Tristeţea exhibiţiei sau Stoian G. Bogdan – polemist

CLAUDIU TURCUS

Am decis să reacţionez abia când am înţeles că nu e la mijloc doar o simplă polemică personală. Contextul e următorul. În primul număr al noii reviste de profil Poesis Internaţional am publicat o cronică despre unul din volumele de debut ale anului trecut – Stoian G. Bogdan, Chipurile (Cartea românească, 2009) –  premiat, între timp, atât de USR, cât şi de România literară. Textul a fost preluat de blogul-ul revistei Cultura, iar mai apoi – fără niciun acord prealabil – de blogul personal al lui Stoian G. Bogdan. Acum, nu voi face referire la propriul text (alţii trebuie să se pronunţe despre el), ci la „dialogul” pe care acesta l-a stârnit. Avertizez că voi cita masiv. Merită!

În primul rând, Stoian G. Bogdan mă acuză, în chapeau, că am scris un text la comandă:

„Claudiu [Komartin, redactorul revistei] mi-a zis că, stai mă liniştit, că eu i-am cerut asta, ca        n-aveai nicio radere si bătea la ochi”.

Fără să reflectez asupra consecinţelor, i-am trimis poetului comăneştean următorul răspuns:

„Ideea e simplă. Când susţineaţi ca aţi plătit critici pentru cronicile favorabile, pot întelege ca aţi aspirat la o glumă, autocritica pe care elogios v-o făceati poate trece, din nou, pentru gustul unora, drept expresie simpatică a megalomaniei histrionice ce vă caracterizează persona publica, însă, când sugeraţi (pornind de la o discuţie personală) că mi s-a comandat un text, dati-mi voie sa-mi exprim indignarea. Imi rezerv dreptul de a fi mai putin ludic decât dumneavoastră, rugându-vă să dezminţiti cele afirmate cu sau fără atât de indispensabilul dumneavoastra umor. Cât despre metoda mea analitică, daca aveţi comentarii serioase sau doriţi sa întrăm într-un dialog salubru despre narativitate poetică, criterii de atribuire a valorii, programatism sau chiar tehnici de construcţie a unei cronici literare, dati-mi de veste”.

Iată ce-a înţeles Stoian G. Bogdan din oferta pe care i-o făcusem. Aş vrea să citiţi cu atenţie, pentru că e vorba de o simptomatologie:

„ < Sperând să i se piardă urma în viaţa, SGB vrea deopotrivă sa i se recunoască pecetea in scris >.” & <…conform lui SGB, toata dinamica umanitatii provinciale/universale se consuma agonic intre medievalul ubi sunt! si perifericul oof, viata lor! >. Referitor la primul citat, domnule Turcuş, de unde stiţi dvs. că sper eu să mi se piardă urma în viaţă? ne cunoaştem cumva si nu-mi amintesc eu? aveti cumva informaţii ca aş fi savârşit vreo infracţiune? că dacă aveţi si nu formulaţi un denuntz va aduc la cunostinţă ca încălcaţi flagrant legea, întrucât legea va obligă să formulaţi un denuntz când aveţi cunoştintă despre săvarşirea unei infractiuni. Mai uşor cu remarci de genul ăsta prin cronici! Referitor la al doilea citat, cum adică <conform lui SGB? > unde am scris sau spus eu o asemenea aberaţie? Mai uşor si cu pusul cuvintelor în gura mea! Şi vă mai pot da citate de genul, dar prefer sa va dau unele ponturi despre felul in care se scrie o recenzie, întrucât, din nefericire, nu prea ştiţi.
În primul rând cand scrieţi o recenzie vă referiţi mai putin la Autor şi dacă se poate deloc. Caci nu sunteţi legitimat de nimic sa vorbiţi despre Autor. Mai mult, când vorbiti despre Autor trebuie să o faceţi cu multă grijă întrucât în Codul penal calomnia şi insulta sunt încă infracţiuni. Unii autori cu mai puţin umor decât mine vă pot da în judecată pentru afirmaţii ca cea din primul citat şi atunci o sa aveţi nevoie de un avocat bun ca mine; căci eu domnule Turcuş sunt de profesie avocat”.

Desigur, rândurile de mai sus n-ar merita mai mult decât nişte hohote de râs, ele sunt dovada unei minţi în litigiu cu propriul ei potenţial comprehensiv, căci pentru orice adult educat (care îmi citeşte textul) devine evident că observaţiile critice n-au nicio legătură cu aceste rizibile consideraţii. Stoian G Bogdan vulgarizează fără discriminare, însă defectuos sintactic, atât principii juridice, cât şi distincţii teoretice nu prea complicate (autor/eu poetic), pe care, surprinzător, elevii de-a şaptea – e drept că doar cei isteţi! – le pot aplica adecvat. În fine, spuneam că aş fi vrut să îngrop aceste rânduri înainte ca ele să se aştearnă, mai ales că poetul Komartin a dezminţit onest fabulaţiile conspirative ale poetului Stoian:

„Nu îmi amintesc, zău, să-ţi fi spus că i-am “comandat” lui Turcuş să scrie despre Chipurile. Continui să joci un rol care are farmec până la un punct, de unde devii cu totul demn de dispreţ. Îţi doresc să fii cât mai rar un personaj (îmi doresc asta şi mie) abject, dar ai tu aşa, o aplecare spre “poze” care cad în grotesc”.

Dar, cum să tolereze Bogdan G. Stoian asemenea exerciţii de echilibru?

„Mă laşi cu dume de astea. Păi tu publici în reviste atacuri la persoană şi imi spui mie de abjecţii si grotesc? Chiar nu mai ai bun simt deloc? Chiar n-ai limite in ipocrizie? Chiar uiţi cu cine stai de vorba? (s.m.) Ar trebui sa-l chem in judecată pe pulică ăsta (s.m.) care işi permite să mă calomnieze şi cele două reviste care i-au publicat mizeria. Dar eu spre deosebire de voi sunt jigodie de rasă”.

Pierzându-mi vremea printre umorile virtuale ale lui Stoian G. Bogdan vreau doar să atrag atenţia asupra unui fapt care se poate extinde patologic. E vorba de calitatea dezbaterii/ polemicilor ce se poartă în lumea noastră literară. Dacă un scriitor tânăr, răsplătit pentru poemele lui cu cele mai importante premii, a ajuns să se exprime aşa, climatul vieţii noastre literare capătă un iz de Cuţaridă intelectuală, în pericol de a-şi pierde până şi această din urmă calificare. Intolerabilă este nu atitudinea lui Stoian G Bogdan (de a fi reacţionat public la o cronică care îl nemulţumea), ci calitatea ei: o putea face în termeni civilizaţi şi… intelectuali. Dar probabil ca drumul pana poezie este mai scurt decat acela pana la cerebralitate sau chiar, vai, igiena.