposu/ . Textul este [...]
Intors din Noua Zeelanda, unde a fost in vacanta pe banii Rosia Montana Gold Corporation (companie careia de atatea ori i-a inchinat texte), Ioan T Morar emite o postare stupefianta dpdv logic:
CTP, acest guru al deontologiei româneşti, a spus despre deplasarea în Noua Zeelandă la care am participat şi eu (detalii în alte postări), printre [...]
Recent Comments