Nicolae Manolescu, Sfaturi periculoase, in Adevarul:

Vara, când mă duc la C. M., unde am o casă pe deal (într-un fost sat), mă întâlnesc zilnic cu o femeie în vârstă, căreia am să-i spun V., care îşi scoate de două ori pe zi vaca la păşune. E obosită, bătută de soare sau de ploaie, cu părul neîngrijit, cu doi dinţi lipsă în faţă. O întreb de ce nu repară gardul care împrejmuieşte păşunea, ca să nu fie nevoie să păzească tot timpul vaca. Îi e frică să nu i-o fure cineva.

Şi pe unde s-o ia hoţul, o întreb, nefiind decât un singur drum care trece chiar prin faţa casei ei? Şi mai zic: i-ai pus vacii cip? Clip? zice ea. Nu i-am pus. La ce bun? Păi, zic, ca s-o găseşti, dacă ţi-o fură şi se află prea departe ca să auzi talanga. Cum s-o găsesc? Cu ajutorul satelitului. Se lasă convinsă şi pune cipul după urechea vacii. De lăsat, tot n-o lasă singură.

Mă încăpăţânez s-o conving a doua oară. Nu vezi, zic, ce obosită eşti, de ce nu stai acasă, mai faci una, alta, te mai odihneşti. Apropo, ce vârstă ai? Constat că-i leat cu mine. Bine, bine, îmi atrage V. atenţia, altfel trăiesc domnii de la oraş. Noi, femeile de la ţară… I-o arăt pe fetiţa mea de cinci ani: nu de oraş şi de domnie e vorba, ci de tinereţea pe care ţi-o insuflă un copil. De ce nu faci şi tu unul? Da’ ce, eu mai pot? Dar ai încercat? Ce-i drept, nu, acceptă V., la fel de resemnată ca atunci când îi pusese vacii cipul.

Mă întorc după un an la C.M. Văd de departe vaca (fetiţa mea o recunoaşte imediat, mie toate vacile mi se par la fel), nu şi pe V. Însoţitoarea vacii, o femeie relativ tânără, cu părul negru şi, când trece pe lângă noi, ne zîmbeşte cu toţi dinţii albi ca laptele. Îi dau bună ziua şi, când îmi răspunde, încremenesc: e vocea lui V. Fetiţa mea o recunoscuse şi se miră că eu n-am ştiut din capul locului cine e. Aflu, ceva mai târziu, din sat, că V. are un iubit, un proaspăt văduv, pe la care îşi face de drum în fiecare seară, după ce, bineînţeles, mulge vaca. Mă bucur în sinea mea, chiar dacă nu sunt sigur că V. va duce treaba, aşa de bine începută, până la capăt.

Nicolae Manolescu, Sfaturi periculoase, in Adevarul