Intors din Noua Zeelanda, unde a fost in vacanta pe banii Rosia Montana Gold Corporation (companie careia de atatea ori i-a inchinat texte), Ioan T Morar emite o postare stupefianta dpdv logic:

CTP, acest guru al deontologiei româneşti, a spus despre deplasarea în Noua Zeelandă la care am participat şi eu (detalii în alte postări), printre altele, că a costat o avere. Că pentru fiecare ziarist s-a cheltuit o avere. Am o întrebare: e o avere mai mică sau mai mare decît cea cheltuită de Coca Cola ca să-i asigure lui CTP o săptămînă de vis la Olimpiada de la Sidney? Deplasarea aia a fost mai deontologică? De ce? Vorbim de avion business class, hotel de cinci stele şi plata unor bilete la competiţie. Ca să ce? Este Coca Cola bunul samaritean care-i ajută pe tenismenii amatori să-şi realizeze visele?  A trebuit să scrie ceva în contul deplasării? L-a costat ceva conştiinţă chestia asta? S-a simţit vîndut sau cumpărat? Sau era normal ca o multinaţională să plătească nişte cheltuieli (aproape o avere) pentru un deontolog naţional?

Profit de prilej pentru a-mi relua un text din 25 noiembrie 2009, text care ofera  nedumeririlor lui Ioan T Morar un raspuns, iar raspunsul suna asa: diferenta dintre Cristian Tudor Popescu si Ioan T Morar este ca Ioan T Morar este un ziarist corupt.

Ziaristii intre echidistanta si implicare. Cum distingem intre ziaristul corect si ziaristul corupt


Author: Mihai Iovanel

In ultimele zile s-a tot vorbit, preponderent in batjocura, despre echidistanta ziaristilor, opusa „implicarii”. Concluzia cea mai aparata a fost ca echidistanta e o frectie si ca implicarea este necesara si morala.

Trec peste observatia elementara ca mult prea putini dintre cei care semneaza opinii in ziare sau pe platforme sunt propriu-zis ziaristi: fie ca nu s-au calificat la locul de munca pentru asta, fie ca s-au descalificat la acelasi loc de munca. Majoritatea raman niste opiniomani de aceeasi compozitie cu blogerii obisnuiti, avand doar in plus un suport mai vizibil.

Exista insa un criteriu care, inainte de orice alta discutie, face diferenta nu atat intre jurnalistul implicat si cel echidistant (aici deschidem o discutie nesfarsita despre obiectivitate si subiectivitate, despre libertatea de expresie etc.; in fapt, formatul publicatiilor decide gradul de interpretare a documentatiei jurnalistice), cat intre ziaristul corect si cel corupt.

Ziaristul corect este ziaristul independent de capitalul vehiculat de subiectele sale.

Ziaristul corupt este cel care primeste bani, direct sau indirect, din zona despre care scrie (nu zic „din alta zona decat publicatia lui” pentru ca mi s-ar aduce contraexemplul criticilor de film care merg la Cannes cu sponsorizarea Coca-Cola – ceea ce este perfect OK).

Astfel, Traian Ungureanu, care lua bani de la PDL continuand sa faca pe ziaristul la Cotidianul, ramane un ziarist corupt indiferent de justificarile lui cum ca nu nu si-a schimbat opiniile luand bani politici. Nu exista un exceptionalism al regulilor: regulile sunt la fel pentru toata lumea. Regulile de interpretare sunt validabile formal, pentru ca altfel ar deveni adaptabile simpatiilor si antipatiilor noastre: regulile sunt facute pentru X si pentru Y, nu pentru Traian Ungureanu vs.  Rosca Stanescu. Intre Traian Ungureanu si ziaristi corupti mai notorii diferenta este de portofel, nu de natura; si nici de nesimtire.

Sponsorizarea functioneaza nu numai in timp real, ca in cazul Ungureanu, ci si prospectiv. De pilda, daca unul dintre ziaristii implicati de acum – Cristian Patrasconiu, de pilda, cu rezerva ca il consider mai mult un opinioman – va primi, in cazul in care omul sau castiga, un mic post ici sau colo (la o ambasada, la un institut cultural), se va autodeclara retrospectiv un ziarist corupt.

Cele de mai sus se aplica si intelectualilor.