Nu ca mine si ca dumneata…

TEODORA DUMITRU

<cititi si G. M. Tamás, Despre Claude Karnoouh; Vasile Ernu, Profesorul francez cu accent de Maramures>

Am inceput sa traduc textele lui Claude Karnoouh dintr-o inerenta redactionala: profesorul francez se aratase interesat de „orientarea“ revistei, climatul de idei sau de cine stie ce alte vadite merite, si trimisese un text spre publicare. Nu-l cunosteam decat din scris, din volumele aparute, tot in traducere, in romaneste. Primul articol l-am tradus asadar „in orb“, tentand, la nimereala, o cale de mijloc intre stilul voalat-agresiv, sarac in concesii al frantuzului si ceea ce presupuneam eu atunci a fi un limbaj igienic standard, care sa exprime ideea intr-un ton cat mai neutru. Haloul care-l preceda, acela de vieux marxiste, iarasi, imi comanda o oarecare rezerva.

Presupunerile mi-au fost insa repede puse la punct. Stilul neutru si rezervat o fi el academic, o fi o eticheta a nobletii discursive, dar insulta amarnic habitudinile francezului. Neutralitatea era, in cazul de fata, o minciuna, o eroare gramaticala, o magarie pe care nu m-am simtit in stare s-o semnez. Pe la jumatatea primei sesiuni de traducere am observat ca incepusem sa traduc reflex cu „asta“ in loc de „acesta“, „domniile lor vasazica gandesc ca…“ in loc de „unii dintre ei considera ca“, „se lafaie“ in loc de „se intinde“, sa caut prin dictionare echivalente mai decente pentru „prizarit“, „gavarit“ si alte inacademisme spre care ma pomeneam starnita. Dumnezeu stie cat m-am perpelit sa nu cad in altele, mai nimerite!

Apoi, l-am intalnit intr-o cafenea si l-am auzit vorbind romaneste. L-am auzit – cum s-ar zice –in traducere proprie. Mi-a fost clar, de atunci, ca „Mon Dieu“ vasazica „Ioi, Doamne!“, ca „très, très bon“ nu-i nici mai mult nici mai putin decat fix „al dracului (de bun)!“, ori ca „quelqu’un qui fume une cigarette“ ar veni in romaneste „unu’ care duhaneste“ – cu cel mai neaos, apasat „h“.

L-am citit apoi, tot in romaneste, raspunzand pe blogul „Culturii“ unor interpelanti interesati – cu varii directii si vocabulare – de ideile lui: omul desfasura o romaneasca scripturala uimitoare – à la Kogalniceanu-Ghica-Alecsandri – cu totul alta decat de acum familiara lejeritate a stilului oral. Frantuzismele lui ardelenizate si moldovenizate pasoptist, vorbitul in grai, cu suprapuneri de registre regionale si academice („endepandata“ si „esperianta“ langa „farina de malai“ si „groscior“) sunt mostre de combinatorica lexicala si facilitate lingvistica inedita improbabile pentru un vorbitor nativ de romana. Romaneasca lui Claude Karnoouh e un fenomen de sincretism lingvistic si de mentalitate care ar trebui studiat la Litere.

Claude Karnoouh vorbeste intr-o romana care nu exista si scrie in limba pasoptistilor romani; il tine pe Marx la icoana, dar – curios aspect – nu uita nici de Dumnezeul hughenotilor; trage ghionturi muncitorimii si „subiectului istoric“ sa-i scoale din somnul dogmatic, dar se poarta ca un cocon de spita, are inel cu pecete si-i place sa povesteasca cum l-a festelit popa din Breb pe securistul pus pe urmele lui: „Nu te lua de francez, ca ista-i facut c-o p..a de domn, nu ca mine si ca dumneata!“… Ceea ce m-a nedumerit insa – si nedumerirea mea persista – traducand textele lui Karnoouh si avand parte de ecouri din varii directii, a fost absoluta eterogenitate ideologica a insilor care citindu-l, il aprobau. Oameni care nu pot fi banuiti nici de cele mai firave simpatii stangiste si autisti ideologic ii dau dreptate cu sete. „Profesorul ala“, „francezul“ reuseste – intr-o romana care nu exista – sa comunice o realitate irefutabila. Daca li s-ar spune ca ceea face el e „marxism“, s-ar descoperi cu totii marxisti… In cazul de fata, rarisim, dar iata intamplabil, realitatea face ideologia.