O noua „arma alba” e folosita de autoritatile din Marea Britanie pentru a-i aduce la ordine pe adolescentii rebeli: muzica clasica. Intr-un articol din reason.com, intitulat Mozart pe post de arma, Brendan O’Neill comenteaza noile practici ale unor profesori si politisti britanici, care au desocperit ca Mozart si Beethoven ii pot face pe tineri mai calmi sau, cel putin, ii pot convinge sa evite anumite locuri publice.

Folosirea muzicii clasice e ultimul dintr-o serie de experimente cu arme neletale gandite, in Marea Britanie, pentru a-i tine sub control pe adolescenti: Mosquito e un dispozitiv ale carui vibratii sunt percepute ca un bazait tolerabil de oamenii care au trecut de 20 de ani, dar care sfasie, literalmente, timpanele celor cu varste sub 20 de ani. Flashuri intense ale unor lampi  cu halogen montate pe elicoptere sunt folosite, in vestul Marii Britanii, impotriva adolescentilor care sunt surprinsi pierzand vremea prin parcuri, si exemplele pot continua.

Un director al unei scoli din centrul Angliei a introdus, mai nou, detentia cu Mozart. Copiii indisciplinati sunt supusi, dupa ore, unui tratament cu muzica clasica despre care se crede ca i-ar calma. Directorul se mandreste cu rezultatele metodei: numarul elevilor care creeaza probleme a scazut cu 60 la suta in scoala sa. Unii dintre copii supusi pedepsei cu Mozart gasesc acum, se pare, muzica clasica de nesuportat. Cand vor fi adulti, ei vor asocia, probabil, „cele mai incantatoare sunete de pamant cu o varga disciplinara la fund”, scrie O’Neill. Mintea lor va semnala „Pericol!” ori de cate ori se va intalni cu vreun fragment din Requiem.

„Muzica clasica, predata, candva, tinerilor ca o cale de a-si eleva intelectul si de a-si face sufletele sa vibreze, e exploatata acum pentru potentialul ei de inhibitor al comportamentelor nepotrivite”, observa Brendan O’Neill.

Si in alte orase consiliile locale au introdus piese de muzica clasica prin difuzoarele din statiile de autobuze, din parcari, din jurul supermarketurilor si din alte locuri de care nu ar trebui sa se apropie adolescentii. Metoda a fost incercata, pentru prima oara, intr-un orasel din nordul Angliei unde adolescentii obisnuiau sa „injure, sa fumeze si sa hartuiasca pasagerii” dintr-o statie de tren. Compania feroviera a introdus in difuzoare „cateva rafale de Mozart si de Vivaldi”, iar tinerii rebeli au rupt-o la fuga. „Pareau ca urasc muzica”, se mandreste unul dintre angajatii companiei. „Nu e deloc cool sa fi vazut intr-un loc unde se aude muzica clasica”. Printre piesele cele mai eficiente impotriva adolescentilor se numara Simfonia Pastorala, de Beethoven, Simfonia Numarul 2 de Rachmaninov si Concertul pentru pian Numarul 2 de Shostakovich.

Problema e ca, in acest fel, tinerii vor ajunge sa urasca, si peste ani, valorile culturii inalte. „Viziunea cosmaresca a lui Anthony Burgess [din «Portocala Mecanica»], a unei elite ce foloseste cultura inalta ca pe o varga punitiva peste fund pentru tinerii derbedei s-a adeverit”, scrie Brendan O’Neill. Adolescentul Alex, protagonistul romanului, e supus „Tehnicii Ludovico” de catre autoritatile demente. El trece printr-un tratament de doua saptamani cu medicamente ce provoaca ameteala, asociate unor imagini si filme violente, dar si muzicii lui Beethoven. Alex se revolta, implorandu-si tortionarii sa nu-l foloseasca astfel pe „Ludwig van”, care nu a facut nimic rau, „doar a creat muzica”. Adolescentul le spune doctorilor ca e un pacat sa-i ia, astfel, dragostea pentru muzica, insa e ignorat, si la sfarsitul celor doua saptamani nu va mai fi in stare sa asculte muzica clasica fara sa i se faca rau.

„Folosirea muzicii clasice pe post de arma spune extrem de multe despre autoritarismul elitei britanice si despre inapoierea ei culturala”, adauga O’Neill. „Mesajul periculos trimis tinerilor este clar: 1. sunteti niste gunoaie; 2. muzica clasica nu e o minune a lumii oamenilor, este un instrument punitiv contra comportamentului antisocial in forme moderate”.