Ideologic vorbind, în Germania totul pare destins şi civilizat, dar în realitate, nemţii sunt supravegheaţi la sînge de tot felul de fundaţii umanitare şi non-guvernamentale care, sub pretextul combaterii discriminărilor, monitorizează profilactic tot ce ar putea aduce cu semne ale recrudescenţei „Volkgeist“-ului. Şi, unter uns gesagt, îţi dai seama că temerea îşi are temeiul ei. Orice om cu fler îşi dă seama că neamţul în genere are ceva iremediabil superior în fiinţa lui, o distincţie a înfăţişăriii şi o notă a aristocraţiei de sînge, care nu poate fi camuflată de nici o prelucrare ideologică. Aşa cum românul are ceva ireductibil jigărit în fizionomie, detaliu cu atît mai izbitor cu cît silueta lui apare pe fundalul unui terminal de aeroport european, tot aşa neamţul are ceva inconfundabil înalt. Nu poţi lua o acvilă şi s-o preschimbi în vrabie, silind-o totodată să aibă conştiinţa egalităţii funciare care o leagă de vrabie. Iată de ce neamţul ştie să calce altfel şi ştie să ţină altfel capul pe umeri. Şi trebuie să fii cu totul orb să nu recunoşti această marcă a excelenţei…

Sorin Lavric, Scrisori din Freiburg (1), Luceafarul de dimineata, nr. 10/2010